Proiectarea Sistemelor Informatice de Gestiune

INTRODUCERE

Scopul acestei discipline este de a familiariza studenţii cu aceste categorii de sisteme informatice folosite în managementul firmelor moderne, cărora li se mai pot alătura şi alte sisteme, cum ar fi sistemele informatice organizaţionale inteligente.

Acestea din urmă satisfac cerinţele organizaţiei pe scară mare, prin:

- sprijinirea activităţilor paralele;

- asistenţă inteligentă în comunicaţiile de grup, negocieri şi conflicte;

- facilităţi de procesare distribuită;

- tehnici de planificare multiparticipant;

- facilităţi de învăţare.

Realizarea unui sistem informatic cu baze de date constituie o activitate complexă, care presupune îmbinarea strânsă a cunoştinţelor economice cu cele privind teoria sistemelor, structurarea datelor, programarea şi utilizarea calculatoarelor.

Acest curs se doreşte a se adresa studenţilor ce studiază disciplina de Managementul şi proiectarea sistemelor informatice, se mai adresează şi altor categorii de specialişti ce lucrează în domeniul proiectării sistemelor informatice şi nu numai acestora. Dorim să credem că această carte aduce unele completări în privinţa problemelor teoretice şi practice de elaborare a proiectelor informatice şi în alte privinţe privind sistemele informatice. Am urmărit integrarea unor concepte, metode şi tehnici moderne de proiectare a diverselor tipuri de baze de date, într-o metodologie unitară care să răspundă cerinţelor actualilor şi viitorilor specialişti, considerăm că acest curs răspunde stadiului actual de dezvoltare ale economiei noastre naţionale.

Introducere

În acest curs se vor preda unele probleme legate de managementul proiectelor informatice, despre modul de alegere a variantei de proiectare optimă şi modul de întocmire a unui proiect informatic.

Se vor prezenta etapele de proiectare şi fazele aferente acestora, nu se va insista la detalierea amănunţită a acestora, doar la nivelul cerut pentru un ajutor de analist de sistem.

Modul de notare se va face astfel:

- 60% va reprezenta testul ce se dă din curs în sesiune şi care va conţine 20 întrebări grilă cu un singur răspuns din patru e adevărat;

- 30% nota la proiectul ce se va elabora individual pe baza modelului făcut la seminar şi care se va preda cel mai târziu în ultimul seminar, fără care nu se poate trece examenul;

- 10% nota pentru activitatea de la seminarii şi prezenţă;

- dacă una din cele trei note este sub nota 5(cinci) atunci nu se face media şi se va repeta testul de teorie obligatoriu dacă a fost dat, cei care nu au dat proiectul se pot prezenta doar pentru a verifica ce au învăţat, sau la acceptul acestora cu o penalizare de trei puncte cât valorează proiectul, deci nota nu poate depăşi nota 7 (şapte). Întrebările din teste sunt la sfârşitul fiecărui capitol, dar sunt exemplificative, căci pentru nota 10 (zece) apar şi alte întrebări ce nu sunt date în carte!

Capitolul 1 Noţiuni de bază ale sistemelor

1.1. Sisteme, sistemul informaţional şi abordarea sistemică

Lumea este formată dintr-o infinitate de corpuri şi obiecte, care pare a fi discontinuă şi neuniformă. Deci, pe lângă substanţă şi energie a mai apărut aspectul de informaţie.

V.M. Gluşeav spune că, expresia neuniformităţii distribuţiei substanţei şi energiei în timp şi spaţiu, se ştie că substanţa reprezintă masa sau volumul, energia reprezintă forţa sau câmpul ce intervine în desfăşurarea fenomenelor. Deci, informaţia este modul în care sunt ele distribuite în timp şi spaţiu.

1.1.1. Teoria sistemelor

Ludowig Van Bertalanffy, este considerat părintele teoriei sistemelor, el defineşte sistemul ca un ansamblu de elemente aflate în interacţiune.

În accepţiunea teoriei matematice a sistemelor, informaţia ce considerată expresie a ordinei şi organizării, ce este specifică fiecărui subsistem în parte.

Putem demonstra că formula informaţiei este identică cu formula entropiei descoperită de L. Baltzmann, adică cu: H = - pklog2pk (N >1), unde pk este probabilitatea de realizare a unui eveniment k din sistem sau subsistem.

O. Onicescu în 1979 arată că gradul de organizare a unui sistem poate fi măsurat cu ajutorul energiei informaţionale, astfel: E = pj2(A) , unde pj este probabilitatea de apariţie a evenimentului A.

Continuare 1.1.1.

Informaţia, copie a revoluţiei ştiinţifice şi tehnice contemporane, se poate considera ca o noţiune foarte veche, înţelegerea acesteia depinde de semnificaţia ce i se poate atribui: ca suport al cunoştinţelor umane, ca biţi şi alte unităţi de măsură specifice informaticii.

Teoria sistemelor arată că sistemele au următoarele principii: coordonabilitate, incompatibilitate, optimalitate şi incertitudine.

Coordonabilitatea ne arată că reglarea centralizată a unui sistem complex, dacă ea este posibilă, nu este avantajoasă, datorită proceselor ce trebuie să fie reglate, a contradicţiilor şi a neliniarităţii lor.

Incompatibilitatea, arată căci cu cât complexitatea sistemului este mai mare, cu atât scade posibilitatea de a-l descrie în mod riguros.

Optimalitatea, arată că dacă un subsistem al uni sistem complex nu este optimal în relaţiile sale cu celelalte subsisteme, atunci nici sistemul complex nu mai este optimal.

Incertitudinea ne relevă că într-un sistem complex, starea unui subsistem şi interacţiunea sa cu celelalte subsisteme poate fi simultan determinată numai până la un anumit grad de acurateţe.

Continuare Capitol 1

1.1.2. Feluri de sisteme

Teoria sistemelor recunoaşte că: după mulţimea elementelor şi relaţiile cu mediul, după factorul timp, după coeficientul de complexitate şi după natura relaţiilor dintre mărimile de intrare şi cele de ieşire, sistemele pot să fie: finite sau infinite, închise sau deschise, statice sau dinamice, simple sau complexe, determinate sau probabilistice, liniare sau neliniare, etc., această clasificare a fost făcută de Grunberg în 1977.

Teoria sistemelor permite distingerea sistemelor în funcţie de complexitatea lor. Oricât de independent ar fi un sistem, în realitate nu poate fi vorba decât de o independenţă relativă, fiindcă el este integrat împreună cu celelalte sisteme, cu care este în interacţiune.

Fiecare sistem poate fi un subsistem şi fiecare subsistem poate face parte din mai multe sisteme, devine necesară o abordare mult mai largă, deci una interdisciplinară.

Organizarea sistemelor duce la generarea altor sisteme care sunt din ce în ce mai complicate şi mai diverse, diversitatea ne fiind provocată de substanţă şi energia din care sunt constituite, ci de modul cum sunt organizate. Deci, organizarea este cea care conduce la diversitatea lumii în care trăim.