Cuprins
4.1 Definitii si termeni utilizati
4.2 Operatiuni impozabile
4.3. Persoane impozabile
4.4. Livrarea de bunuri si prestarile de servicii
4.4.1 Livrarile de bunuri
4.4.2 Prestarea de servicii
4.4.3 Schimbul de bunuri sau servicii
4.5. Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată
4.5.1 Faptul generator şi exigibilitatea - definiţii
4.5.2 Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
4.5.3 Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
4.5.4 Faptul generator şi exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri
4.5.5 Faptul generator şi exigibilitatea pentru importul de bunuri
4.6. Baza de impozitare
4.6.1 Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
efectuate în interiorul ţării
4.6.2 Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare
4.6.3 Baza de impozitare pentru import
4.7 Cotele de impozitare
4.8 Regimul Deducerilor
4.8.1 Sfera de aplicare a dreptului de deducere
4.8.2 Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă
4.9 Persoanele obligate la plata taxei
4.9.1 Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România
4.9.2 Persoana obligată la plata taxei pentru achiziţii intracomunitare
4.9.3 Persoana obligată la plata taxei pentru importul de bunuri
4.10 Rambursarile de TVA
4.11. Facturarea
4.12 Perioada fiscală si decontul de taxa.
4.12.1 Perioada fiscala
4.12.2 Decontul de taxă
Extras din document
4.1. Definiţia taxei pe valoarea adăugată
Art. 125. - Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor prezentului titlu.
4.1.2 Semnificaţia unor termeni şi expresii
Semnificaţia unor termeni şi expresii
(1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;
2. achiziţie intracomunitară are înţelesul art. 1301;
3. active corporale fixe reprezintă orice activ deţinut pentru a fi utilizat în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative, dacă acest activ are durata normală de utilizare mai mare de un an şi valoare mai mare decât limita prevăzută prin hotărâre a Guvernului sau prin prezentul titlu;
4. activitate economică are înţelesul prevăzut la art. 127 alin. (2). Atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta;
5. baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. 7;
6. bunuri reprezintă bunuri corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de această natură se consideră bunuri corporale mobile;
7. produse accizabile sunt produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice şi tutunul prelucrat, astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, cu excepţia gazului distribuit prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice.
8. codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 154 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 sau 1531, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
9. data aderării este data la care România aderă la Uniunea Europeană;
10. decont de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 1562;
11. Directiva 112 este Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Referirile din facturile transmise de furnizori/prestatori din alte state membre la articolele din Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 3 iunie 1977, vor fi considerate referiri la articolele corespunzătoare din Directiva 112, conform tabelului de corelări din anexa XII la această directivă;
12. factura reprezintă documentul prevăzut la art. 155;
13. importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136;
14. întreprindere mică reprezintă o persoană impozabilă care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152 sau, după caz, un regim de scutire echivalent, în conformitate cu prevederile legale ale statului membru în care persoana este stabilită, conform art. 24 şi 24 (a) ale Directivei a 6-a;
15. livrare intracomunitară are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (9);
16. livrare către sine are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (4);
17. perioada fiscală este perioada prevăzută la art. 1561;
18. persoană impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;
19. persoană juridică neimpozabilă reprezintă persoana, alta decât persoana fizică, care nu este persoană impozabilă, în sensul art. 127 alin. (1);
20. persoană neimpozabilă reprezintă persoana care nu îndeplineşte condiţiile art. 127 alin. (1) pentru a fi considerată persoană impozabilă;
21. persoană reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă;
22. plafon pentru achiziţii intracomunitare reprezintă plafonul stabilit conform art. 126 alin. (4) lit. b);
Preview document
Conținut arhivă zip
- Taxa pe Valoarea Adaugata.doc