Guvernanță Corporativă

Abstract:

Guvernanţa corporativă a întreprinderii este un concept foarte des întâlnit în domeniul cercetării şi realităţii entităţii şi în dezvoltarea pieţelor financiare. Această se bazează pe regulile şi principiile promulgate de guvern şi organele profesionale abilitate pentru a recâştigă încrederea investitorilor prin asigurarea transparenţei şi protejarea drepturilor acţionarilor, în special a minoritarilor.

În cadrul lucrării vom prezenţa o scurtă evoluţie a conceputului de guvernantă în Europa Centrală şi de Est şi ceea ce a presupus de fapt aceasta pentru ţările din această regiune. Vom analiză patru ţări: Cehia, Polonia, Rusia şi Ungaria şi vom urmări procesul de privatizare pe care fiecare din ţări l-a urmat şi cadrul guvernantei corporative care a existat în aceste ţări. În mod cert există o legătură între metoda de privatizare folosită, rezultatul structurii acţionariatului şi gradul sau nivelul guvernantei corporative adoptate. Metodă privatizării a tins să aibă un impact imediat semnificativ în dezvoltarea guvernantei corporative, în comparaţie cu cadrul legal din aceste ţări. În timp ce cadrul legal se bază pe o economie centralizată cu societăţi deţinute de stat, proprietarii privatizării industriilor şi-au unit forţele şi fac presiuni pentru îmbunătăţirea guvernantei corporative.

Keywords : Guvernantă corporativă, comunicare financiară, economie de tranziţie, privatizare

Introducere

Modelul guvernanţei corporative care tranzitează operaţiile economice, cel puţin pe termen scurt, reflectă măsurile folosite în privatizarea companiilor deţinute de stat, legile care au fost abrogate sau revizuite şi instituţiile înfiinţate pentru a facilita guvernarea corporativă.

Ce presupune de fapt guvernanţa corporativă?

OECD (Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare) defineşte guvernanţa coportativă ca fiind “un set de relaţii stabilite între managementul unei companii, acţionari şi alte părţi interesate. Ea oferă totodată, structura prin care obiectivele companiei sunt stabilite, mijloacele de realizare a obiectivelor şi de monitorizare a performanţelor.”

A trecut mai mult de un deceniu de când URSS s-a destrămat, constituindu-se în mai multe ţări. Trecerea de la economia planificată la economia de piaţă nu a fost una uşoară şi ţările care formau fosta URSS sau care au fost sub influenţa ei, au realizat această schimbare cu grade diferite de success. În general companiile s-au mutat dintr-o situaţie în care, ca societăţi ale statului, nu se aşteptau să realizeze profit deoarece obiectivele afacerii nu erau definite în adevăratul sens, ci mai degrabă în termeni socialişti cum ar fi ocuparea totală a forţei de muncă. Aceasta înseamnă că de foarte multe ori companiile înregistrau un grad de ineficienţa ridicat: de obicei foloseau utilaje vechi, aveau un număr mare de forţă de muncă nejustificată şi aveau acces la fonduri de la Banca Centrală fără a prezenta vreun plan de rambursare.

Succesul multor ţări poate fi deseori conectat de tipul privatizărilor care au presupus trecerea afacerilor din proprietatea statului în proprietatea corporaţiilor, transformându-le în societăţi pe acţiuni. Este importat de reţinut că, în unele ţări, termenul de “societate pe acţiuni” descrie o companie cu capital social divizat în acţiuni care este tranzacţionat pe o bursă (în special o companie publică); în alte ţări, termenul se referă la un anumit nivel al procesului de privatizare în care o companie deţinută de stat emite acţiuni pentru a deveni societate pe acţiuni, dar capitalul social este deţinut de stat, următorul pas în proces fiind acela de a vinde acţiunile public asfel încât compania să devină o coporatie publică. În general sunt trei tipuri de procese de privatizare: primul este un model de privatizare în masă, activele deţinute de stat sunt distribuite gratuit publicului larg prin intermediul bonurilor care pot fi transformate în acţiuni proprii în cadrul firmelor deţinute de stat. Acest model este uneori cunoscut ca “ metoda bonurilor de privatizare” şi a fost folosit în Republică Cehă şi Rusia. Al doilea model permite managementului şi personalului să cumpere activele companiei, această metodă fiind adoptată în Polonia. A treia metodă, şi posibil cea care a produs cele mai de succes rezultate, implică vânzarea controlului majoritar unei persoane din afară. Persoana din afară era deseori un investitor străin şi aceasta a tins să conducă, în primul rând, la rezultate măreţe din partea companiilor în care au a investit şi în al doilea rând , în companiile în care aceşti investitori din afară au fost acceptaţi, guvernanţă corporativă s-a îmbunătăţit. Această a treia metodă a fost urmată de Ungaria şi de asemenea de Estonia.

Procesul de privatizare şi implicaţiile acestuia

Boeri şi Perasso (1998), într-un studiu asupra Cehiei, Ungariei, Poloniei şi Rusiei, au surprins efectele celor trei modele de privatizare pe un număr de rezultate. Ei au clasificat rezultatele, sau indicatorii de performanţă în: a) Viteza privatizării, care este, proporţia din fostă companie de stat care şi-a modificat proprietatea pe parcursul primilor patru ani ai procesului de privatizare; b) Relevanţa proprietăţii străine (procentul din societatea privatizată cu proprietate străină dominantă) în rezultatul structurii proprietăţii firmei; c) Gradul de control exercitat asupra deciziilor manageriale de către proprietarii firmei; d) Implicarea în privatizarea companiilor străine şi interne, care este şi cel mai recent indicator Ei au descoperit că viteza de privatizare a Cehiei a fost foarte mare, bazându-se pe o proprietate străină semnificativă, dar cu o structură a controlului destul de slabă; procesul de privatizare al Ungariei a fost mai puţin rapid dar a coincis cu o structură de control mai puternică şi mai mulţi investitori străini; procesul în cazul Poloniei a fost mai lent dar a adus un nivel rezonabil al proprietăţii private şi al controlului, procesul de privatizare al Rusiei a fost destul de rapid dar a constat în mult mai puţin control din afară şi o structură săracă a acestuia, data de concentrarea iniţială a proprietăţii în mâinile statului. O structură mai detaliată a proprietăţii în Europa Centrală şi de Est este prezentată în tabelul de mai jos.