Suport curs contabilitate și gestiune fiscală

1 Notiuni introductive

1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala

A gestiona eficient resursele economice şi financiare ale întreprinderii, înseamnă a lua în calcul şi dimensiunea fiscală a afacerilor. Pe baza analizei financiare, din documentele de sinteză, se pot stabili performanţele trecute prezente şi viitoare, limitarea riscurilor şi determinarea eficacităţii fiscale.

Contabilitatea şi fiscalitatea constituie două discipline adesea independente una de alta, ori societăţile comerciale, regiile autonome şi alte instituţii de stat prezintă un ansamblu de documente contabile şi fiscale care trebuie analizate în ansamblu şi nu independent una de alta.

Contabilitatea răspunde în plan informaţional şi decizional la problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial. Entităţile patrimoniale au reprezentat spaţiul de reprezentare şi acţiune al contabilităţii. Unul din interesele informaţionale onorate de contabilitate, considerat de unii autori principal este cel fiscal. Din totdeauna pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetuă a unei asemenea situaţii a fost generată de faptul că nu în toate cazurile principiile contabile privind evaluarea şi calculul economic sunt convergente cu cele fiscale , care nu se subordonează prezentării unei imagini fidele a operaţiilor ce au loc în întreprindere. Principiile fiscale urmăresc fie stimularea fie inhibarea unor activităţi.

Prin Directiva a IV-a a C.E. s-a stabilit interactivitatea între dreptul contabil şi dreptul fiscal. Aceasta este realizată prin Gestiunea fiscală a întreprinderii.

Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor prin incompatibilitatea între regula fiscala şi contabilă, convergenţele dintre ele, precum şi stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal şi eficienţei fiscale a întreprinderii. Gestiunea fiscală se adresează tuturor întreprinderilor care au în obiectul de activitate acte de comerţ, operaţii economice şi financiare destinate obţinerii de profit. Pentru acest motiv trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalităţii, fără ca profesionistul contabil să se abată de la obiectivul fundamental al contabilităţii, obţinerea unei imagini clare, complete şi reale (o imagine fidelă) a situaţiei financiare şi a rezultatelor.

Fiscalitatea are la bază dreptul contabil pentru a determina regimul de impozitare privind beneficiile, TVA, impozitele şi taxele locale, contribuţiile pentru asigurări sociale, etc.

Contabilitatea, în cadrul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esenţial în economie pentru a furniza situaţii financiare. Aceste situaţii prezintă credibilitate daca nu conţin erori semnificative, ele trebuie să fie :

- inteligibile ( înţelese de diverşi utilizatori ),

- pertinente ( în raport cu necesitatea luării de decizii ),

- corecte ( să inspire încredere în fidelitatea informaţiilor ),

- să fie comparabile în timp şi spaţiu.

Imaginea tradiţională a fiscalităţii ca instrument de constrângere este înlocuită cu cea de gestiune fiscală a întreprinderii.

Comportamentul fiscal al întreprinderii nu este o simplă cură cantonată în domeniul imperativului şi litigiului. În această optică întreprinderea are un anumit demers în suportarea impozitelor şi taxelor dominat de criteriul securităţii şi eficienţei. Ea se dotează cu o gestiune fiscală care pendulează între interesul microeconomic şi cel macroeconomic.

Situaţia semnalată mai sus se explică prin creşterea progresivă a impactului fiscal asupra activităţii întreprinderii şi incitarea fiscală a acesteia. Odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operaţie este generatoare de un element fiscal. Impozitul penetrează tot ce este tranzacţie, intersecţie între întreprindere şi mediul economico-social, acumulare şi distribuire de resurse.

1.2. Rolul fiscalitatii in cadrul unei întreprinderi

Dezvoltarea fiscalităţii generează necesitatea creării unui sistem informaţional pentru a ţine cont mulţimii regulilor fiscale, cu complementul penalităţilor aplicabile în momentul punerii în evidenţă a neregulilor.

Obligaţiile, riscul, controlul şi sancţiunile au fost de-a lungul timpului asociate fiscalităţii, conferindu-i o imagine de constrângere greu acceptată atât de conducerile întreprinderilor , dar şi de cetăţeni. Întreprinderea a fost mental orientată să acorde mai multă atenţie parametrului fiscal. Aceasta se explică prin convergenţa dintre fiscalitate şi aplicabilitatea teoriei contabile în viaţa întreprinderii. Fiecare tranzacţie economică de cele mai multe ori generează impozite. Din acest motiv trebuie să se ţină cont de numărul mare de reguli aplicabile, de evoluţia lor constantă în timp şi spaţiu, de problemele de armonizare ale fiscalităţii cu contabilitatea.

Greutăţile financiare parcurse de întreprinderi într-o societate care doreşte trecerea de la o economie supracentralizată la una de piaţă, pot constitui ameliorări dar şi penalităţi aplicabile în momentul punerii în evidenţă a neregulilor atât în domeniul contabilităţii dar şi fiscalităţii. Această metodă de securitate constituie primul deziderat al gestiunii fiscale al întreprinderii.