International accounting standards

Aspecte generale

- Un activ, respectiv o datorie, se recunoaşte numai atunci când:

este posibil ca acesta sa aducă întreprinderii beneficii economice viitoare, respectiv sa genereze ieşirea acestora; si

costul sau poate fi evaluat in mod credibil.

Fiecare întreprindere va utiliza raţionamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu trebuie sa fie prezentat in bilanţ, ci trecut in contul de profit si pierdere. De asemenea, raţionamentul profesional trebuie utilizat si la luarea deciziei referitoare la necesitatea înregistrării activelor in categorii separate sau intr-o singura categorie comuna.

In conformitate cu prevederile art. 7 si 9 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicata, pentru evaluarea elementelor din bilanţ se stabilesc următoarele reguli:

a) la data intrării in patrimoniu bunurile se evaluează si se înregistrează in contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoare contabila, care se stabileşte astfel:

- bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de aport stabilita in urma evaluării efectuate potrivit legii, in funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea si amplasarea acestora;

- bunurile obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate stabilita in funcţie de preţul pieţei, starea si amplasarea acestora.

Valoarea de aport si, respectiv, de utilitate se substituie costului de achiziţie;

- bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie, denumita cost de achiziţie;

- bunurile produse in unitatea patrimoniala, la costul de producţie.

Activele dobândite prin schimb cu alte active se înregistrează la valoarea justa a activelor primite in schimb.

Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrarea in gestiune a bunului respectiv.

In cazul mijloacelor fixe costul iniţial include si costurile estimate pentru demontarea si mutarea activului, respectiv costurile de restaurare a amplasamentului la sfârşitul duratei de viata a acestuia. Aceste costuri se reflecta prin constituirea unui provizion corespunzător. Costul de demontare si mutare va fi înregistrat in contul de profit si pierdere de-a lungul vieţii mijlocului fix, prin includerea in cheltuiala anuala cu amortizarea. Provizionul constituit trebuie utilizat numai pentru scopul pentru care a fost iniţial recunoscut.

Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime si consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum si cota cheltuielilor indirecte de producţie alocate in mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia.

Cheltuielile generale de administraţie si cele financiare nu se includ in costurile de producţie, cu excepţia situaţiilor descrise in Standardele Internaţionale de Contabilitate (vol. 3).

Costurile îndatorării, respectiv cheltuielile financiare cu dobânzile si diferenţele de curs aferente dobânzii privind împrumuturile, care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ pe termen lung, pot fi capitalizate ca parte din costul acelui activ, daca sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de IAS 23 si de Interpretarea SIC*1)-2, daca se aplica tratamentul alternativ prevăzut de acestea.

Cheltuielile de desfacere nu se includ in costul de producţie al unui bun.

Tratamentul alternativ permis de IAS 21 privind includerea diferenţelor nefavorabile de curs valutar in valoarea contabila a activelor aferente nu poate fi aplicat, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Interpretarea SIC-11.

Diferenţele de schimb valutar provenind dintr-un împrumut de finanţare care, in esenţa, este legat de investiţia neta a unei întreprinderi de grup romaneşti intr-o entitate externa trebuie clasificate drept capital propriu in situaţiile financiare ale întreprinderii, pana la cedarea investiţiei nete, data la care ele trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli, in conformitate cu prevederile IAS 21;

b) evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala a fiecărui element, denumita si valoare de inventar, stabilita in funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia si preţul pieţei.

In cazul creanţelor si datoriilor aceasta valoare se stabileşte in funcţie de valoarea lor probabila de încasat, respectiv de plata;

c) la încheierea exerciţiului elementele patrimoniale se evaluează si se reflecta in bilanţul contabil la valoarea de intrare in patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii.

In acest scop valoarea de intrare sau contabila se compara cu valoarea stabilita pe baza inventarierii astfel:

- pentru elementele de activ diferenţele constatate in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare nu se înregistrează in contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate in minus intre valoarea de inventar stabilita la inventariere si valoarea de intrare a elementelor de activ se înregistrează in contabilitate pe seama amortizării, in cazul când deprecierea este ireversibila sau se constituie un provizion pentru depreciere, atunci când deprecierea este reversibila, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare;

- pentru elementele de pasiv de natura datoriilor diferenţele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare nu se înregistrează in contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate in plus intre valoarea stabilita la inventariere si valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează in contabilitate prin constituirea unui provizion, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.

La fiecare data a bilanţului:

- elementele monetare exprimate in valuta trebuie raportate utilizându-se cursul de închidere. Diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, se înregistrează la venituri sau cheltuieli, după caz;

- elementele nemonetare trebuie raportate utilizându-se cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei; si

- elementele nemonetare înregistrate la valoarea justa si exprimate in valuta trebuie raportate utilizându-se cursul de schimb existent in momentul determinării valorilor respective;

d) la data ieşirii din patrimoniu sau la darea in consum bunurile se evaluează si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.

-------------

*1) SIC, conform abrevierii din limba engleza pentru "Standing Interpretations Committee".

- In cazul activelor imobilizate si circulante cu ciclu lung de producţie, respectiv mai mare de un an, daca costul de producţie include dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea producerii activului, acest aspect trebuie prezentat in notele explicative, cu menţionarea valorii dobânzilor aferente exerciţiului financiar.

Imobilizări

- Cu excepţia cazurilor in care s-a înregistrat un provizion pentru depreciere sau o reducere a valorii , valoarea ce urmează sa fie înscrisa in bilanţ pentru fiecare element al imobilizărilor este reprezentata de costul de achiziţie sau de costul de producţie.

- In cazul activelor cu durata normala de funcţionare limitata costul de achiziţie sau costul de producţie din care s-a dedus valoarea reziduala estimata se va diminua in mod sistematic pe perioada duratei de funcţionare a activului prin calcularea amortismentelor corespunzătoare.

. - In cazul diminuării valorii unei imobilizări financiare se va constitui un provizion pentru depreciere corespunzător acestei diminuări, stabilit ca diferenţa intre costul de achiziţie si valoarea realizabila neta. Valoarea înscrisa trebuie sa fie cea diminuata, iar provizioanele astfel constituite trebuie sa fie prezentate separat in notele explicative.

- Este obligatorie constituirea de provizioane pentru depreciere pentru fiecare activ imobilizat a cărui valoare s-a diminuat, indiferent de durata de utilizare a acelei imobilizări. Valoarea care