Politici Financiar Monetare

Consideraţii preliminare cu privire la politicile financiare şi monetare

Concepte financiare şi monetare de bază

Atât politicile, cât şi strategiile financiare şi monetare compun şi combină un panel omogen de noţiuni de esenţă monetară acceptate atât de teoria, cât şi de practica profesională bancară.

Se asumă existenţa a două economii şi anume a unei economii simbolice (monetare) şi a unei economii reale a bunurilor şi serviciilor între care este necesar să existe un echilibru solid şi sustenabil.

Economia monetară sau simbolică este reprezentată de ansamblul operaţiunilor băneşti derulate pe pieţele financiare, monetare, valutare şi de capital. Urmăreşte transferul disponibilităţilor băneşti deţinute la un moment dat de persoanele fizice şi persoanele juridice în active reale.

Economia reală a bunurilor şi serviciilor este reprezentată de ansamblul activităţilor economice desfăşurate pentru susţinerea ofertei agregate de bunuri şi servicii menite a asigura satisfacerea cererii agregate. Utilizează indicatori precum sunt: produsul intern brut - PIB, populaţia ocupată, salariul mediu, etc.

Trecerea din economia monetară către economia reală presupune existenţa unui nivel adecvat al ofertei şi cererii agregate, al unei cereri de monedă în relativ echilibru cu oferta de monedă în condiţiile promovării unei anumite conduite monetare (politici şi strategii).

Cererea agregată este reprezentată de cheltuielile totale efectuate de utilizatorii interni şi externi pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor finale produse într-o economie. Se calculează ca sumă între cererea internă (absorbţia internă) şi cererea externă (exporturile nete) de bunuri şi servicii. Cererea internă este dată de valoarea bunurilor şi serviciilor utilizate în economie pentru consum şi investiţii.

Oferta agregată reprezintă valoarea totală a bunurilor şi serviciilor nou create în economie, într-o perioadă de timp determinată. Se calculează ca diferenţă între valoarea producţiei şi consumul intermediar (materii prime, materiale, servicii pt. procesul de producţie).

Pentru a echilibra, a acorda, a acomoda economia monetară în relaţia cu economia reală oferta de monedă a instituţiilor specializate (bancă centrală, bănci universale şi specializate, instituţii de credit) trebuie astfel dimensionată încât să constituie un stimulent pentru PIB nominal (economia reală).

Oferta de monedă este moneda nou creată în economia simbolică, atât de banca centrală, prin instrumente specifice şi destinată băncilor comerciale (monedă de prim rang), cât şi moneda de rang secund, creată de băncile universale şi specializate implicate direct în procesul de finanţare/creditare a economiei reale.

Cererea de monedă este dată de dorinţa agenţilor economici şi a populaţiei de a deţine active monetare pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor. Depinde, la modul general, de valoarea nominală a PIB-ului şi de rata dobânzii. Se prezintă sub forma unei cereri tranzacţionale (pentru achiziţii şi economisire) şi a unei cereri speculative.

Banca centrala (BC) este autoritate monetară supremă, responsabilă de configurarea politicii monetare, adoptarea şi implementarea strategiilor monetare în condiţiile în care stabileşte ţinte monetare precise şi ancore monetare pentru susţinerea acestora.

BC determină, delimitează, explicitează obiective operaţionale finale şi intermediare, utilizează instrumente monetare specifice, adoptă măsuri şi întreprinde acţiuni menite să conducă la îndeplinirea obiectivului fundamental al politicii monetare şi anume stabilitatea preţurilor împreună cu ocuparea deplină a forţei de muncă, echilibrarea balanţei de plăţi şi creşterea economică echilibrată şi sustenabilă.

BC acţionează, în sistemul bancar şi prin acesta în economie, prin modificarea volumului emisiunii monetare şi de credit.