Practici Contabile Specifice Activității de Alimentație Publică

4.1.Caracteristici definitorii ale alimentaţiei publice şi influenţa acestora asupra contabilităţii

Activitatea unităţilor de alimentaţie publică, are menire socială şi vizează satisfacerea nevoii de hrană

Fiind o ramură distinctă, alimentaţia publică vizează organizarea preparării alimentelor şi produselor culinare şi de cofetărie-patiserie, precum şi vânzarea acestora populaţiei în vederea consumului, atât imediat (scopul de bază al activităţii), cât şi la domiciliu (activitate de servicii suplimentară).

Prin activitatea sa şi prin locul pe care îl deţine în circuitul economic al bunurilor, alimentaţia publică înglobează şi parcurge cele trei etape bine cunoscute ale circuitului economic: aprovizionare-producţie-desfacere. Această afirmaţie este confirmată de regulile de organizare a preparării şi comercializării produselor şi prestării serviciilor în alimentaţia publică conform cărora unitatea de alimentaţie publică trebuie să fie în stare să organizeze ,, activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a băuturilor pentru consumul acestora în unităţile specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorului.”

Toate aceste caracteristici determină o serie de particularităţi de care trebuie să se ţină cont în dimensionarea şi organizarea activităţii unităţilor respective.

În conformitate cu funcţiile sale de producţie alimentaţia publică este înrudită cu industria alimentară. De remarcat că pe lângă asemănări evidente există şi o mulţime de deosebiri. Principalele funcţii comune acestor două ramuri sunt:

1). prelucrarea primară a produselor alimentare;

2).producerea semifabricatelor în întreprinderile industriale/ a semipreparatelor în cele de alimentaţie publică;

3).producerea / prepararea produselor alimentare.

Alimentaţia publică are însă unele particularităţi prin care se deosebeşte de industria alimentară:

- în unităţile de alimentaţie publică se eliberează seturi speciale pentru consum (feluri) care asigură prin complexitatea lor o raţie deplină de alimentare zilnică ( dejun, prânz, cină) şi sunt destinate fiecărui consumator în parte;

- în alimentaţia publică se înregistrează o pondere neînsemnată a cheltuielilor de combustibil, energie, uzură a mijloacelor fixe. Totodată, este impunătoare ponderea altor cheltuieli ( de exemplu, plata serviciilor prestate unităţilor de alimentaţie publică de către alte ramuri, cheltuieli de transport, arendă, de întreţinere a încăperilor), cheltuieli de utilizare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată. Pe lângă acestea, este caracteristică o înaltă capacitate materială şi, deci, o pondere însemnată o ocupă cheltuielile ce ţin de remunerarea personalului, care de câteva ori depăşesc mărimea celor din industria alimentară.

Comparativ cu funcţiile de producţie din alte ramuri economice, cea din alimentaţia publică are următoarele trăsături specifice:

- grad redus de mecanizare;

- număr mare de secţii de producţie de acelaşi tip;

- producţie de serie mică şi unicate;

- structură sortimentală variată;

- modificarea zilnică a unei părţi din structura sortimentală;

- aprovizionarea zilnică a unei părţi din structura sortimentală;

- aprovizionarea zilnică a producţiei cu materiile prime necesare;

- durata mică de realizare a fiecărei operaţii din procesul de producţie;

- procese de producţie fără stoc.

Destinaţia alimentaţiei publice ca ramură a economiei naţionale constă, în primul rând, în repartizarea şi comercializarea resurselor alimentare. Iată de ce funcţia primară o constituie comercializarea, iar conţinutul economic – produsele alimentaţiei publice, care sunt vândute consumatorilor, asemenea mărfurilor în unităţile de comerţ.

Funcţia alimentaţiei publice privind comercializarea mărfurilor procurate care nu au suportat prelucrare, economic este analogică funcţiilor unităţilor de comerţ.

Concomitent cu funcţiile de producţie şi comercializare, unităţile de alimentaţie publică au şi nişte funcţii specifice în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului de consum individual. Toate acestea, în fond, sunt strâns legate între ele în dependenţă de timpul şi locul de exercitare, ceea ce deosebeşte alimentaţia publică atât de ramurile industriei, cât şi de comerţ.