Metode de Calculație a Costurilor

Caracteristici generale

Doctrina şi practica calculaţiei costurilor remarcă faptul că alegerea metodelor posibile de utilizat în determinarea costurilor este subordonată, după cum am mai menţionat, influenţei generată de modul de organizare al producţiei, de specificul activităţii, particularităţile procesului tehnologic. Unii specialişti apreciază că “sub influenţa acestor factori sistemul informaţional al costurilor se poate organiza după mai multe metode, variante şi forme de organizare”, printre care se enumără: metoda globală, metoda pe faze şi metoda pe comenzi.

Cele trei metode de calculaţie a costurilor sunt numite metode clasice şi fac parte din categoria metodelor absorbante şi în consecinţă, au caracteristic faptul că prin intermediul lor se calculează la nivel de purtător de costuri costul total, luând în calcul atât cheltuielile directe, cât şi indirecte, respectiv, pe articole de calculaţie sau pe elemente primare de cheltuieli. Pe aceasta se bazează conceptul de cost complet.

O altă particularitate a acestor metode este dată de faptul că ele necesită efectuarea a două rânduri de calculaţii privind costul producţiei. Un prim rând de calculaţii este acela care precede desfăşurarea procesului de producţie şi are ca scop determinarea costului antecalculat al producţiei, concretizându-se în bugetul costurilor şi cel de al doilea rând de calculaţii care se efectuează după terminarea procesului de producţie, pe baza datelor înregistrate în contabilitatea de gestiune. Elaborarea celor două rânduri de calculaţii permit la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune compararea costurilor antecalculate cu cele efective, stabilindu-se în acest mod abaterile.

Alături de cele trei metode clasice de calculaţie a costurilor amintite, conceptul costului complet este reprezentat şi printr-o serie de metode evoluate (standard-cost, T.H.M., G.P.). Alegerea acestora, desigur, rămâne la latitudinea entităţilor în funcţie de scopurile pe care le urmăresc prin calculaţia costurilor.

Spre deosebire de metodele clasice de calculaţie a costurilor care urmăresc determinarea numai a unui cost efectiv, metodele evoluate permit pe lângă stabilirea unui cost antecalculat faţă de care costul efectiv se poate raporta şi efectuarea controlului, analizei şi influenţării costurilor pe parcursul desfăşurării procesului de producţie.

Pe lângă aceste caracteristici de ordin general, fiecare dintre metodele clasice ori evoluate bazate pe conceptul costului complet prezintă şi o serie de aspecte particulare a cărăror lămurire necesită o analiză separată a lor.

Metode clasice de contabilitate de gestiune şi calculaţie a costurilor complete

Metoda globală

Condiţii de aplicare a metodei, caracterizare şi modelul de calcul

Această metodă de contabilitate de gestiune şi de calculaţie a costurilor se aplică de către entităţile care fabrică un singur produs la care, de regulă, la sfârşitul perioadei nu există semifabricate sau producţie neterminată sau care dacă există, este constantă. De exemplu: extracţia de cărbune, ţiţei, gaze, producţia de energie electrică şi termică, prestarea serviciilor de transporturi etc.

Metoda globală se poate aplica şi în producţia sorto-dimensională şi în cea cuplată, unde, din aceeaşi materie primă şi cu aceleaşi utilaje şi tehnologie se obţin mai multe feluri, tipuri sau dimensiuni de produse.

De menţionat însă că, în aceste cazuri metoda globală se combină cu alte metode de contabilitate şi de calculaţie a costurilor, în special cu metoda pe faze (exemplu, în industrializarea zahărului).

Caracteristica esenţială a metodei globale este dată de faptul că toate cheltuielile de producţie se identifică nemijlocit pe procesul care le-a ocazionat; ele au deci caracter direct.

Cu toate acestea, cheltuielile indirecte ale secţiilor şi cele generale de administraţie sunt asimilate cheltuielilor de regie şi se înregistrează, de regulă, în contabilitatea de gestiune în conturile de colectare şi repartizare sintetice şi analitice deschise după structura de cheltuieli practicată de fiecare entitate, respectiv pe elemente primare de cheltuieli sau pe articole de calculaţie.

La sfârşitul lunii, soldurile conturilor de cheltuieli indirecte se virează global asupra conturilor de costuri în care s-au colectat cheltuielile directe şi care au fost deschise pe produsul singular sau pe produsele cuplate obţinute din aceeaşi materie primă.