Politici și Metode Contabile

Reformele care au scos partial din inertie lumea contabililor

din România începând din anul 1991, însotind reformele generale din

societatea româneasca, au creat, pas cu pas, orizonturi noi de

rationament si atitudine fata de contabilitate.

Reglementarile contabile, ca forme concrete de

exprimare a reformelor sistemului contabil, au introdus

termenul de politici contabile în contabilitatea româneasca o

data cu publicarea reglementarilor contabile armonizate cu

Directiva a 4-a a CEE si cu Standardele Internationale de

Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor nr.

403/2000.

Organismul international de normalizare contabila (International

Accounting Standards Board - IASB) defineste politicile

contabile ca fiind principii, baze (fundamente), conventii, reguli si

practici specifice, aplicate de o întreprindere, pentru întocmirea si

prezentarea situatiilor sale financiare.

Conducerea întreprinderii trebuie sa aleaga si sa aplice politicile

contabile astfel încât situatile financiare sa fie conforme cu toate

dispozitiile fiecarei norme internationale de raportare financiara (IAS,

IFRS) aplicabile si fiecarei interpretari (SIC, IFRIC) aplicabile. În

absenta unei dispozitii specifice pentru problema data, conducerea

trebuie sa elaboreze politici pentru ca situatiile financiare sa furnizeze

informatii:

pertinente pentru necesitatile utilizatorilor de conturi;

fiabile, ceea ce înseamna ca ele:

i. prezinta o imagine fidela a rezultatelor si a pozitiei

financiare referitoare la întreprindere;

ii. traduc capacitatea de a reflecta realitatea (substanta)

economica a evenimentelor si tranzactiilor si nu numai

forma lor juridica (forma lor legala);

iii. sunt neutre, adica nu exista elemente care sa conducala

interpretari eronate;

iv. sunt prudente, fara ca o astfel de atitudine sa

contravina neutralitatii;

v. sunt complete, prin luarea în cont a tuturor aspectelor

importante (semnificative).

În absenta unei norme explicite si a unei interpretari, conducerea

întreprinderii face apel la judecata profesionala în vederea dezvoltarii

unei politici contabile care sa conduca la cele mai utile informatii

pentru destinatarii infomatiilor financiare.

În realizarea acestei judecati, conducerea trebuie sa ia în

considerare:

a) dispozitiile si comentariile normelor contabile internationale,

referitoare la iesiri similare si legate de problema în cauza;

b) definitiile, principiile (criteriile) de recunoastere (constatare)

si de evaluare (masurare) pentru active, datorii, venituri si

cheltuieli, expuse în cadrul contabil conceptual al IASC;

c) pozitiile oficiale ale altor organisme de normalizare si

practicile admise ale sectorului de activitate, în masura si

numai în masura în care ele sunt în acord cu consideratiile

anterioare.

Prezenta optiunilor în contabilitate presupune existenta mai multor

politici (în sensul de baze, conventii, metode, reguli sau practici) si/sau

tehnici de estimare pentru rezolvarea unei probleme.

Alegerea unei politici contabile sau tehnici de estimare, dintre cele

acceptate, determinarea volumului si genului de informatii de furnizat

precum si a formei sub care aceste informatii trebuie sa fie prezentate

presupun stabilirea, dintre optiunile posibile, a celei ce genereaza cea

mai buna informare (altfel spus, cea mai utila) în vederea luarii

deciziilor. Cea mai buna informare trebuie sa fie în acord cu cea mai

fidela imagine privind pozitia financiara, performantele sau evolutia

pozitiei financiare.

Din cele de mai sus rezulta ca elementul (criteriul) esential de

evaluare a alegerilor contabile este cel de utilitate pentru

luarea deciziilor.