Finanțele Întreprinderii

Situatia neta

Pornind de la abordarea juridica a bilantului, exista diferite opinii 1.2.3potrivit carora conceptul de situatia netÎ este mai relevant în ceea ce priveste reflectarea averii nete a actionarilor.

Într-o prima acceptiune, situatia netÎ a întreprinderii (S.N) reprezinta activul net neangajat în datorii si se determina cu ajutorul relatiei: SN = Activ total – Datorii totale. Deci, situatia neta a întreprinderii reprezinta diferenta dintre activele totale si datoriile totale contractate.

Aceasta exprimÎ valoarea contabilÎ a drepturilor pe care le posedÎ proprietarii asupra întreprinderii, reprezentând averea proprietarilor care trebuie sÎ fie suficientÎ pentru a asigura independenta financiarÎ a întreprinderii, precum si functionarea normalÎ a acesteia.

Comparativ cu capitalurile proprii, situatia netÎ este mai restrictivÎ, fiind un indicator mai relevant ce exprimÎ valoarea activului realizabil la un moment dat, care intereseaza proprietarii, actionarii, cât si creditorii întreprinderii, mai ales în cazul lichidarii acesteia. Situatia netÎ se calculeaza punând fata în fata bunurile si datoriile de aceeasi scadentÎ astfel:

SN = Stocuri + Productia în curs de executie + Creante de exploatare + Trezoreria activÎ

SN = Activ circulant – Datorii de exploatare

SN = Activ net realizabil + Activ imobilizat net – Capitaluri de investitii externe

Situatia netÎ pozitivÎ si crescatoare a întreprinderii reflectÎ o gestiune economicÎ sanatoasa, care are ca efect maximizarea valorii întreprinderii, a capitalurilor proprii.

Cresterea situatiei nete are ca efect cresterea rentabilitatii si a independentei financiare, pe baza acestora putându-se determina riscul global sau lichidativ:

Riscul global = SN – Activ fÎrÎ valoare / Active

O situatie netÎ negativÎ reflectÎ o stare de prefaliment, fiind consecinta încheierii cu pierderi a exercitiilor financiare anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii, partea neacoperitÎ ramânând exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind de altfel riscul de insolvabilitate al întreprinderii.

Fondul de rulment - Echilibrul financiar al întreprinderii rezultÎ din confruntarea maselor mari ale bilantului: fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment din care rezultÎ trezoreria. Acest echilibru este determinat în raport cu conceptiile de prezentare a bilantului: optica financiarÎ si cea functionalÎ.

Echilibrul financiar, pe baza bilantului financiar care grupeaza posturile bilantiere dupa criteriul permanentei, presupune finantarea activului cu o duratÎ mai mare de un an din resurse cu scadente de peste un an, iar finantarea activelor sub un an din resurse scadente sub un an.

Un prim echilibru rezultÎ din confruntarea capitalurilor permanente cu necesarul permanent din care rezultÎ fondul de rulment financiar net (FRF).

Practic, fondul de rulment detine o pozitie strategicÎ în cadrul bilantului financiar, asigurând legatura între partea de sus si cea de jos a bilantului.

Fondul de rulment financiar este un indicator al lichiditatii, si aceasta pentru ca un nivel insuficient al sau este un semn al riscului de plata, dar este si un indicator al solvabilitatii, apreciat de catre creditori, pentru ca reprezinta „o marja de securitate pe care societatea trebuie sa o constituie pentru a face fata asimetriei riscurilor utilizarilor si datoriilor mai mici de un an”.4

Indicatorul fondul de rulment este considerat „cel mai important indicator al echilibrului financiar al întreprinderii […], fiind rezultatul arbitrajului între finantarea pe termen lung si finantarea pe termen scurt”.5

Fondul de rulment a cunoscut o larga definire în literatura de specialitate, reflectând progresul pe care l-a înregistrat conceptia cu privire la rolul analizei financiare.6

Fondul de rulment poate fi calculat prin douÎ metode. Metoda „vârfului” bilantului este prima metodÎ de determinare a fondului de rulment financiar, astfel:

FRF = Capitaluri permanente – Necesar permanent,

adica:

FRF = Capitaluri permanente – Imobilizari nete >1 an

„Aceasta metoda pune în evidentÎ echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente ramasa dupa finantarea imobilizarilor, pe care întreprinderea o consacrÎ finantarii activelor circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveste finantarii elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.”7 AceastÎ metodÎ insistÎ asupra originii fondului de rulment, dând posibilitatea în acelasi timp de a se întelege cauzele ce conduc la variatia acestuia.

Fondul de rulment se poate determina ca diferenta între sursele permanente si alocarile permanente.

Astfel cresterea fondului de rulment financiar este determinatÎ de cresterea capitalurilor permanente (emisiuni de noi obligatiuni, de noi actiuni, noi împrumuturi pe termen lung) si de reducerea imobilizarilor nete (vânzatori de titluri, actiuni de dezinvestire, etc). În acest mod creste marja de securitate a întreprinderii, o mare parte din activele circulante fiind finantate din capitaluri permanente.

Înregistrarea unui fond de rulment pozitiv nu reprezinta decât un semn aparent de stabilitate. Se poate constata cÎ o întreprindere care înregistreaza un echilibru aparent mai putin stabil, poate face fata scadentelor sale, dacÎ viteza de rotatie a activelor sale circulante este mai mare decât datoriile pe termen scurt, sau altfel spus se poate supravietui si în dezechilibru.

Atunci când valoarea fondului de rulment financiar este pozitiva, se considera ca societatea si-a asigurat echilibrul financiar, adica „activul exigibil este superior datoriilor pe termen scurt, ceea ce este echivalent cu faptul ca resursele pe termen mediu si lung au finantat cel putin utilizarile stabile (mai mari de un an)”.8

Scaderea fondului de rulment este determinatÎ de scaderea capitalurilor permanente (reducerea capitalurilor proprii, rambursari de împrumuturi pe termen lung sau de obligatiuni) si de cresterea imobilizarilor nete (achizitionarea unor active imobilizate).

În situatia unui fond de rulment financiar stationar, întreprinderea se aflÎ într-o perioadÎ de stagnare, stagnare ce poate fi temporarÎ sau de duratÎ, având diferite cauze.

Cea de-a doua metodÎ de determinare a fondului de rulment financiar este metoda ”piciorului” bilantului, conform careia fondul de rulment este:

FRF = Activ circulant net < 1 an – Datorii pe termen scurt < 1 an

AceastÎ metodÎ pune în evidentÎ afectarea si finalitatea fondului de rulment care este finantat din activul circulant. În aceastÎ situatie, fondul de rulment financiar aratÎ surplusul activelor circulante nete nefinantate din datoriile temporare, evidentiind excedentul de lichiditate potentiala, ca o marjÎ de securitate privind solvabilitatea întreprinderii.