Teoria Generală a Aditului

CAP. I CONCEPTUL DE AUDIT

1.1. Evoluţia istorică a auditului

Cuvântul „audit” provine din limba latină, AUDIRE (lat.) = a asculta. Auditul are o tradiţie de secole.

Auditul a pornit de la o corectare specifică a fraudelor în documentele financiar-contabile, a continuat cu aprecierea globală de fidelitate a situaţiilor emise de entităţile economice şi cu analiza critică a structurilor acestora şi evaluarea procedurilor utilizate la întocmirea situaţiilor, iar în prezent, este orientat în mare măsură spre evaluarea modului de respectare de către managementul societăţii a principiilor eficienţei, economicităţii şi eficacităţii resurselor financiare.

În literatura de specialitate, evoluţia auditului este sintetizată prin prezentarea etapelor semnificative pe care le-a parcurs:

Perioada Procedura de verificare Controlul intern Obiectivele auditului

Până în 1700  detaliată

 exhaustivă Nu se ecordă importanţă  pedepsirea autorilor pentru deturnarea fondurilor

 protejarea patrimoniului

1700 – 1850  detaliată

 se utilizează testări Nu se ecordă importanţă  identificarea fraudelor şi erorilor

 protejarea patrimoniului

1850 – 1900  detaliată

 se utilizează testări Nu se ecordă importanţă  identificarea fraudelor şi erorilor

 atestarea fiabilităţii situaţiilor financiare istorice

1900 – 1940  detaliată

 se utilizează testări O uşoară recunoaştere a controlului intern  identificarea fraudelor şi erorilor

 atestarea fiabilităţii situaţiilor financiare istorice

1940 – 1970  testări Se ecordă importanţă  atestarea sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare

1970 - prezent  testări

 noi proceduri utilizate Se ecordă importanţă deosebită  atestarea sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare

 calitatea controlului intern

 atestarea calităţii controlului intern

 respectarea normelor contabile şi de audit

Sunt conturate 3 etape fundamentale:

I. până în 1940: se caracterizează prin faptul că obiectivul principal al auditului l-a constituit protejarea patrimoniului şi identificarea fraudelor şi a erorilor.

Neajunsurile erau:

 importanţă redusă acordată controlului intern;

 axarea tehnicilor de audit, în special, pe detectarea fraudelor şi erorilor din cadrul unităţii.

II. 1940 – 1970: se caracterizează prin faptul că e reprezentată de un audit care a avut ca obiectiv atestarea fiabilităţii, sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare. Se dezvoltă profesia contabilă şi cadrul general conceptual contabil.

III. 1970 – prezent:

 se extind obiectivele şi tipurile de audit;

 apar obiective noi (atestarea calităţii controlului intern);

 respecatrea cadrului conceptual contabil;

 conformitatea cu reglementări legale în vigoare;

 auditul se transformă într-un audit al procedurilor;

 se pun bazele auditului performanţei;

 auditul începe să devină indispensabil managementului întreprinderii.

1.2. Definirea conceptului de audit

Auditul reprezintă procesul desfăşurat de persoane fizice sau juridice, legal abilitate, numite auditori, prin care se analizează şi evaluează, în mod profesional, informaţii legate de o anumită entitate, utilizând tehnici şi procedee specifice în scopul obţinerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza cărora auditorii emit într-un document, numit raport de audit, o opinie responsabilă şi independentă, prin apelarea la criterii de evaluare care rezultă din reglementări legale sau din buna practică recunoscută în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea entitatea auditată.

Definiţia impune următoarele precizări:

a) Procesul de audit, numit şi misiune de audit, derulează pe baza standardelor naţionale sau internaţionale;

b) Auditorii – persoane care dobândesc această calitate în condiţiile reglementate de legislaţia în vigoare;

c) Entitatea auditată poate fi:

- societate comercială,

- regie autonomă,

- instituţie publică,

- Guvern,

- minister,

- departamentele ministerelor,

- tranzacţii,

- proiecte,

- contracte;

d) Analiza informaţiilor se face pe baza unor procedee şi tehnici recunoscute în domeniul care furnizează auditorului probe de audit;

e) Evaluarea şi interpretarea rezultatelor obţinute se efectuează în condiţiile existenţei unor criterii de evaluare care au la bază referinţe contabile, norme contabile naţionale sau internaţionale sau principiile de management.

Plecând de la premisa că derivă, în principal, din practică, teoria auditului este, în mare măsură, o teorie descriptivă, şi într-o mai mică măsură, o teorie normativă, în sensul că, furnizează informaţii cu privire la cum ar trebui să fie practicile de audit.

Asociaţia Americană a Contabililor, în anul 1973, defineşte auditul ca fiind „un proces sistematic de obţinere şi evaluare, în mod obiectiv, a unor afirmaţii privind acţiunile şi evenimentele cu caracter economic, în vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor informaţii cu criteriile prestabilite, precum şi de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesaţi”.

Din analiza definiţiei rezultă:

- auditul financiar este un proces care implică colectarea de elemente probante, urmată de evaluarea probelor de audit pe care se fundamentează opinia auditorului potrivit criteriilor prestabilite;

- auditul financiar se referă la declaraţiile pe care le face conducerea entităţii, declaraţii care pot fi incluse în situaţiile financiare şi care corespund unor acţiuni, evenimente care au avut loc sau care pot determina modificări semnificative ale declaraţiilor conducerii;

- auditul financiar urmăreşte evaluarea gradului de conformitate dintre declaraţiile conducerii şi criteriile prestabilite la începutul auditului financiar;

- auditul financiar are finalitate prin comunicarea rezultatului către utilizatorii interesaţi.

CECCAR defineşte auditul astfel: „Auditul financiar constituie activitatea de examinare profesională a unei informaţii în scopul exprimării unei opinii responsabile şi independente, prin raportarea la un standard, criteriu de calitate, urmărind îmbunătăţirea utilizării de informaţii”.

Auditul financiar are o structură logică şi se bazează pe postulate, concepte şi tehnici.

Postulatele sunt ipoteze care stau la baza procesului inductiv şi sunt susceptibile de a fi modificate.