Metoda costului țintă

In actualul stadiu de dezvoltare al economiei de piaţa ideea ca preţul de vânzare ar fi rezultanta costului suportat de întreprindere si a marjei comerciale, pe care întreprinderea doreşte sa o realizeze, devine din ce in ce mai anacronica, deoarece in condiţiile extinderii pieţelor si a creşterii concurentei, piaţa este aceea care impune întreprinderilor preţul si nu invers.

METODA costului ţinta a apărut ca un concept al managementului costului, care a fost imaginat si dezvoltat de către cunoscuta companie japoneza constuctoare de autovehicule Toyota începând cu anul 1965. Ulterior, datorita avantajelor pe care le oferă managerilor in a adapta costul produselor lor la cererile pieţei, aceasta metoda a cunoscut un real succes in S.U.A. Fiind aplicata in multe domenii si de multe societati importante, iar daca ne referim in special la industria constructoare de autovehicule, putem da ca pe exemplu companiile: Caterpillar, Daimler-Chrysler si Continental Teves ( un important furnizor de sisteme de frânare).

Metoda costului ţinta a fost gândita ca un set cuprinzător de instrumente referitoare la planificarea costului, managementul costului si controlul costului. Aceasta metoda are ca obiectiv reducerea costurilor printr-un proces de imbunatatire continua a tehnologiilor si proceselor de fabricaţie. Pentru realizarea acestui obiectiv se impune cunoaşterea diferitelor faze ale vieţii unui produs, precum si analiza costurilor fiecărei faze in funcţie de caracteristicile ei si de preturile de vânzare previzibile.

Astfel, managementul întreprinderilor foloseşte metoda costului ţinta pentru a stabili concret si foarte vizibil care va fi costul ce trebuie atins pentru noile lor produse (noi modele de autovehicule sau noi componente ale acestora). Pentru a obţine un profit cat mai mare, majoritatea întreprinderilor vor fixa o ţinta a preţului relativ agresiva. Acesta reprezintă si momentul de început al determinării costului ţinta. Insa pentru stabilirea acestuia trebuie sa fie respectate, mai întâi, următoarele sase principii esenţiale:

1. Preţul de piaţa (de vânzare) previzibil. Preţul de piaţa este utilizat pentru a determina costul ţinta (obiectiv). Costul ţinta poate fi determinat utilizând următoarea relaţie:

Preţul de piaţa – Profitul dorit (marja ţinta) = Costul ţinta in care:

Marja ţinta = P% x Stpv unde:

P% reprezintă procentul de profit din vânzare;

Stpv – suma totala preconizata a vânzărilor.

2. Concentrarea pe client. Cererile clienţilor privind calitatea, preţul si economia de timp sunt incorporate simultan in decizia de produs, dar si cea de proces si ghidează analiza de cost. Astfel, pentru orice client valoarea fiecărei functionalitati si caracteristici incorporate in produsul fabricat si cumpărat trebuie sa fie mai mare decât preţul pe care acesta îl suporta. Întreprinderile care utilizează metoda costului ţinta, comparativ cu celelalte societati care folosesc metode clasice de calculaţie a costurilor, fac un pas înainte in sensul ca ele studiază in permanenta in ce măsura clienţii sunt doritori sau nu sa plătească in plus pentru anumite inovaţii de proiectare a unui nou produs sau a unui produs deja existent. In măsura in care costul inovaţiilor este mai mare decât valoarea pe care clientul o atribuie acestora atunci acest fapt reprezintă un semnal dat managerilor pentru abordarea respectivei inovaţii.

3. Concentrarea asupra procesului de proiectare. Controlul costului este cel mai adesea subliniat de stadiul procesului de proiectare si producţie. Referitor la industria constructoare de autovehicule, in care „răgazul de punere la punct al unor noi produse”, cu alte cuvinte cilul de concepere al noilor produse este lung, 80%-90% din costurile totale induse de un produs sunt determinate de faza de proiectare a acestuia, cu toate ca nu s-au efectuat decât 10%-20% din cheltuielile totale presupuse de realizarea produsului (in cazul nostru autovehiculul).Prin urmare, despre controlul costurilor se poate afirma ca acesta se concentrează pe faza de proiectare a noului produs. Prin urmare, modificările de ordin tehnic trebuie sa survină înainte de a începe efectiv producerea, realizarea oricărui produs (autovehicul), rezultând astfel, costuri mai mici si un timp de lansare pe piaţa mai redus.