Sistemul informațional financiar contabil

(1) Ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe etc.) dependente între ele şi formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de ştiinţe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcţioneze potrivit scopului urmărit.

Totalitatea relaţiilor pe baza cărora este constituit un sistem.

(3) Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operaţii, fel de a lucra; normă, obicei.

(4) Model, tip, tipar.

[DEX]

1. Definiţii

Despre sistem se spune că e o noţiune atât de generală şi complexă, încât mulţi autori nici nu mai încearcă să îi formuleze o definitie riguroasă. Deşi toate corpurile, obiecte, fenome¬nele sunt sisteme, noţiunea de sistem le este "superioară", desemnând o entitate complexă alcătuită dintr-un ansamblu de componente.

Sistemul reprezintă un ansamblu coordonat de elemente care au asignate anumite funcţii, şi care concordă în îndeplinirea unui scop.

Jon Allan inventariază trei direcţii majore de abordare a sistemelor în literatura de specialitate :

1. Un mod de organizare a interactiunilor observate (ex. Koestler).

2. Un mod de gândire despre lucruri şi procese relationate (ex. Checkland).

3. Un mod de a discuta despre (de a eticheta) părţile (componentele) unui sistem sau relaţiile sistemului (ex. von Bertalanffy, Checkland şi Scholes).

Iată câteva definiţii ale sistemului:

• un ansamblu de elemente aflate în interacţiune (Ludwig von Bertalanffy );

• un ansamblu de elemente identificabile (ce dispun de atribute proprii) împreună cu relaţiile dintre ele, ansamblu demarcat pentru care se pot defini, de o manieră discreţionară, frontierele, graniţele sale (Le Moigne );

• un set de obiecte, împreună cu relaţiile dintre ele şi dintre atributele lor, ce este conectat cu mediul în care se află într-o asemenea manieră astfel încât formează un întreg ;

• un ansamblu de elemente aflate în interacţiune dinamică, organizate în funcţie de atingerea unui obiectiv (deRosnay );

• acea mulţime de elemente între care există legături mai puternice, mai stabile şi mai necesare decât între celelalte elemente din mediu (Restian );

• un ansamblu de componente între care există legături şi care "posedă" un observator ;

• o entitate care îşi menţine existenţa şi funcţiunile ca întreg prin intermediul interacţiunilor dintre părţile sale (Joseph O'Connor ).

• un ansamblu de componente în care:

a. părţile sau componentele sunt conectate într-un mod organizat;

b. componentele suferă o serie de acţiuni ce decurg din existenţa lor în cadrul sistemului;

c. ansamblul face ceva sau, la modul general, are un obiectiv;

d. ansamblul a fost identificat de o persoană care are un anumit scop în analiza sa (Lucey ).

Russell Ackoff – un sistem este un întreg ce conţine două sau mai multe părţi care satisface următoarele cinci condiţii:

1. Întregul are una sau mai multe funcţii definite.

2. Fiecare parte în cadrul ansamblului poate afecta comportamentul sau proprietăţile întregului.

1. Există un sub-ansamblu de părţi care este suficient în unul sau mai multe medii pentru îndeplinirea funcţiunii întregului; fiecare din aceste părţi este necesarmente separată, dar insuficientă pentru îndeplinirea funcţiunilor lor predefinite.

2. Modul în care comportamentul sau proprietăţile fiecărei părţi a sistemului afectează comportamentul şi proprietăţile întregului depinde de comportamentul şi proprietăţile a cel puţin unei alte componente a sistemului.

3. Efectul oricărui sub-ansamblu de părţi asupra întregului sistem depinde de comportamentul a cel puţin unui alt sub-ansamblu. Dacă părţile nu interacţionează, ele formează o mulţime, nu un sistem.

Din definiţiile de mai sus rezultă că, în principal, investigarea unui sistem vizează:

1. părţile componente ale sistemului

2. relaţiile care se manifestă în cadrul sistemului

3. obiectivul sau obiectivele care reprezintă finalitatea sistemului

4. un observator, care delimitează şi analizează sistemul, având un anumit scop.

Dintr-un alt punct de vedere, analiza unui sistem este centrată pe problematicile ordinii, organizării, structurii şi stărilor în care se pot afla componentele sale , iar după Rapoport trei sunt elementele fundamentale ale oricărui sistem:

1. Identitate - stabilitate în cadrul schimbării

2. organizare - modelarea şi administrarea complexităţii

3. orientare pe obiective - destinul unui sistem

Noţiunile conexe noţiunii de sistem sunt:

SISTEMATIC = care se bazează pe un anumit sistem sau care are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem.

A SISTEMATIZA = a dispune elementele unei ştiinţe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem. A transforma şi a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde unor anumite cerinţe moderne. [DEX]

1.1. TEORIA SISTEMELOR

Noţiunea de sistem face parte din vocabularul de bază al oricărei limbi moderne (sisteme politice, sisteme mecanice, sisteme economice etc).

Analizând domeniul mare de cuprindere a termenului a fost necesară de-a lungul timpului dezvoltarea unei teorii, teoria sistemelor, care, după F. Heylighen si C. Joslyn reprezintă studiul transdisciplinar al organizării abstracte a fenomenelor, independent de substanţa lor, de tipul sau scala lor de existenţă spaţială şi temporală.

Teoria sistemelor investighează atât principiile comune ale tuturor entităţilor complexe, cât şi modelele (de obicei matematice) care pot fi utilizate pentru descrierea entităţilor.

Într-o oarecare măsură, sistemica poate fi asociată unui medic generalist: acesta are cunoştinţe, instrumentarul pentru a analiza nişte simptome, în funcţie de acestea transmiţând pacientul unui specialist. Mai mult, cunoştinţele generale sunt suportul comunicării între toate categoriile de medici.

Teoria sistemelor, ca metodă de studiere a organizaţiilor şi a comportamentului acestora, îşi are rădăcinile în fizică şi în biologie, părintele său fiind biologul Ludwig von Bertalanffy.

Bertalanffy (creditat ca părinte al „mişcării” sistemice) consideră că datorită imensului volum de cunoştinţe acumulat, ştiinţa modernă a fost nevoită să se fragmenteze în domenii tot mai analitice, în vederea pătrunderii în intimitatea fenomenelor şi proceselor.

Deducem aşadar ca teoria sistemelor reprezinta un ansamblu de concepte şi principii aplicabile tuturor sistemelor, deci peste graniţele unei ştiinţe sau discipline specifice. În cadrul teoriei sistemelor sunt integrate elemente din multiple şi variate discipline ale cercetării umane.

Obiectivul teoriei sistemice este de a prelua de la fiecare domeniu de cercetare specific acele elemente generale ale cunoaşterii, ce pot fi adoptate şi aplicate pe o întinsă arie transdisciplinară.

Teoria generală a sistemelor (TGS) îşi are baza în biologie, matematică, fiziologie şi ştiinţele economice.

Domeniul său principal de studiu îl reprezintă fenomenele de creştere şi evoluţie, pornind de la ideea potrivit căreia procesele de dezvoltare, stadiile sale intermediare şi cel final urmează acelaşi model, tipar, indiferent dacă este vorba de dezvoltarea unui singur organism, unui grup de organisme sau societăţii înseşi.

În general, se acreditează ideea structurării teoriei generale a sistemelor pe trei zone de interes: