Note de curs contabilitate financiară

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 70 în total
Cuvinte : 18395
Mărime: 101.70KB (arhivat)
Publicat de: Ioan Botezatu
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Anton Carmen

Extras din curs

SEMESTRUL I

11.X.2004

Curs1

REGULI GENERALE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂŢII FINANCIARE

După ’89 sistemul contabil românesc a cuprins ca şi perioade de dezvoltare următoarele:

1990-1994 perioadă în care s-a încercat adaptarea contabilităţii de sorginte sovietică la noile condiţii ale economiei de piaţă;

1994-1999 când ca urmare a aprobării de parlament a legii 82/’91 a contabilităţii şi a regulamentului de aplicare aprobat prin H.G. 704 / 1993 a fost implementat modelul contabil al Europei continentale de tip francez ţinându-se cont şi de tradiţia şcolii româneşti de contabilitate;

1999 până în prezent (2004) caracterizată de introducerea sistemului contabil al Europei continentale dar armonizat cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi cu Directivele U.E. în domeniu.

Armonizarea contabilă a sistemului nostru de contabilitate este necesară având în vedere faptul că în esenţă contabilitatea reprezintă un limbaj economic iar datorită procesului de globalizare această tehnică de înregistrare ar trebui să fie în general unică.

Pe plan mondial sunt multe companii multinaţionale cu activităţi şi afaceri în diverse state care datorită sistemelor contabile diferite întâmpină dificultăţi în întocmirea situaţiilor financiare anuale.

Necesitatea armonizării contabilităţii româneşti este strâns legată şi de iminenta integrare a României în comunitatea economică europeană.

Pentru a corespunde cerinţelor U.E. în domeniul contabil după anul 1999 au fost adaptate în baza legii contabilităţii două acte normative cu aplicare imediată sau graduală până la nivelul anului 2005.

Începând cu anul 2003 în România se aplică două tipuri de reglementări contabile:

I Reglementări contabile armonizate cu standardele internaţionale de contabilitate şi cu Directiva a IV-a a comunităţilor economice europene privind contabilitatea aprobate prin O.M.F.P.94/2201 publicat în M.O.85/20 februarie 2001.

Potrivit acestor reglementări vor conduce contabilitatea un număr limitat de societăţi comerciale datorită criteriilor de încadrare privind:

1. Cifra de afaceri;

2. Valoarea activelor şi

3. Numărul mediu de salariaţi

Aceste societăţi comerciale ce conduc contabilitatea potrivit O.M.F.P.94/2001 sunt nominalizate în mod expres şi trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

 Cifra de afaceri să fie mai mare de 7,3 milioane €

 Valoarea activelor pentru anul anterior să fie de 6,35 milioane €

 Numărul mediu de salariaţi mai mare de 50

Astfel situaţiile financiare anuale ale acestor întreprinderi vor cuprinde în mod obligatoriu următoarele:

a)Bilanţul

b)Contul de profit şi pierdere

c)Situaţia modificărilor capitalului propriu

d)Situaţia fluxurilor de trezorerie

e)Politici contabile şi note explicative

Aceste situaţii financiare anuale vor trebui întocmite şi depuse la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi cea a municipiului Bucureşti în termen de 120 zile de la încheierea exerciţiului financiar.

II Reglementări contabile simplificate armonizate cu directivele europene în domeniu aprobate prin O.M.F.P. 36/2002 publicat în M.O. 279 şi 279 bis / 25 aprilie 2002.

Potrivit acestor reglementări contabile unităţile vor conduce contabilitatea armonizată cu directivele U.E. în domeniu dacă nu îndeplinesc condiţiile pentru a conduce contabilitatea potrivit O.M.F.P. 24/ ’91 şi anume:

4. Au o cifră de afaceri de până la 7,3 milioane €

5. Valoarea activului la sfârşitul anului precedent este de până la 3,65 milioane €

6. Numărul mediu de salariaţi până la 50

Situaţiile financiare anuale ale acestor unităţi vor cuprinde:

a)Bilanţul

b)Contul de profit şi pierdere

c)Politici contabile şi note explicative.

Aceste situaţii financiare anuale vor fi întocmite şi depuse la D.G.F.P. (direcţiile generale ale finanţelor publice) în termen de 90 zile de la încheierea exerciţiului financiar.

Pe lânga aceste unităţi vor mai conduce contabilitatea potrivit reglementărilor contabile simplificate O.M.F.P. 306/2002 şi microîntreprinderile.

Încadrarea ca şi microîntreprindere se face numai din punct de vedere fiscal adică al tratamentului fiscal aplicat din punct de vedere al impozitării directe (pe profit sau pe venit).

Astfel potrivit Codului Fiscal aprobat prin legea 571/2003 publicată în M.O.927/23 decembrie 2003 pot opta pentru plata unui impozit pe venit (nu pe profit) agenţii economici care îndeplinesc în mod cumulativ 4 condiţii:

1. Au capital integral privat;

2. Desfăşoară activităţi de producţie, comercializare sau prestări servicii

3. Au o cifră de afaceri de pâna la 100 mii € anual

4. au între 1 şi 9 salariaţi.

Preview document

Note de curs contabilitate financiară - Pagina 1
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 2
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 3
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 4
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 5
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 6
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 7
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 8
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 9
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 10
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 11
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 12
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 13
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 14
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 15
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 16
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 17
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 18
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 19
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 20
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 21
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 22
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 23
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 24
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 25
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 26
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 27
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 28
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 29
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 30
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 31
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 32
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 33
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 34
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 35
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 36
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 37
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 38
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 39
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 40
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 41
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 42
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 43
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 44
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 45
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 46
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 47
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 48
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 49
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 50
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 51
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 52
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 53
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 54
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 55
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 56
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 57
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 58
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 59
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 60
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 61
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 62
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 63
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 64
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 65
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 66
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 67
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 68
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 69
Note de curs contabilitate financiară - Pagina 70

Conținut arhivă zip

  • Note de Curs Contabilitate Financiara.doc

Alții au mai descărcat și

Studiu Privind Contabilitatea Activelor Imobilizate la Muzeul de Etnografie Maramureș

INTRODUCERE Au existat multe discuţii asupra definirii contabilităţii. Astfel, de-a lungul timpului contabilitatea a fost definită ca artă,...

Contabilitatea financiară și de gestiune cu aplicație în restaurante

INTRODUCERE Contabilitatea este un sistem de culegere, prelucrare şi transmitere a informaţiei diferitilor utilizatori de informaţii. Informaţia...

Contabilitatea financiară a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor în SC Agricola International SA Bacău

INTRODUCERE Ştiinţă a ordinii şi controlului economic, născută din necesităţile vieţii practice, contabilitatea reprezintă un puternic mijloc de...

Recenzie - evoluția contabilității în România contabilitatea comunistă

1. Când apar primele lucrări în contabilitatea românească- Care sunt principalele caracteristici ale contabilităţii din România de dinainte de...

Suport curs contabilitate și gestiune fiscală

1 Notiuni introductive 1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala A gestiona eficient resursele economice şi...

Codul Deontologic al Auditorilor

CAPITOLUL 3 CONDUITA ETICĂ ŞI PROFESIONALĂ A AUDITORILOR INTERNI ÎN LUMINA NORMELOR INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE 3.1. Codul deontologic şi codul...

Audit Financiar

Test iniţial În vederea evaluării iniţiale a demersului formativ în Audit financiar, vă rugăm să completaţi această pretestare, răspunzând sincer...

Contabilitate internațională

MODULUL 1. Delimitări privind Armonizarea, Normalizarea, Reglementarea si Convergenta contabila. Obiective: 1. Prezentarea conceptelor de...

Te-ar putea interesa și

Calculul și Analiza Principalilor Indicatori Economico-financiari pe Baza Situațiilor Financiare Anuale ale unei Entități Economice

BILANT Încheiat la data de 31 decembrie 2009 COD 10 Mii Lei Nr. rd. 2008 2009 A. ACTIVE IMOBILIZATE I. IMOBILIZARI NECORPORALE Cheltuieli...

Studiu de Caz Privind Contabilitatea Stocurilor la SC Adriana Bolgiu SNC

Introducere Produs al unei activităţi practice şi teoretice îndelungate, contabilitatea s-a afirmat ca sistem de cunoaştere şi gestiune a...

Contabilitatea și fiscalitatea decontărilor cu personalul

Introducere Tematica salarizării a fost, este și va ramâne un subiect des dezbătut, deoarece are o puternică influență în economie și fiecare...

Resurse temporare ale întreprinderii - contabilizare și prezentare

CAP. I – ASPECTE GENERALE PRIVIND ÎNTREPRINDEREA ŞI RESURSELE ÎNTREPRINDERII 1.1 Conceptul de întreprindere – definire şi clasificare...

Managementul Intercultural

CAPITOLUL I Bazele teoretice şi metodologice ale sistemului financiar-contabil Ca o componentă de bază a reformei de ansamblu pe care o parcurge...

Contabilitatea imobilizărilor corporale

ARGUMENT Firmele isi desfasoara activitatea intr-un mediu dinamic si agresiv, ceea ce le determinã sa se raporteze permanent la cererea de piaţã,...

Bilanț contabil cu studiu de caz la SC M Unu G SRL Turnu Măgurele

1. REGLEMENTARE Incepand cu data de 01.01.2006, contabilitatea se va tine in conformitate cu directivele europene, lucru aprobat prin ORDINUL nr....

Cadrul Conceptual privind Întocmirea și Prezentarea Situațiilor Financiare

1. Introducere CONTABILITATEA reprezintă ansamblul ansamblul coerent al operaţiilor de consemnare, cuantificare, prelucrare şi comunicare al...

Ai nevoie de altceva?