Organizația și mediu extern

Organizaţiile economice- sau întreprinderile, societăţile comerciale etc.- reprezintă verigile de bază ale unei economii naţionale, ca de altfel şi ale întregii economii mondiale. Funcţionarea lor este rezultatul acţiunilor asupra mediului intern şi asupra condiţiilor de natură economică, socială, tehnică, ecologică etc. care caracterizează mediul ambiant, respectiv al conducerii sau managementului acestora. Astfel, eficienţa unei întreprinderi va depinde de abilitatea conducătorilor săi de a folosi resursele interne disponibile- materiale, financiare, umane şi informaţionale- de a conecta la tendinţele şi schimbările ce au loc şi de a exploata oportunităţile mediului extern.

Organizaţia este principala formă prin care oamenii îşi satisfac nevoile şi îşi ating scopurile în societate, este principala structură prin care societatea îşi îndeplineşte funcţia sa economică referitoare la producţia şi distribuţia bunurilor.

Conform dicţionarului explicativ al limbii romîne, organizaţia este o „asociaţie de oameni sau preocupări comune, uniţi conform unui regula,ment sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate”. În acest context întreprinderea poate fi considerată o unitate economică ce produce sau distribuie bunuri şi servicii, utilizînd o serie de resurse- materiale, financiare, umane şi informaţionale.

Elementele care caracterizează organizaţia sînt:

- obiectivele, exprimă într-o formî concretă şi măsurabilă, scopurile activităţii; acestea pot fi: - generale, corespunzînd rolului (misiunii) întreprinderii. Ele sînt fixate pentru perioade lungi de timp; - derivate, eşalonate astfel încît realizarea lor prealabilă să conducă treptat spre atingerea biectivelor generale; - specifice, care condiţionează realizarea obiectivelor derivate şi sînt fixate pentru fiecare activitate în parte sau pentru fiecare compartiment al întreprinderii.

- resursele, necesare desfăşurării activităţii, care sînt: - materiale (utilaje, materii prime, unelte, mobilier etc.); - financiare (capital propriu, credite, surse atrase etc.); - umane (ansamblul angajaţilor, ca număr şi structură, cu toate nevoile, motivaţiile, cunoştinţele, experienţa, atitudinile, abilităţile, interesle); - informaţionale, (informaţii propriu-zise şi tehnologia aferentă)

- planul şi programul de activitate necesar realizării obiectivelor propuse.

- conducerea (managementul), reprezentată prin angajaţi capabili să ia decizii ce vizează fixarea şi realizarea obiectivelor.

Aceste elemnete se combină într-un mod unic particular, de la o oarganizaţie la alta. Aceasta ne permite tratarea întreprinderii nu ca o simplă alăturare de elemente, ci ca elemente care se intercondiţionează în spaţiu şi în timp şi depind în mare măsură de mediul extermn al firmei. Cu alte cuvinte putem considera întreprinderea ca un sistem complex, deschis şi dinamic.

Sistemul întreprinderii poate fi caracterizat de următoarele trăsături:

- este un sistem social, un complex de relaţii interpersonale, în care indivizii diferenţiaţi în funcţie de autoritate, status, rol se constituie în grupuri aparte, pe baza cărora este clădită întreprinderea.

- este un sistem tehnico- productiv, folosirea unor mijloace materiale, tehnice cu scopul obţinerii unor bunuri sau servicii.

- este un sistem economic prin activitaea sa oferă bunuri şi servicii pe care societatea le cere, într-o anumită cantitate şi de o anumită calitate, obţinînd profit.

Înterprinderea poate fi percepută ca:

- o unitate de producţie de bunuri şi servicii;

- ca o unitate de reparaţii, ea crează valoare adăugată, care se repartizează angajaţilor sub formă de recompense băneşti, acţionarilor sub formă de dividende, statului sub formă de impozite.

- ca o celulă socială, fiind un ansamblu de persoane şi grupuri cu dorinţe, divergenţe, dar cre participă la realizarea unor obiective comune.