Modelare Econometrică

Capitolul 1. Modelarea econometrică - instrument euristic şi de conducere

Abordarea sistemică a naturii şi societăţii constituie o caracteristică a ştiinţei contemporane. În domeniul activităţii economice, eficienţa deciziilor este condiţionată de cunoaşterea structurii şi funcţionării sistemelor economiei de piaţă.

Dezvoltarea contemporană a ştiinţei reflectă utilizarea modelelor. Conceptul de model a fost menţionat pentru prima dată în anul 1868 de matematicianul italian Beltrami, care a construit un model euclidian pentru geometria neeuclidiană. Ulterior, teoria şi practica modelării au evoluat în strânsă legătură cu definirea principiului sistemicităţii şi a folosirii calculatoarelor electronice.

1.1 Metoda şi funcţiile modelării

Modelarea foloseşte o serie de analogii, prin care sunt reproduse anumite laturi ale obiectului studiat în vederea simplificării cercetării ştiinţifice. Analogia indică identitatea raporturilor dintre diferite mărimi ilustrând asemănarea raporturilor între lucruri diverse; se utilizează, de asemenea, spre a indica raportul între obiecte similare, dar nu egale.

Metoda modelelor sau metoda modelării poate fi definită ca instrument de cunoaştere ştiinţifică şi de fundamentare a deciziilor în cele mai diverse domenii teoretice şi practice. În această calitate, modelarea fie construieşte modele noi ca reprezentări ale obiectului cercetat, fie foloseşte modele disponibile, adecvate scopurilor sale. Teoriile despre natură şi societate nu pot fi reproduse nemijlocit material, ci numai prin intermediul unor modele. Dacă macheta unei localităţi este modelul topografic şi arhitectonic al acesteia, miniatura unei locomotive reprezintă modelul său material etc., reproducerea materială a fenomenelor şi proceselor nepalpabile, cum sunt cele economice, poate fi realizată doar cu ajutorul modelelor abstracte concepute de om.

Analiza obiectivelor modelării evidenţiază o serie de aspecte cu valenţe multiple care se intersectează în funcţionarea sistemului înfăţişat. Spre deosebire de modelare,

5

experimentul constă în acţiunea directă asupra obiectului de studiu, în modificarea „pe viu” a valorilor unor parametri, având o arie limitată de aplicabilitate.

Primul avantaj al modelării faţă de experimentare constă în faptul că un sistem observabil poate fi modelat chiar dacă sistemul nu permite efectuarea de experimente directe în cadrul său. Asemenea experimente se pot desfăşura însă pe modelul construit iar informaţiile culese din cercetarea comportării modelului sunt extinse asupra sistemului sursă. Rezultă că modelarea permite cunoaşterea, sub diferite aspecte care interesează, a realităţii din natură sau societate.

Modelarea urmăreşte exprimarea unui punct de vedere prin clarificarea ideilor emise de autorii modelului, ca efect al rigorii ştiinţifice a limbajului matematic formalizat, eliminându-se astfel posibile interpretări ambigui sau parazitări ale comunicării mesajelor.