Valoare Reziduală

Valoarea amortizabilă” este costul activului (sau valoarea reevaluată) minus valoarea sa reziduală. “Valoarea reziduală” este valoarea netă pe care întreprinderea estimează că o va obţine pentru un activ la finele duratei de viaţă utilă a acestuia după deducerea prealabilă a costurilor de cedare estimate.

Valoare reziduală

Reglementările contabile româneşti nu recunosc conceptul de valoare reziduală. Conform IAS, valoarea amortizării este determinată luând în calcul valoarea reziduală a activului. În majoritatea cazurilor, aceasta va fi o valoare neglijabilă sau nulă datorită tendinţei de a utiliza activele de-a lungul întregii lor durate de viaţă utilă. Totuşi, există situaţii în care activele vor avea valori reziduale – atunci când întreprinderea decide, din anumite motive, să nu continue utilizarea activelor de-a lungul întregii lor durate de viaţă economică.

Ar trebui menţionat că valorile reziduale trebuie estimate utilizând preţurile unor imobilizări

corporale similare mai vechi, la data achiziţiei.

De exemplu la 1 februarie 2000 un autoturism nou costă 200m Lei; peste 3 ani el va fi probabil vândut cu mai mult de 200m Lei dacă inflaţia a fost de 100% pe an. Valoarea reziduală trebuie să se bazeze pe preţul un autoturism similar care la 1 februarie 2000 are o vechime de 3 ani.

Totuşi, dacă are loc o reevaluare, valoarea reziduală este recalculată la data reevaluării.

Maşinile de serviciu şi instrumentele de precizie sunt exemple de active care, foarte probabil, vor

avea valori reziduale:

Maşinile de serviciu

Poate fi necesar ca maşinile de serviciu să fie atât de sigure încât societatea să fie nevoită să le

înlocuiască cu autoturisme noi la fiecare 3 ani. De exemplu:

Cost = 200m lei. Valoare reziduală estimată după 3 ani = 65m lei.

Valoarea amortizabilă = 200m – 65m = 135m

Amortizarea (metoda liniară) = 135m/3 = 45m lei pe an.

Instrumentele de precizie

Instrumentele de precizie pot fi utilizate cinci ani, timp în care ele funcţionează suficient de bine

pentru scopurile societăţii; apoi sunt vândute altei societăţi care nu are nevoie ca ele să

funcţioneze la nivelul de precizie iniţial. De exemplu

Cost = 500m lei. Valoare reziduală estimată după 5 ani = 200m lei.

Valoarea amortizabilă = 500m – 200m = 300m

Amortizarea (liniară) = 300m/5 = 60m lei pe an.

Ţinându-se cont de valoarea reziduală cheltuielile anuale cu amortizarea pot fi micşorate!

Durata de viaţă utilă

Conducerea trebuie să realizeze două estimări cheie pentru fiecare element de natura imobilizărilor corporale, şi anume: să estimeze durata de viaţă economică utilă a activului şi valoarea reziduală la finele acesteia.

Factorii care afectează determinarea duratei de viaţă utilă sunt:

(I) întrebuinţarea

(II) uzura fizică estimată

(III) uzura morală

(IV) terenurile şi clădirile trebuie tratate separat, chiar dacă sunt achiziţionate împreună (deoarece terenurile au o durată de viaţă nelimitata, iar clădirile nu)

(V) limitări legale sau similare, de exemplu data expirării unui drept de exploatare aferent.

A se reţine faptul că normele privind amortizarea constituie un bun punct de pornire pentru identificarea duratei de viaţă utilă a unui activ. Totuşi, administratorii trebuie să confrunte durata de viaţă utilă stipulată în normele de amortizare (Cartea Gri) cu propriile evaluări.

Durata de viaţă utilă a unui activ trebuie revizuită periodic pentru a se asigura faptul că ipotezele iniţiale emise de entitate asupra activului în cauză sunt încă valide. În astfel de situaţii, modificările constatate vor fi contabilizate ca şi modificări ale estimărilor contabile, iar cheltuielile cu amortizarea pentru perioada curentă şi pentru perioadele viitoare vor fi ajustate. IAS 8 explică faptul că procesul de estimare reprezintă o parte integrantă, absolut normală, a întocmirii situaţiilor financiare în conformitate cu IAS. Orice revizuiri ale estimărilor nu trebuie

să conducă la retratarea cifrelor din anii precedenţi, dar vor afecta exerciţiul financiar curent şi pe cele următoare.