Planificarea Auditului și Documentele de Lucru ale Auditorului

1. Definirea Planificării auditului. Componentele de bază ale planificării unui audit

Fiecare auditor, mai devreme sau mai târziu, conştientizează faptul importanţei lucrărilor de planificare, şi anume a planificării adecvate a auditului. Aceasta vine în urma experienţei practice pe care o dobândeşte în activitatea sa auditorul.

Conform S.N.A. 300 „Planificarea”, planificarea auditului ţine de elaborarea unei strategii generale şi unei abordări detaliate a caracterului, momentului de exercitare şi a volumului procedurilor de audit presupuse. Auditorul urmează a planifica exercitarea auditului într-un mod cît mai raţional şi oportun.

Motivele fundamentale care explică de ce auditorul ar trebui să-şi planifice adecvat angajamentele sînt următoarele:

- obţinerea suficientă de probe temeinice;

- menţinerea costurilor auditului la un nivel rezonabil;

- evitarea neînţelegerilor cu clientul.

Obţinerea unei cantităţi suficiente de probe temeinice este esenţială dacă Compania de audit vrea să-şi minimizeze răspunderea juridică şi să-şi păstreze bunul renume în cercul de afaceri.

Menţinerea costurilor la un nivel rezonabil ajută Compania să rămână competitivă şi, astfel, să-şi păstreze sau să-şi mărească baza de clienţi. Evitarea neînţelegerilor cu clientul este importantă pentru menţinerea unor relaţii bune cu clienţii.

Planificarea lucrărilor de audit contribuie la acordarea unei atenţii cuvenite celor mai importante direcţii ale auditului, determinarea problemelor esenţiale şi executarea rapidă a lucrărilor. Planificarea de asemenea ajută la repartizarea eficientă a lucrărilor personalului. Volumul planificării depinde de:

- mărimea agentului economic;

- complexitatea auditului;

- experienţa anterioară de lucru a auditorului cu agentul economic dat;

- cunoaşterea business-ului clientului.

Componentele de bază ale planificării unui audit sînt următoarele:

1. Preplanificarea;

2. Cunoaşterea business-ului clientului.

3. Înţelegerea sistemelor contabil şi de control intern.

4. Evaluarea riscului şi caracterului semnificativ.

5. Stabilirea caracterului, momentului de exercitare şi volumului procedurilor de audit.

6. Elaborarea Planului general de audit şi a Programului de audit.

Fiecare din primele cinci componente are drept scop să-l ajute pe auditor să realizeze ultima etapă, adică întocmirea unui Plan general de audit eficient şi eficace şi redactarea unui Program de audit.

2. Preplanificarea – etapa iniţială a planificării auditului

Faza iniţială a efectuării unui audit este etapa planificării preventive, adică etapa când auditorul determină oportunitatea acceptării angajamentului de exercitare a auditului. Etapa planificării preventive este cea care precedă scrierea şi semnarea scrisorii de angajament, precum şi încheierea contractului de exercitare a auditului. La această fază are loc cunoaşterea reciprocă a potenţialilor parteneri (Compania de audit şi potenţialul ei client), precum şi schimbul de informaţii care i-ar permite fiecărei părţi să ia decizia privind posibilitatea şi oportunitatea efectuării auditului. Dacă auditorul şi clientul decid să colaboreze, ei trebuie să coordoneze condiţiile de prestare a serviciilor de audit. Condiţiile discutate şi coordonate este necesar de a le consemna în scris, de exemplu, în scrisoarea de angajament privind exercitarea auditului, care este prevăzută de S.N.A. 210 „Condiţiile angajamentelor de audit” sau în orice altă formă potrivită de angajament, permisă de legislaţia în vigoare.

Însă, conform S.N.A. 310 „Cunoaşterea business-ului”, înainte de a accepta un angajament, auditorul urmează să obţină o informaţie preliminară despre ramura, forma de proprietate, conducerea şi tranzacţiile agentului economic.

Etapa de preplanificare include atât investigarea unor noi clienţi, precum şi păstrarea clienţilor deja existenţi. Uneori auditorul trebuie să decidă dacă va accepta clientul nou sau e mai bine să deservească clientul cu care colaborează deja, fără a se antrena în noi angajamente. De obicei, această alegere îi revine unui auditor cu experienţă, iar în practica firmelor de audit cu renume mondial – partenerului de audit sau comitetului de conducere al firmei de audit.

Înainte de a accepta un client nou multe firme de audit fac o analiză a companiei pentru a determina dacă ea poate fi acceptată în calitate de client. Este necesară evaluarea reputaţiei clientului potenţial în comunitatea de afaceri respectivă, stabilitatea lui financiară şi relaţiile cu firmele de audit cu care a colaborat anterior. Dacă clientul potenţial a mai fost auditat de alte firme de audit, apare obligaţia iniţierii unei comunicări cu auditorul predecesor. La fel, o mare importanţă în luarea acestor decizii o are şi portofoliul de clienţi deja existent al firmei de audit.

Referindu-ne la momentele expuse mai sus, putem concluziona că etapa planificării preventive este etapa decisivă, deoarece în cadrul acestei etape se ia decizia de a accepta sau nu cererea clientului şi respectiv, de a presta sau nu serviciul de audit solicitat.

3. Cunoaşterea business-ului clientului

Cunoştinţele obţinute despre businessul clientului îi permit auditorului să-şi planifice şi să-şi organizeze mai eficient lucrările de audit. SNA 310 „Cunoaşterea business-ului” conţine principii şi recomandări aferente metodelor, surselor de obţinere şi utilizare a cunoştinţelor despre businessul clientului. Sursele principale de cunoaştere a ramurii şi a clientului sunt rapoartele financiare pe ultimii 2-3 ani, discuţiile cu conducerea şi personalul clientului, cu auditorul predecesor, informaţia ediţiile periodice, regulamentele şi strategiile interne, actele normative şi legislative, etc.

Factorii ce influenţează businessul clientului

A. Factori generali economici

Nivelul general al activităţii economice (spre exemplu, recesiune sau creştere).

Ratele dobînzii şi disponibilitatea finanţării.

Inflaţia, reforme monetare. Cursuri ale valutelor străine şi controlul acestora.

Politica de stat privind valuta, fiscalitatea, preţurile, finanţele (de exemplu, programe de asistenţă guvernamentală şi înlesniri).

B. Factorii de ramură care influenţează business-ul agentului economic

Piaţa şi concurenţa.

Activitatea ciclică sau sezonieră. Modificări în tehnologia produsului.

Riscul de afaceri (de exemplu, tehnologie performantă, acces liber pentru începerea activităţii în ramura dată şi formarea concurenţei). Condiţii nefavorabile

Indicatori de bază şi date statistice privind activitatea curentă.