IAS 2

STOCURI I.A.S. 2

1. OBIECTIV

- este de a descrie tratamentul contabil pentru stocuri în sistemul costului istoric;

- furnizează informaţii practice referitor la determinarea costului şi la recunoaşterea ulterioară drept cheltuială, incluzând orice înregistrare la valoarea realizabilă netă.

- Recunoaşterea unui activ de natura stocurilor este procesul includerii în bilanţ a elementelor de stoc în condiţiile în care se respectă simultan două criterii:

a- de utilitate, ceea ce redă capacitatea acestora de a genera sau de a diminua beneficiile viitoare;

b- de cuantificare monetară – adică li se pot ataşa valori ce pot fi estimate în mod credibil.

- Costul istoric – reprezintă suma plătită în numerar, echivalent de numerar sau valoarea justă a contraprestaţiei efectuate pentru stocuri din momentul cumpărării lor.

- numerar – disponibil din casierie şi depozite la vedere;

- echivalent de numerar – elemente de investiţie financiară lichide pe termen scurt (acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri cotate care sunt rapid convertibile în numerar şi care au un risc nesemnificativ de schimbarea a valorii;

- valoare justă – sau la care poate fi tranzacţionat stocul de bunăvoie de către părţi în cunoştinţă de cauză, cu un preţ determinat obiectiv.

2. ARIA DE APLICABILITATE

Standardele trebuie aplicate pentru contabilitatea stocurilor în situaţiile financiare în sistemul costului istoric, cu excepţia următoarelor stocuri:

a- producţia în curs de execuţie obţinută în cadrul contractelor de construcţii şi prestări servicii legate de acestea (IAS 11);

b- instrumentele financiare;

c- stocuri de produse agricole, forestiere, minereuri şi producţia agricolă care aparţine producătorilor, în cazul în care sunt evaluate la valoarea realizabilă netă;

d- active biologice aferente activităţii agricole;

Elementele de activ de natura stocurilor care fac obiectul costului standard sunt:

a- bunuri cumpărate pentru a fi revândute;

b- bunuri destinate a fi consumate în procesul de producţie;

c- bunuri şi servicii în curs de execuţie;

d- lucrări în curs de execuţie ce nu fac obiectul standardului 11 „Contracte de construcţii”;

e- bunuri rezultate din procesul de producţie destinate vânzării;

f- producţia agricolă după recoltare care suferă prelucrări industriale şi care nu intră în sfera de aplicare a standardului 41 „Agricultura”

3. DEFINIŢII

- Stocurile sunt active:

- deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale activităţii;

- în curs de producţie în vederea unei vânzări în aceleaşi condiţii ca mai sus;

- sub formă de materii prime, materiale şi de consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

- Valoarea realizabilă netă – este preţul de vânzare estimat că ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării.

- Stocurile (ca toate activele) sunt recunoscute atunci când:

a- reprezintă o sursă controlată sau controlabilă de întreprindere şi deci întreprinderea îşi asumă riscurile şi avantajele deţinerii stocurilor;

b- este posibil să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere, attât la ieşire cât şi la intrare;

c- are un cost sau o valoare care poate fi determinată sau evaluată în mod credibil.

4. EVALUAREA STOCURILOR

Stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Orice diminuare a costurilor stocurilor se realizează până la nivelul valorilor realizabile nete.

- Diminuarea costurilor generează valori de piaţă sub nivelul costurilor, ceea ce duce la pierdere;

- Valoarea de piaţă este suma pe care întreprinderea ar trebui să o plătească în prezent pentru acelaşi stoc cumpărat de la furnizori obişnuiţi şi în condiţii obişnuite (adică preţul / costul de înlocuire);

- Conform standardului valoarea de piaţă nu este luată în considerare la evaluarea stocurilor.

Determinarea valorii realizabile nete la stocurile materiale se face:

- pe fiecare element în parte;

- pe elemente similare (categorii).

Reţinerea în situaţiile financiare a celei mai mici valori dintre cost şi valoare realizabilă netă este consecinţa aplicării:

- principiului prudenţei – care cere să nu se supraevalueze elementele de activ şi deci şi a stocurilor;

- principiul independenţei exerciţiului financiar, ce presupune delimitarea la nivelul exerciţiului generator a cheltuielilor aferente, inclusiv diminuările de valoare a stocurilor.