Situații statistice financiar-contabile

Curs I

Informaţia,

situaţiile statistice şi comunicarea,

sistemele de indicatori şi nomenclatoarele în cadrul economiilor europene

ASPECTE GENERALE

DATA STATISTCĂ şi cele trei componente ale acesteia

Componenta noţională

(conţinutul calitativ: ex PIB, cifra de afaceri, profit etc.)

Componenta cantitattivă

(data propriu-zisă)

Componenta de delimitare spaţială, temporală şi structural organizatorică (inclusiv metodologică ex U.M.)

Data – Informaţia - indicatorul

Informaţia statistică este semnificaţia inedită a unei date statistice. Ea este interpretarea, tâlcul, decriptarea mesajului original conţinut de date.

Datele trebuie să fie însă cât mai corecte, reale, complete, exacte1 recente, autentice, să fie obţinute din surse sigure sau veridice, culese după reguli şi metodologii precise, agregate fără omisiuni, prezentate şi reprezentate în spirit cartezian şi prin intermediul unui suport vizual al gândirii (un grafic).

Informaţiile sunt date cu o predeterminare pentru o anumită utilitate (necesare în a rezolva probleme, precizate în cazuri specifice).

Indicatorul statistic este expresia cantitativă a unei stări calitative constatate pe elementele unei colectivităţi bine delimitate în timp, în spaţiu şi structural sau organizatoric.

1 Nu există informaţii care să nu fie afectate, în mod inevitabil, de erori. Dar aceste erori nu trebuie să fie frecvente şi nici să depăşească limitele admisibile”. Eroarea statistică trebuie estimată înainte de a fi acceptată.

Informaţia devine un instrument matematic de măsurare a identităţii de semnificaţie a comunicării.

Ca urmare a interpretării matematice a informaţiei apar corelaţia informaţională, energia informaţională şi chiar statistica informaţională (“statistica drept concept reprezentativ al informaţiei” – Octav Onicescu).

În anexa B la “Legea entropiei şi procesul economic”, cu titlul “Ignoranţă, informaţiei şi entropie”, N.Georgescu - Roegen constata echivalenţa entităţilor entropie şi informaţie.

Termenului de origine greacă “entropis” posedând o semnificaţie iniţială de reîntoarcere sau involuţie i-a fost ataşată accepţiunea de mărime ce caracterizează starea unui sistem izolat sub aspectul posibilităţilor acestuia de a evolua. Clausius considerase, încă din secolul XIX, creşterea entropiei ca echivalând cu principiul degradării energiei. Astfel spus un sistem devine cu atât mai capabil de evoluţie cu cât entropia sa este mai mică. Entropia este considerată ireversibilitate, definind chiar indicele gradului nostru de ignoranţă cu privire la sistem. Creşterea entropiei are loc simultan cu o creştere a ignoranţei, a incertitudinii generând o diminuare echivalentă a informaţiei.

Cele mai întâlnite tipologii sunt cele referitoare la frecvenţă şi limita

de validare a timpului de referinţă, respectiv informaţii pe termen scurt

(sub 1 an), mediu (1-3 ani) sau lung (peste 3-5 ani) şi cele corelate cu

spaţiul de referinţă, respectiv informaţii globale (naţionale, internaţionale),

regionale (teritoriale) şi locale.

Tipologia informaţiei

Informaţia statistică economică şi impactul ei contemporan major

Criteriile de apreciere ale unei informaţii :

raportul optimizat între originalitatea şi decriptarea, înţelegerea mesajului,

echilibrul prin detaliere şi sintetizare în conţinutul comunicării,

asigurarea frecvenţei şi preciziei în legătură cu durata de utilizare a informaţiei,

corelarea şi orientarea informaţiei în funcţie de tipul de management, de decizie, de structură şi de fenomen descris etc.

Informaţia statistică economică

Informaţia ca “resursă” activă economică reuneşte date specifice pe diverse stadii de culegere, selecţie, agregare şi prelucrare (micro, mezo şi macro). Din unghiul de vedere al nivelului economic, informaţia apare ca resursă potenţială sau activ intangibil al firmei (microeconomic), bun economic sau bun informaţional (mezoeconomic) şi factor de producţie, de sine stătător (macroeconomic).

Apariţia teoriei neofactorilor de producţie respectiv a tehnologiilor, a informaţiei şi abilitǎţii întreprinzătorului, legitimează recunoaşterea primatului efortului de concepţie, de creativitate ca suport al activităţilor umane, recunoscând şi costurile de producere foarte “înalte”. Informaţia ca neofactor presupune costuri de producere, reproducere, vehiculare, acces, gestionare şi, nu în ultimul rând, protecţie.