Evoluții

Îndeplinirea criteriilor de aderare la UEM, în special în ceea ce priveste reducerea semnificativa a datoriei publice ca procent din PIB, a fost principala provocare pentru Belgia si a influentat majoritatea deciziilor de politica fiscala. Povara fiscala care a crescut progresiv de la începutul anilor ‘90, situându-se în perioada 1995-2002 la 45-46% din PIB a plasat Belgia peste media Comunitatii. În 2000 s-a atins echilibrul bugetar. Pe fondul recentelor dezvoltari Belgia a avut ocazia sa initieze în 1999 o reforma fiscala pe termen lung, reforma programata a se desfasura pe perioada 2000-2006. Între anii 1995-1999 nu se poate afirma ca s-a realizat o reforma majora a sistemului de impozite si taxe. Astfel structura acestuia a fost relativ stabila si s-a caracterizat printr-o pondere relativ ridicata a impozitelor directe si o pondere relativ mai scazuta a impozitelor indirecte.

Imperativul acestei perioade l-a constituit aducerea deficitului fiscal sub pragul de 3% din PIB.

Între acesti ani, impozitarea veniturilor personale a crescut iar indexarea integrala si automata a deducerilor salariale a fost desfiintata; o cota de “criza” de 3% a fost adaugata tuturor cotelor prevazute în legatura cu impozitarea veniturilor si a fost introdus un fond de solidaritate care afecta veniturile personale inclusiv pensiile. În acelasi timp au fost acordate o serie de facilitati angajatorilor, constând în reduceri ale contributiilor sociale, pentru încurajarea acestora de a încadra în munca cât mai multi someri în special tineri.

În domeniul impozitarii afacerilor au fost luate masuri specifice pentru încurajarea initiativei în afaceri, renuntându-se la limita de timp pentru recuperarea pierderilor. Aceste masuri au fost contrabalansate printr-o largire a bazei de impozitare prin mijloace cum ar fi instituirea unor reguli mai stricte în ceea ce priveste recuperarea pierderilor rezultate din preluarea unei companii falimentare, redefinirea conceptului de profit.

Pe ansamblu structura sistemului de impozite si taxe a ramas relativ stabila, fiind caracterizata printr-o pondere relativ ridicata a impozitelor directe (ceea ce reflecta accentul pus pe impozitul pe venit si cel pe profit), respectiv o pondere relativ scazuta a impozitelor indirecte.

În ceea ce priveste impozitarea capitalului se poate afirma ca aceasta a ramas redusa ca si pâna atunci. În 1995 impozitul pe dividende a fost redus de la 25% la 15% pentru emisiunile de actiuni noi.

În domeniul taxarii indirecte, cota de TVA a fost crescuta progresiv pâna a atins nivelul de 21% în 1996. În ultimul deceniu accizele au crescut în special la combustibili si tutun. Taxele de mediu, ca pondere în PIB, apar ca fiind cele mai reduse în cadrul tarilor UE.

Indexarea integrala si automata a deducerilor salariale a fost reintrodusa si s-a procedat la reducerea treptata, anual, cu câte 1% a cotelor de impozitare a veniturilor pâna la eliminarea cotei suplimentare de “criza” instituita anterior, începându-se cu veniturile cele mai reduse în 2000, apoi cu veniturile medii în 2001 si cu veniturile cele mai ridicate în 2002. Astfel cota suplimentara este eliminata în totalitate începând cu 2004.

O reforma majora a impozitarii veniturilor personale a fost introdusa în 2000, punându-se capat continuei cresteri a poverii fiscale, în special asupra muncii, din anii precedenti. Programul de reforma a început sa dea roade înca din anul introducerii, fiind preconizate efecte majore în anii 2003 si 2004 si o schimbare radicala a sistemului pentru 2006. Reforma poate fi caracterizata prin patru aspecte:

Primul aspect cuprinde patru masuri care au drept scop usurarea sarcinii fiscale aferente veniturilor obtinute: instituirea unui sistem de credit fiscal pentru persoanele cu venituri reduse, cresterea procentului din deducerea standard reprezentând cheltuieli profesionale pentru cea mai redusa transa de venituri, largirea transei medii de venituri concomitent cu abolirea cotelor marginale maxime. Al doilea aspect se refera la tratarea nediferentiata a persoanelor casatorite fata de cele necasatorite. Al treilea aspect se refera la asigurarea unor alocatii mai mari pentru copiii aflati în întretinere. Al patrulea aspect urmareste finalitati ecologice în sensul luarii unor masuri cum este, de exemplu, acordarea unei deduceri de 0,15 EURO pentru primii 25 km (ulterior 50 km) reprezentând distanta parcursa pâna la locul de munca cu alte mijloace de transport decât masina individuala.

S-a realizat o reforma si în ceea ce priveste impozitarea profiturilor companiilor, aceasta fiind initiata în decembrie 2002. Principalele masuri luate în acest sens se refera la: reducerea cotei legale de la 40,17% la 33,99% (inclusiv cota de criza), reducerea cotei aplicata IMM-urilor de la 28,84% la 24,72%, scutirea de impozit a profitului utilizat pentru investitii noi acordata IMM-urilor. Pentru a nu afecta echilibrul bugetar au fost luate masuri de largire a bazei de impozitare.

În ceea ce priveste TVA, aceasta a fost redusa la 6% pentru anumite servicii.

CEHIA

Având o pondere a impozitelor de 35% în PIB în anul 2002, Cehia are o presiune fiscala sub media noilor state membre precum si a întregii uniuni extinse. Între anii 1995 si 2002 povara fiscala a scazut cu mai bine de 4 puncte procentuale.

Contributiile sociale, reprezentând 42% din volumul total al impozitelor au o pondere ridicata, la fel cum este si cazul altor tari precum Germania si Slovacia. Aproape trei patrimi dintre acestea sunt suportate de angajatori. În timp ce impozitele directe sunt cu aproximativ 10 puncte procentuale mai redusa fata de media Uniunii, impozitele indirecte se afla la nivelul mediei, dintre acestea rolul cel mai important avându-l TVA si accizele.