Fiscalitate

SINTEZE

Sistemul fiscal, in cadrul economiei romanesti are rolul de a asigura finantarea economiei

publice pe calea prevederilor fiscale, alaturi de alte mijloace aflate la dispozitia statului care

permit interventia acestuia in economia nationala in scopul corectarii unor fluctuatii negative ale

circuitului economic.

Resursele de natura fiscala reprezinta sursa principala de finantare ce da posibilitatea

statului sa intervina pe piata prin subventii, investitii si in mod indirect prin valoarea totala a

alocatiilor provenite din economia reala.

La baza instituirii impozitelor stau, deci, necesitatea statului de a-si procura resurse

pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie sa le efectueze in vederea infaptuirii rolului sau

economico – social.

Plecand de la faptul ca „impozitele reprezinta o forma de prelucrare obligatorie, cu titlu

nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului a unei parti din veniturile si/sau

averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor

publice, fiscalitatea poate fi privita ca o legatura dintre stat si persoanele fizice si juridice”. In

acest mod impozitele sunt percepute ca un rau necesar, fara existenta acestora, statul fiind pus in

imposibilitatea de a-si putea desfasura activitatile cu care este mandatat.

Conceptul de fiscalitate indica marimea sacrificiului suportat de contribuabili prin plata

impozitelor, taxelor si contributiilor.

Contributiile reprezinta prelevari obligatorii catre stat de la anumiti contribuabili care

beneficiaza de unele servicii publice sau activitati ale statului.

Fiscalitatea se determina ca un raport intre volumul veniturilor fiscale si volumul

produsului intern brut la un moment dat si se exprima prin gradul de fiscalitate. Gradul de

fiscalitate este o marime medie care nu indica presiunea fiscala la care e supus fiecare

contribuabil. De aceea gradul de fiscalitate trebuie calculat ponderat cu nivele medii de venituri

ale diferitelor categorii de platitori (salariati, intreprinzatori, agenti economici, liber

profesionisti). In practica financiara se mai calculeaza structura fiscalitatii, care exprima

ponderea fiecarui impozit in totalul veniturilor fiscale.

Intre gradul de fiscalitate si cresterea cheltuielilor publice este necesara o moderatie, un

echilibru in ideea in care necesitatile publice trebuie satisfacute in conditiile unui anumit grad de

fiscalitate. Fiscalitatea trebuie folosita in asa fel incat sa contribuie la indeplinirea obiectivelor

economice si sociale.

Cresterea fiscalitatii conduce la aparitia unor fenomene negative, cum ar fi: cresterea

evaziunii fiscale si a fraudelor fiscale, limitarea investitiilor particulare, deplasarea unor

capitaluri in alte tari cu o fiscalitate redusa, cresterea inflatiei. Nu este indicata nici reducerea

fiscalitatii deoarece s-ar prejudicia realizarea obiectivelor social – economice. O fiscalitate

optima este cea care se bazeaza pe echitate sociala, pe asigurarea acoperirii cheltuielilor publice

si care are randament si evita fraudele si evaziunea fiscala.

La baza stabilirii impozitelor in tara noastra stau, conform art.3 din Legea nr.571/2003

privind Codul fiscal, publicata in M.O. nr 927/2003, cu toate modificarile si completarile

ulterioare, o serie de principii: neutralitatea masurilor fiscale; certitudinea impunerii;

echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice

Se ajunge in acest fel la: echitatea orizontala in impozitare; echitatea verticala;

eficienta impunerii.

Pentru o mai buna intelegere a modalitatii de aplicare a impozitelor, a producerii,

determinarii si platii acestora, este necesara o prezentare a elementelor impozitelor.

Impozitul este o prelevare baneasca obligatorie care are loc in baza legii si se prezinta ca

un raport juridic. Prevederile acestui raport juridic reprezinta elementele impozitului, care trebuie

sa fie clar si precis prezentate si respectate.

Elementele tehnice ale impozitului sunt: subiectul impozitului (contribuabilul);

suportatorul (destinatarul) impozitului; .obiectul impunerii. In functie de impozit putem avea,

ca obiect al impunerii: venitul sau profitul; averea (activul); producerea de bunuri, prestarea de

servicii, efectuarea de lucrari, importul; cota sau impozitul; asieta; termenul de plata

(scadenta)

Trasaturile ce caracterizeaza sistemul fiscal sunt: universalitatea impunerii; unitatea

impunerii , echitatea.

Functiile sistemului fiscal sunt:

1. sistemul fiscal este un instrument de mobilizare a resurselor la dispozitia statului,

prin canalele fiscale aflate in economie;

2. functia stimulativa a sistemului fiscal, ceea ce presupune si o largire a activitatii

aparatului financiar din economie.

3. functia fiscala a sistemului fiscal, are drept scop protectia sociala a unor categorii de

cetateni, pe de o parte prin facilitati de impunere, iar pe de alta parte, prin stimularea agentilor

economici sa foloseasca forta de munca cu randament scazut

4. functia de control al sistemului fiscal – presupune interventia statului prin anumite

parghii economice sau financiare.

Dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor, precum si obiectivele social –

economice urmarite prin politica fiscala sunt elemente esentiale ale sistemului fiscal, care se

bazeaza pe anumite cerinte, cunoscute in teoria finantelor publice ca principii ale impunerii.

Ele au fost formulate initial de catre economistul englez Adam Smith ca maxime sau

principii fundamentale ale impunerii, si anume: principiul justetii impunerii; principiul

certitudinii impunerii; principiul comoditatii; principiul randamentului impozitelor

Intr-o interpretare contemporana, francezul Maurice Allais– laureat al premiului Nobel

pentru economie – apreciaza ca principiile generale ale fiscalitatii sunt urmatoarele:

individualitatea; nediscriminarea; impersonalitatea; neutralitatea; legitimitatea; lipsa

arbitrariului

Maximele lui Adam Smith, ca si principiile lui Maurice Allais,se regasesc in principiile

cristalizate in stiinta finantelor publice: principii de echitate fiscala; principii de politica

financiara; principii de politica economica; principii social – politice.

Principii de echitate fiscala- Echitatea fiscala semnifica dreptate sociala in materie de

asezare si percepere a impozitelor.

Realizarea echitatii fiscale presupune o impunere diferentiata a veniturilor si averii

impozabile in functie de capacitatea contributiva, precum si scutirea de la plata acestuia a

persoanelor care realizeaza venituri sub un anumit plafon, adica sub minimul neimpozabil

stabilit. Echitatea fiscala presupune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii, si anume:

a. stabilirea minimului neimpozabil,

b. sarcina fiscala a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie de puterea sa

contributiva,

c. la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie

comparativa cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, iar cea a unei persoane comparativa cu

sarcina altei persoane din aceeasi categorie sociala.

d .impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toti subiectii care realizeaza venituri

dintr-o anumita sursa sau detin un anumit gen de avere, cu exceptia acelora care se situeaza sub

nivelul minim considerat in perioada respectiva.