Obiectul de Studiu al Contabilității

1. Concepţii cu privire la obiectul contabilităţii

Prin definirea obiectului de studiu al unei discipline se încearcă a se determina sfera preocupărilor sale şi al locului pe care îl ocupă în procesul cunoaşterii umane. Ca disciplină ştiinţifică independentă, contabilitatea are propriul său obiect de cercetare, acesta fiind patrimoniul întreprinderii. Prima definiţie a patrimoniului a fost dată de Luca Paciolo la Veneţia 1494, în lucrarea sa intitulată „Summa de l´aritmetica, geometrie, proportione e proportionalita”, ca fiind „tot ceea ce aparţine negustorului, avere mobilă sau imobilă, precum şi toate afacerile mari sau mărunte în ordinea în care au avut loc”.

Pornind de la această definiţie s-a ajuns astăzi la definiţia patrimoniului: “totalitatea bunurilor şi valorilor economice aparţinând unei persoane fizice sau juridice precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceasta şi le asumă în legătură cu bunurile pe care le posedă”.

Contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului care trebuie să existe între bunurile economice,pe de o parte, şi drepturile şi obligaţiile ca valoare economică pe de altă parte şi care este cunoscută sub denumirea de ecuaţia de echilibru a patrimoniului, astfel:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

Echilibrul global al patrimoniului este expresie a dublei determinări a patrimoniului, de bunuri economice ca purtători materiali ai proprietăţii şi de drepturi şi obligaţii ca expresie a raporturilor de proprietate privind aceste bunuri.

În contabilitate, bunurile economice sunt cunoscute ca active patrimoniale, iar drepturile şi obligaţiile ca pasive patrimoniale, de unde apare şi o altă ecuaţie a patrimoniului:

Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

Din cele prezentate mai sus rezultă următoarea schemă de prezentare a patrimoniului:

Obiectul contabilităţii¬- patrimoniul- a constituit câmpul de manifestare a numeroase controverse, astfel au fost unii care au considerat contabilitatea ca ramură a matematicii al cărui obiect îl constituie studiul conturilor; alţii au considerat contabilitatea ca ştiinţă a patrimoniului fundamentându-i obiectul de studiu de pe poziţii juridice, iar alţii o considerau ca o ştiinţă administrativă care studiază actele şi faptele din domeniul gestionării resurselor.

Pe baza acestor controverse s-au conturat 4 mari concepţii cu privire la obiectul contabilităţii:

- Concepţia administrativă conform căreia obiectul contabilităţii este format din reflectarea şi controlul valoric al faptelor administrative în vederea obţinerii de rezultate maxime cu eforturi cât mai minime. Această concepţie are în vedere ca orice decizie de natură administrativă să aibă drept consecinţă creşterea eficienţei şi a rentabilităţii economice.

- Conceptia juridică are ca obiect al contabilităţii patrimoniul privit din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor în corelaţie cu bunurile şi valorile ce aparţin unei persoane fizice sau juridice. Potrivit acestei concepţii activitatea economică este generată de relaţii juridice.

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului, conform acestei concepţii, este:

Bunuri economice = Drepturi şi obligaţii

- Conceptia financiară se referă la cercetarea şi soluţionarea laturilor valorice ale existenţei, mişcării şi transformării patrimoniului ca urmare a operaţiunilor economico-financiare private sub aspectul provenienţei şi al destinaţiei fiecărui element patrimonial.

Din punct de vedere al destinaţiei elementele patrimoniale sunt denumite utilităţi şi îmbraca 2 forme:

a) utilităţi durabile (bunurile investite pe termen lung )

b) utilităţi ciclice (reprezentate prin bunuri ce se află într-o continuă mişcare şi transformare).

Din punct de vedere al provenienţei elementele patrimoniale sunt denumite resurse (fonduri), care provin din aportul proprietarilor (acţionarilor) , rezultate financiare favorabile, împrumuturi pe termen mediu şi lung sau mai pot proveni de la terţi (instituţii de credit , furnizori, clienţi creditori).

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului, conform acestei concepţii, este:

Utilităţi durabile + Utilităţi ciclice = Surse (Fonduri)

- Concepţia economică defineşte obiectul contabilităţii ca circuit al capitalului privit sub aspectul destinaţiei (capital fix, capital circulant), respectiv al modului de procurare al bunurilor (capital propriu, capital imprumutat).

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului, conform acestei concepţii, este:

Capital fix + Capital circulant = Capital propriu + Capital împrumutat

Conform acestor concepţii contabilitatea este un instrument util pentru urmărirea permanentă a activităţilor ce se desfaşoară în economie şi a rezultatelor economico-financiare ale acestora.

2. Conţinutul obiectului contabilităţii (patrimoniului)

Din definiţia dată patrimoniului se desprind ca elemente de bază ale acestuia : subiectul şi obiectul.

Subiectul patrimoniului este reprezentat de o persoană fizică sau juridică care posedă gestiunea elementelor patrimoniale şi care îşi asumă atât drepturi cât şi obligaţii cu privire la acestea.

Obiectul patrimoniului este constituit din bunurile materiale şi băneşti ce compun activul patrimonial şi din drepturi şi obligaţii ce compun pasivul patrimonial.

2.1. Structuri patrimoniale de activ

Mijloacele economice ce constituie conţinutul activului se grupează după două criterii şi anume: