Instrumente de Control - Capitolul 2

2.1. Definiri conceptuale, importanţă, rol şi funcţii privind diagnosticul în activitatea managerială a întreprinderii

Realizarea oricărui studiu diagnostic, pentru soluţionarea problemelor de orice natură intervenite în activitatea unei întreprinderi, necesită o abordare metodică.

Metoda diagnosticării, ar trebui:

pe de o parte, să permită degajarea elementelor esenţiale pentru elaborarea studiului şi, mai mult, cercetarea în profunzime în cazul anomaliilor,

iar pe de altă parte, să neglijeze elementele accesorii care nu prezintă utilitate pentru domeniul studiat.

Ca metodă de management, diagnosticarea constă în investigarea întreprinderii, a componentelor sale, în vederea

reliefării cauzale a principalelor puncte forte şi slabe,

a evaluării potenţialului şi

a formulării de recomandări axate pe cauzele generatoare de disfuncţionalităţi şi aspecte pozitive.

În plan economic, la nivelul unei întreprinderi, conceptul de diagnostic presupune:

identificarea unor eventuale disfuncţionalităţi ale activităţii ei,

analiza acestora,

stabilirea cauzelor şi

prezentarea măsurilor care să conducă la reglarea situaţiei.

Diagnosticul trebuie să evidenţieze totodată şi elementele pozitive ale activităţii, care sunt necesare pentru estimarea performanţelor.

Pentru a efectua o analiză reală şi completă, este necesară diagnosticarea stării economice a unei întreprinderi.

Diagnosticul prin analogie cu termenul medical, are drept scop determinarea „stării” unei întreprinderi în comparaţie cu o stare normală (sănătoasă).

Etimologic noţiunea de diagnostic vine de la cuvântul grecesc „diagnostikos” care înseamnă „apt de a discerne”, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare după manifestările acestuia.

Diagnosticul îşi are originea în domeniul medicinii şi reprezintă „acţiunea de a determina o boală după simptomele sale”, efectuarea unui diagnostic la o întreprindere fiind motivată nu numai de situaţia în care aceasta are dificultăţi, ci atunci când aşa cum spune Jean Pierre Thibaut: „întreprinderea are o bună stare de sănătate, dar se doreşte îmbunătăţirea ei”.

Cu alte cuvinte, diagnosticul presupune:

capacitatea de discernământ,

reperarea simptomelor, a disfuncţionalităţilor activităţii unei întreprinderi,

cercetarea şi analiza faptelor şi responsabilităţilor,

elaborarea unor programe de acţiune prin a căror aplicare practică se asigură redresarea sau ameliorarea performanţelor, se reperează „punctele critice” din cadrul unui sistem şi, totodată, se avizează centrele de decizie pentru a lua măsuri de reglare.

Rolul diagnosticului este de a descrie:

funcţionarea şi tendinţele de evoluţie a activităţii unei întreprinderi,

stările generale,

defectele,

condiţiile necesare şi

procedurile de aplicat pentru implementarea corecţiilor ce se impun, astfel de la simptome să se ajungă la tratament.