Instrumente de Control - Capitolul 3

3.1.1. Definirea conceptului de poziţie financiară

Aprecierea poziţiei financiare la nivelul unei întreprinderi face obiectul oricărei analize financiare indiferent de categoria utilizatorilor cărora le este destinată.

Astfel, prin prisma intereselor acţionarilor, se apreciază că întreprinderea are o bună poziţie financiară dacă rentabilitatea pe care i-o oferă un astfel de plasament compensează riscul la care se expune.

Pentru manageri, aprecierea poziţiei financiare este legată, ca şi la acţionari, de obiectul maximizării valorii întreprinderii, la care se adăugă criterii de flexibilitate financiară, de creştere economică şi de autonomie financiară.

Pentru creditori, este important să aibă garanţia că au asigurată rambursarea creanţelor lor, inclusiv remuneraţia cuvenită.

Poziţia financiară este evaluată în funcţie de:

resursele economice pe care le controlează întreprinderea,

structura financiară care susţine aceste resurse,

lichiditatea şi solvabilitatea sa, ca şi

capacitatea de a se adapta la schimbările mediului (capacitatea de a se adapta la mediu este esenţială pentru orice întreprindere, de aceasta depinzând supravieţuirea şi dezvoltarea sa, indiferent cât de puternică este la un moment dat, poziţia sa financiară).

Conform standardului internaţional de contabilitate IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, obiectivul bilanţului este de a prezenta fidel informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii,

Poziţia financiară reprezintă relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale unei întreprinderi, aşa cum sunt raportate în bilanţ.

Utilitatea informaţiilor cu privire la resursele economice controlate de către întreprindere şi la modificarea acestora în trecut rezidă din posibilitatea anticipării capacităţii întreprinderii de a genera lichidităţi în viitor, precum şi a evaluării aptitudinilor administrative ale conducerii.

Informaţiile referitoare la structura financiară sunt utile pentru a anticipa nevoile viitoare de creditare şi şansele întreprinderii de a obţine finanţare în viitor. Acestea sunt utile în anticiparea modului de repartizare a rezultatelor şi fluxurilor de trezorerie viitoare între cei care au un interes faţă de întreprindere.

Anticiparea capacităţii întreprinderii de a-şi onora angajamentele financiare scadente se realizează cu ajutorul informaţiilor cu privire la lichiditate şi solvabilitate.

Utilitatea informaţiilor referitoare la capacitatea întreprinderilor de a se adapta schimbărilor mediului, se datorează posibilităţii de apreciere a modului în care întreprinderea face faţă schimbărilor neaşteptate.

Cadrul conceptual internaţional defineşte şi caracterizează elementele care descriu poziţia financiară a întreprinderii: activele, datoriile şi capitalurile proprii.

Un activ este o resursă controlată de întreprindere care provine din evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze avantaje economice viitoare (beneficii; fluxuri de trezorerie). Remarcă: Tranzacţiile sau evenimentele viitoare nu dau naştere unui activ; astfel, intenţia de a cumpăra stocuri nu răspunde definiţiei unui activ.

O datorie este o obligaţie actuală a întreprinderii care provine din evenimente trecute şi care trebuie să antreneze, cu ocazia plăţii (decontării) sale, o ieşire de resurse (active) generatoare de avantaje economice.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor.

3.1.2. Bilanţul contabil, bilanţul financiar şi bilanţul funcţional - instrumente utilizate în diagnosticul financiar al întreprinderii

Existenţa mai multor modele de bilanţ a pornit de la criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului care la rândul lor diferă în funcţie de scopul urmărit în analiză şi de utilizator.

Astfel, bilanţul ca principală sursă de informare asupra poziţiei financiare a întreprinderii poate fi întâlnit ca: bilanţ contabil clasic, bilanţ financiar, bilanţ funcţional, bilanţ „pool of founds” (ansamblul resurselor), etc.

Bilanţul contabil este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii ale întreprinderii la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.

Bilanţul contabil potrivit OMFP 2374/2007, privind aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE, priveşte un format şi o structură ce s-a bazat pe ecuaţia Activ- Datorii = Capital propriu.