Jurisdictia Fiscala în Uniunea Europeana

PRINCIPIILE FISCALITATII SI JURISDICTIA FISCALA ÎN UNIUNEA EUROPEANA

Expunere de motive

Guvernele percep impozite pentru a-si finanta cheltuielile. Prioritatile în materie de

cheltuieli variaza de la un stat membru la altul, iar UE nu intervine, cu conditia ca acestea sa se mentina în limite rezonabile. În cazul în care se depasesc aceste limite, iar datoriile devin prea mari, cresterea economica a celorlalte tari din Uniune poate fi pusa în pericol. Totusi, cu conditia sa manifeste prudenta în ceea ce priveste politica economica, statele membre dispun de multa libertate în a hotarî cum sa îsi cheltuiasca banii si ce impozite sa aplice pentru a-si finanta cheltuielile.

Rolul UE este de a se asigura ca reglementarile fiscale nationale respecta obiectivele generale ale Uniunii privind crearea de locuri de munca si ca aceste reglementari nu aduc avantaje neloiale întreprinderilor dintr-o tara fata de concurentii acestora din alta tara.

Fiscalitatea întreprinderilor

O atentie deosebita se acorda fiscalitatii întreprinderii, dat fiind ca exista riscul ca astfel de impozite sa constituie obstacole în calea bunei circulatii a bunurilor, serviciilor si capitalurilor în cadrul pietei interne. Statele membre au obligatia de a respecta un cod de conduita care le împiedica sa acorde înlesniri fiscale care ar putea influenta, de exemplu, deciziile privind investitiile.

Fiscalitatea persoanelor

Reglementarile privind impozitarea persoanelor fizice sunt de competenta guvernelor statelor membre, cu exceptia cazului în care sunt afectate drepturile transfrontaliere ale acestora. Comisia Europeana a luat masuri pentru a garanta ca cetatenii europeni care lucreaza în alte tari din UE nu întâmpina probleme legate de transferul si impozitarea pensiilor si a drepturilor la pensie.

De asemenea, UE joaca un rol important în prevenirea evaziunii fiscale transfrontaliere. Desi cetatenii europeni îsi pot depune economiile acolo unde li se pare cel mai rentabil, nu se pot folosi de aceasta pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Guvernele statelor membre pot pierde încasari care li se cuvin de drept daca cetatenii nu declara venitul rezultat din dobânzile aferente economiilor plasate în strainatate.

TVA-ul – exceptia de la regula

Taxa pe valoare adaugata (TVA) face, partial, exceptie de la regula si necesita o anumita implicare din partea UE, fiind fundamentala pentru buna functionare a pietei unice si pentru asigurarea concurentei loiale în spatiul comunitar. Din acest motiv, UE a stabilit limite superioare si inferioare pentru cotele de TVA aplicabile.

În acelasi timp, reglementarile referitoare la TVA si cotele acesteia respecta principiul instituit de

UE, conform caruia deciziile în probleme de natura fiscala pot fi luate doar cu acordul tuturor

statelor membre. Prin aceasta regula se protejeaza autonomia nationala.

Schimbul de informatii

Statele membre ale UE si alte guverne europene au convenit sa faca schimb de informatii

privind economiile nerezidentilor. Fac exceptie doar Austria, Belgia, Luxemburg si alte câteva

2

tari europene care, pentru moment, aplica impozite cu retinere la sursa. Ulterior, o mare parte din

bani sunt transferati în tara de origine a deponentului. Fiind vorba despre o plata globala, se

pastreaza anonimatul deponentului si impozitul este achitat beneficiarului de drept.

Politica fiscala comunitara sustine principiul pietei unice si al liberei circulatii a capitalurilor.

Principii comunitare în materia fiscala:

- principiul securitatii juridice,

- principiul încrederii protectiei legitime,

- principiul echivalentei si eficientei.

JURISDICTIA FISCALA ÎN UNIUNEA EUROPEANA

Din perspectiva fiscalitatii, obiectivul UE este de a asigura compatibilitatea sistemelor de

impozitare la nivelul fiecarui stat membru cu Tratatele UE

Legislatia UE – primara si secundara

Legislatia primara

• Acorduri între statele membre

• Tratatele UE pe care toate statele membre sunt obligate sa le semneze (inclusiv statele

membre noi)

• Necesita ratificarea de catre Parlamentul fiecarui stat membru

Exemple:

• 1957 – Tratatul de la Roma

• 1987 – Actul Unic European – Piata Unica Europeana

• 1992 – Tratatul de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeana) – Moneda unica

europeana (euro)

• 1997 – Tratatul de la Amsterdam – Expansiunea UE

• 2001 – Tratatul de la Nisa – Varianta preliminara a constitutiei UE

• Începând cu 1 Decembrie 2009 – Tratatul de la Lisabona – Reforma institutionala a Uniunii

Europene

Tratatul de la Roma

• Principiul non-discriminarii stabilit pe baza celor patru libertati:

– Libera circulatie a bunurilor (art. 23 Tratatul de constituire UE);

– Libera circulatie a fortei de munca (art. 39 Tratatul de constituire UE);

– Libertatea de stabilire (art. 43 Tratatul de constituire UE);

– Libera circulatie a serviciilor (art. 49 Tratatul de constituire UE);

– Libera circulatie a capitalului (art. 56 Tratatul de constituire UE);

• Obiectiv: crearea unei piete interne în cadrul careia tranzactiile transfrontaliere nu sunt

îngreunate de prevederi legislative discriminatorii si restrictive

Legislatia secundara

Regulamentele

• Emise de Comisia Europeana cu acordul tuturor statelor membre

• Reprezinta instrumente legislative cu aplicare directa – sunt aplicabile tuturor statelor membre

fara a fi necesara implementarea lor în legislatia nationala

3

• Codul Vamal al UE si Regulamentele de Implementare, Regulamentele UE privind sanatatea,

Regulamentele UE în domeniul protectiei consumatorului, Regulamentele UE privind

administrarea deseurilor etc.

Directivele

• Emise de:

• Comisia Europeana sau

• Consiliul European împreuna cu Parlamentul European;

• Nu devin automat parte a legislatiei interne

• Se adreseaza unuia sau mai multor dintre statele membre si nu direct contribuabililor

• Sunt obligatorii numai din punctul de vedere al rezultatului ce se vrea obtinut; forma si metoda