Sisteme Expert de Gestiune

Capitolul 1

INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ

1.1. Concepte şi definiţii ale inteligenţei artificiale

Tehnologiile inteligenţei artificiale au început să fie utilizate într-o varietate de domenii pentru a îmbunătăţii suportul de decizii furnizat managerilor din multe companii.

Decizii

- Alegerea unei directii de actiune (Simon, 1960)

- O alegere conducand un anumit obiectiv dorit (Churchman, 1968)

- Rezultatul unui tip particular de prelucrare a informatiilor, ce consta in

alegerea unui plan de actiune (Bonczek, Holsapple, Whinston, 1984)

- Alegerea unei alternative din mai multe posibile, aceasta determinand o

anumita directie de actiune (Holsapple, Whinston, 1996)

- Solutia adoptata din mai multe posibile (DEX, 1998)

- Rezultatul unor activitati constiente de alegere a unei directii de actiune si a

angajarii in aceasta, fapt care implica alocarea unor resurse; decizia apartine

unor persoane/grup de persoane, care dispun de autoritatea necesara si

care raspund pentru folosirea resurselor in anumite situatii date (F. Filip, 2001)

Clasificarea deciziilor

- dupa nivelul decizional

1. decizii strategice: determina obiectivele, resursele si politicile organizatiei

2. decizii tactice: sunt legate de urmarirea eficientei si a eficacitatii cu care sunt utilizate resursele, precum si a eficientei unitatilor operationale d

3. decizii operationale: determina modalitatile in care se executa sarcinile

stabilite la nivelurile superioare.

- dupa gradul de structurare

1. decizii structurate: decizii de rutina pentru adoptarea carora exista

proceduri prestabilite; ele intervin atunci cand exista un proces cunoscut

si explicit care permite prelucrarea informatiilor de intrare pentru

alegerea alternativelor

2. decizii nestructurate: decizii care fac apel la judecata si intuitia decidentului

in definirea problemei respective; sunt decizii importante, cu un caracter

inovator si deseori atipice pentru organizatie, neexistand proceduri

prestabilite pentru adoptarea lor;

3. decizii semistructurate: in adoptarea acestora se poate apela doar partial

la proceduri cunoscute; se considera ca o problema este semistructurata

atunci cand decizia are elemente predominant cantitative, obiectivele si

scopurile nu sunt precise si procedura algoritmica de rezolvare nu acopera

in totalitate ansamblul problemei; identificarea partilor structurate ale unei

probleme decizionale semistructurate se va realiza prin descompunerea

acesteia.

 Masurarea gradului de structurabilitate a unei probleme este determinata

nu numai de natura situatiei decizionale in sine, ci si de felul in care ea este

perceputa de catre un anumit decident; astfel, structurabilitatea unui tip

de probleme evolueaza in timp pentru acelasi decident, pe masura

acumularii de experienta.

 Gradul de structurabilitate a unei probleme descreste pe masura ce creste

nivelul decizonal si importanta deciziei ce trebuie adoptate.

Astăzi computerele pot simula multe abilităţi umane, ca atingerea, apucarea, calcularea, vorbirea, rememorarea, compararea numerelor şi desenarea. Cercetătorii lucrează să mărească aceste abilitătăţi şi prin urmare puterea computerelor, prin dezvoltarea hardware şi software, poate imita inteligenţa umană. De exemplu cercetătorii lucrează pentru un sistem cu abilitatea de a raţiona, învăţa şi acumula conoştiinţe, să lupte pentru auto-îmbunătăţire şi să simuleze abilităţi umane senzoriale şi mecanice. Acest domeniu de cercetare este cunoscut sub numele de inteligenţa artificială (IA) (Long, 1989).

Ce este inteligenţa artificială? Pentru unii simpla menţionare a IA creează viziuni a unor automate electromagnetice care înlocuiesc fiinţa umană. Dar, oricine implicat în domeniul IA vă va spune că este o diferenţă între fiinţa umană şi maşină. Computerele nu vor fi niciodată capabile să simuleze calităţi umane ca creativitatea, umorul sau emoţiile (Long, 1989). Computerele pot conduce maşini care mimează mişcările umane (apucă obiecte şi le plasează în locaţii stabilite) sau furnizează ‘creiere’ pentru sisteme care simulează procesul de gândire umană într-un domeniu particular de expertiză (calcularea taxelor, diagnostic medical etc.).

O definiţie a IA este dată de Barr şi Feigenbaum (Barr, Feigenbaum, 1981): IA este ştiinţa, parte a informaticii, care proiectează sisteme artificiale cu comportament inteligent – adică sisteme ce manifestă proprietăţi pe care în mod obişnuit le asociem cu existenţa inteligenţei în comportamentul uman – înţelegerea limbajului, învăţare, raţionament, rezolvarea problemelor etc. Astfel de sisteme pot răspunde flexibil în situaţii ce nu au fost anticipate de programator.

Inteligenţa artificială este un domeniu al ştiinţei şi tehnologiei bazat pe discipline ca informatica, biologie, psihologie, lingvistică, matematică şi inginerie. Scopul IA este dezvoltarea computerelor astfel încât să simuleze abilitatea de a gândi, a vedea, a auzi, a merge, a vorbi şi a simţi (O’Brien, Marakas, 2007). Cea mai importantă parte a IA este simularea funcţiilor normale ale unui computer asociate cu raţionarea, învăţarea şi rezolvarea problemelor, aşa cum arată tabelul 2.1.

Atribute ale comportării inteligente

o A gândi şi a raţiona.

o Utilizarea raţiunii pentru rezolvarea problemelor.

o A învăţa şi a înţelege din experienţă.

o A căpăta şi a aplica cunoaşterea.

o A manifesta creativitate şi imaginaţie.

o Tratează situaţii complexe şi inedite.

o A răspunde repede şi cu succes la situaţii noi.

o Recunoşterea importanţei relative a elementelor într-o situaţie.

o Stapâneşte informaţia ambiguă, incompletă sau eronată.

Tabel 1.1 Câteva atribute ale comportamentului inteligent

Sursa: O’Brien, Marakas, Enterprise Information System, 2007

Domeniul IA încearcă să reproducă aceste abilităţi în sisteme bazate pe computer.

Dezbaterile şi cercetarea privind IA au început undeva în anii 50. Nu numai tehnologic, dar şi moral sau filozofic au apărut întrebări privind posibilitatea creării unei maşini inteligente. Pionierul britanic în IA Alan Turing a propus un test pentru a determina dacă maşina gândeşte. Potrivit testului Turing, un computer îşi poate demostra inteligenţa dacă o persoană care ia interviu unei alte persoane şi unui computer nu face nici o diferenţă între ei, neputând spune care e fiecare (Kurzweil, 1990).