Extras din curs

1. DEFINIREA ŞI FORMELE TRANZACŢIILOR DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Tranzacţiile de comerţ internaţional reprezintă o formă a tranzacţiilor externe constând în utilizarea unor resurse (materiale, financiare şi umane) în scopul obţinerii de profit, în condiţiile asumării riscului afacerilor. Privite din punct de vedere al conţinutului lor, tranzacţiile internaţionale au două componente: tranzacţiile financiar-valutare internaţionale şi tranzacţiile economice internaţionale.

Tranzacţiile financiar-valutare internaţionale. Au ca motivaţie atragerea şi valorificarea fondurilor băneşti pe piaţa internaţională a creditului şi pe piaţa internaţională de capital. Formele sub care se realizează se referă la: acordarea/primirea de credite pe termen scurt, mijlociu şi lung; plasamente în valori mobiliare primare: acţiuni, obligaţiuni etc.; plasamente în valori mobiliare derivate: futures, options etc.; operaţii pe pieţele valutare.

Tranzacţiile economice internaţionale. Au ca motivaţie valorificarea resurselor (materiale, financiare şi umane) în procese de schimb (comerţ) şi tranformare (producţie), iar formele sub care se realizează le constituie: a) operaţiile comerciale internaţionale; b) alianţele strategice şi cooperările internaţionale; c) implantările în străinătate.

a) Operaţiile comerciale internaţionale includ în sfera lor:

- vânzările şi cumpărările externe de mărfuri;

- vânzările şi cumpărările invizibile (de servicii comerciale), cuprinzând serviciile conexe operaţiilor de vânzări-cumpărări externe (tansporturile, asigurările etc.), turismul internaţional etc.;

- operaţiile combinate, adică tehnicile utilizate pentru valorificarea oportunităţilor de profit comercial şi facilitarea schimburilor, cuprinzând: reexportul, contrapartida, switch-ul etc.

Ca formă a tranzacţiilor economice internaţionale, operaţiile comerciale internaţionale se caracterizează, între altele, prin faptul că orizontul de timp al unei operaţii este, de regulă, pe termen

scurt chiar dacă relaţia dintre parteneri poate fi de durată. Se pot încheia însă şi tranzacţii pe termen mediu şi lung dacă acestea au valori ridicate sau se referă la exporturi complexe.

b) Alianţele strategice şi cooperările internaţionale se pot realiza sub următoarele forme:

- cooperările pe baze contractuale, în care pot fi incluse: contractele de licenţă, subcontractarea etc., ca forme de transfer internaţional de tehnologie de producţie şi francizarea ca formă de comercializare;

- alianţele strategice sub formă de asociaţii, consorţii etc. pentru construirea de obiective în comun, livrări la cheie, consulting – engineering etc.;

- cooperarea internaţionalizată, reprezentată de societăţile mixte.

Faţă de operaţiile comerciale internaţionale, alianţele strategice şi cooperările internaţionale se particularizează prin obiectivul mai complex, spiritul de cooperare şi caracterul de stabilitate al raporturilor dintre parteneri.

c) Implantările în străinătate se realizează pe calea investiţiilor directe, ceea ce presupune o opţiune pe termen lung din partea firmei investitoare şi participarea la gestiunea societăţii din ţară terţă (“creştere externă”) sau crearea pe piaţa externă a unor structuri organizatorice proprii (“creştere internă”). Deci, implantările în străinătate se caracterizează prin crearea de noi structuri organizatorice în străinătate (preexistente sau proprii); investiţiile implică, în principiu, activităţi pe termen ne-limitat; activităţile din străinătate se pot circumscrie atât la operaţiile comerciale cât şi la operaţiile de producţie.

În concluzie, în sfera tranzacţiilor de comerţ internaţional se cuprind: schimburile comerciale internaţionale, în principal, operaţiile de vânzări-cumpărări externe de mărfuri şi servicii; cooperarea economică internaţională, în principal operaţiile de transfer de tehnologie de producţie şi de comercializare, construirea de obiective complexe ş alte operaţii internaţionale complexe.

După aderarea României la Uniunea Europeană(UE) s-a făcut o diferenţiere în definirea componentelor tranzacţiilor de comerţ internaţional, astfel:

- tranzacţiile de comerţ internaţional cu ţările terţe (din afara UE) sunt definite în continuare export, respectiv import;

- tranzacţiile de comerţ internaţional cu ţările membre ale UE sunt definite livrări intracomunitare (LIC), respectiv achiziţii intracomunitare (AIC).

Deşi diferenţierea nu afectează esenţa tranzacţiilor de comerţ internaţional, ea s-a făcut cel puţin din douăconsiderente:

- politica favorizantă manifestată de ţara noastră, ca de altfel de fiecare ţară comunitară, în relaţiile cu UE. În plan informaţional acest lucru a condus la raportarea statistică distinctă a vânzărilor şi cumpărărilor europene pe secţiuni:

– cu ţările membre ale UE, pe total şi pe fiecare ţară;

– cu ţările din afara UE, pe total şi pe fiecare ţară;

- tratamentul fiscal (TVA, taxe vamale) şi vamal diferit al vânzărilor şi cumpărărilor externe cu firmele din ţările terţe (din afara UE), faţă de cel cu firmele din ţările membre ale UE.

2. TIPURI DE SOCIETĂŢI PARTICIPANTE LA TRANZACŢIILE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Realizarea tranzacţiilor de comerţ internaţional are loc prin participarea mai multor societăţi comerciale care, după rolul pe care-l deţin în acest proces, pot fi: societăţi de producţie, societăţi de comerţ, societăţi de intermediere, societăţi de prestări de servicii.

Societăţile de producţie şi cele de comerţ sunt actorii principali ai tranzacţiilor de comerţ internaţional, ele îndeplinind în fiecare tranzacţie, în raport cu partenerii externi, rolul de vânzător sau de cumpărător.

Societăţile de producţie. Au ca obiect de activitate producţia de bunuri şi îşi finalizează activitatea prin vânzarea bunurilor pe piaţa internă, pe pieţele externe sau pe ambele. În cazul vânzării bunurilor (produselor) pe pieţele externe ele împlinesc rolul de vânzător extern. Când societăţile de producţie cumpără bunuri de pe pieţele externe pentru a-şi realiza obiectul de activitate îndeplinesc rolul de cumpărător extern. Deci, societăţile de producţie îndeplinesc rolul de vânzător extern sau de cumpărător extern fără ca ele să întrunească trăsăturile unui comerciant:cumpărare pentru revânzare.