Organizarea Contabilitatii Financiare

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Organizarea Contabilitatii Financiare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 129 de pagini .

Profesor: Rodica Cistelecan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Contabilitate

Extras din document

CAPITOLUL 1

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII FINANCIARE

1.1. Contabilitatea – componentă a sistemului informaţional economic

Contabilitatea este o ştiinţă şi o componentă a sistemului informaţional economic.

Contabilitatea ca ştiinţă are un obiect propriu de cercetare, metode proprii şi o terminologie specifică. Ca disciplină ştiinţifică ea se ocupă de stabilirea principiilor, normelor, regulilor de prelucrare a datelor contabile, de înregistrarea documentată, ordonată şi metodică a operaţiilor economice şi financiare privind mişcările de valori materiale şi băneşti, procesele economice, sursele de provenienţă ale acestora, controlul lor. Utilizând procedeele proprii, contabilitatea asigură informaţiile necesare caracterizării situaţiei economico-financiare şi determinării rezultatelor obţinute.

Informaţiile economice furnizate de contabilitate constituie “materia primă” cu ajutorul căreia lucrează un conducător indiferent de domeniu sau nivel ierarhic.

Informaţia contabilă este o informaţie economică specifică. Ea rezultă din prelucrarea prin metode, procedee şi instrumente proprii a datelor din contabilitate. Informaţia contabilă este reală, precisă, completă, operativă şi reprezintă tabloul de bord, suportul deciziilor economice, financiare şi gestionare luate de managerii agenţilor economici.

Contabilitatea oferă informaţii complexe privind valoarea bunurilor imobilizate, a stocurilor de valori materiale, a mijloacelor băneşti, informaţii privind costurile produselor şi/sau a lucrărilor executate, veniturile, drepturile şi obligaţiile unităţii, profitul acesteia.

Complexitatea informaţiilor furnizate de contabilitate conferă acesteia un rol important în cadrul sistemului informaţional economic.

Contabilitatea este privită ca un instrument utilizat pentru determinarea şi măsurarea profitului, a rezultatelor finale ale activităţii întreprinderii.

Evoluţia contemporană a societăţii, tendinţa spre globalizare a accentuat finalitatea socială a contabilităţii deoarece rezultatele şi situaţia patrimonială a unităţii interesează un ansamblu vast de agenţi sociali, fiecare având cerinţe diferite:

- managerul (administratorul întreprinderii) consideră contabilitatea ca element de gestiune fiind interesat în mod deosebit de structura şi nivelul costurilor

- acţionarii sunt interesaţi de stabilitatea plasamentelor şi nivelul dividendelor

- băncile sunt preocupate de rentabilitatea întreprinderii şi riscurile probabile în cazul menţinerii şi dezvoltării concurenţei bancare.

- fiscalitatea determină suma eventualelor impozite şi taxe pe care unitatea le datorează

- creditorii – furnizorii – sunt interesaţi de solvabilitatea pe termen scurt a unităţii care să asigure continuitatea fără riscuri a livrării lor

- statul se regăseşte la orice agent economic.

Organizarea şi sarcinile contabilităţii ca furnizoare de informaţii economice diferă de la o ţară la alta în funcţie de modul de producţie, ţelurile fiecărei orânduiri sociale, gradul de modernizare în prelucrarea datelor şi transparenţa informaţiilor. În ultimele decenii s-a încercat o armonizare a organizării şi conducerii contabilităţii în diferite ţări.

Normalizarea contabilităţii are ca obiect elaborarea unor norme, definirea unor principii şi stabilirea unor reguli, bazate pe o terminologie clară şi precisă pentru toţi utilizatorii în vederea comparabilităţii datelor în timp şi spaţiu din domeniul contabilităţii.

Pe plan internaţional, în anul 1973 a fost creat Comitetul Internaţional de Standarde Contabile (International Accounting Standards Comittee – IASCC) de către organismele contabile din Australia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Mexic, Ţările de Jos, Marea Britanie şi Irlanda şi SUA. În anii următori au aderat la acest organism şi alte state astfel că în prezent numărul acestora depăşeşte 60 de ţări membre. Comitetul are ca obiect elaborarea şi publicarea în interes public a normelor contabile internaţionale care trebuie să fie respectate în momentul prezentării conturilor anuale, ca să se asigure acceptarea şi aplicarea acestor norme la nivel mondial. Se studiază posibilitatea armonizării sistemelor de contabilitate practicate în ţările Europei continentale cu sistemul anglo-saxon – standardele internaţionale de contabilitate.

1.2. Organizarea contabilităţii în România

Preocupări pe linia normalizării contabilităţii în ţara noastră se întâlnesc în anii 30, când apar primele planuri de conturi: în anul 1937 planul de conturi al Uniunii fabricilor de maşini.

Profesorul I. Evian elaborează în 1941 primul plan de conturi bazat pe cadrul general al lui E. Schmalenbach, utilizat pentru întreprinderile industriale şi comerciale.

Schimbările apărute după 1948 au obligat România să preia sistemul contabil existent în URSS.

Orientarea României spre economia de piaţă după anul 1989 a făcut necesară trecerea la un nou sistem contabil – sistemul dualist, caracterizat printr-un dublu circuit al informaţiilor şi implicit conducerea contabilităţii pe două planuri: Contabilitatea financiară şi Contabilitatea de gestiune.

1. Contabilitatea financiară sau generală (“Comptabilite generale” la francezi, “financial accounting” la anglo-saxoni) asigură informaţii privind operaţiile care afectează patrimoniul unităţii în scopul determinării rezultatelor exerciţiului financiar. Aceste informaţii sunt publice şi sunt utilizate atât de conducerea unităţii cât şi de terţii interesaţi: acţionari sau asociaţi, furnizori, clienţi, bănci, organe fiscale, salariaţi.

2. Contabilitatea internă de gestiune (la francezi “compatibilité de géstion”, la anglo-saxoni “managerial accounting”) asigură informaţii interne utilizate numai de conducerea unităţii.

Aceste informaţii servesc la calcularea costurilor de producţie, stabilirea rezultatelor şi rentabilităţii produselor fabricate, a lucrărilor executate, serviciilor prestate etc.

Contabilitatea financiară se realizează după o schemă normalizată, unificată impusă de către autorităţile fiscale şi de cerinţele de control ale statului.

Normalizarea contabilităţii în ţara noastră se realizează prin Legea nr. 82/1991 – legea contabilităţii, şi O.G. 61/30.08.2001, Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilităţii, Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Direcţia a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene.

Sfera de aplicare a contabilităţii financiare este precizată prin articolul1:care stipulează societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare – dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte, persoane juridice cu scop lucrativ au obligaţia sa organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul* activităţii „Organizarea şi conducerea contabilităţii este obligatorie, potrivit aceloraşi prevederi, pentru instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu sau fără scop lucrativ, persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente.

Planul de conturi general a fost conceput pentru a se aplica numai în unităţile patrimoniale care desfăşoară activităţi economice.

Obiectul contabilităţii financiare constă în reflectarea structurii şi mişcării patrimoniului unităţii, a rezultatelor financiare obţinute la finele exerciţiului.

Referindu-se la sarcinile contabilităţii în modificările aduse Legii contabilităţii prin ordonanţa amintită se precizează „Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din administrarea persoanelor juridice şi fizice menţionate mai sus trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile guvernamentale şi alţi utilizatori”.

Patrimoniul unităţii este reflectat de contabilitate sub aspectul componenţei lui cu ajutorul posturilor de activ şi sub aspectul provenienţei lui cu ajutorul posturilor de pasiv.

Posturile de activ cuprind: active mobilizate, stocuri, valori realizabile, valori disponibile.

Posturile de pasiv cuprind: capitaluri proprii, datorii pe termen lung şi datorii pe termen scurt.

Contabilitatea financiară cuprinde pe parcursul exerciţiului, conturile de venituri şi cheltuieli, care se închid la finele exerciţiului prin contul “Profit şi pierdere” servind la stabilirea rezultatului financiar.

Fisiere in arhiva (1):

  • Organizarea Contabilitatii Financiare.doc