Arhitectura Bisericeasca la Romani

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Arhitectura Bisericeasca la Romani.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor: Stan Teofil

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Crestinism

Extras din document

Locaşuri creştine de cult au început să se construiască pe teritoriul actual al României încă din sec. IV. Bisericile ridicate de atunci îna¬inte pînă azi, în diversele regiuni ale pămîntului românesc, reprezintă toate stilurile de artă enumerate pînă acum, începînd cu cel basilical şi sfîrşind cu diferitele forme ale stilului bizantin, adoptat în arhitectura noastră, despre care vom vorbi în această lecţie.

1. Basilici din epoca paleocreştină pe teritoriul de azi al României

Cele mai vechi locaşuri creştine de cult construite pe pămîntul ro¬mânesc aparţin stilului basilical din epoca paleocreştină. Cele mai multe basilici din părţile noastre au fost ridicate mai ales în Dobrogea de astăzi (vechea provincie Sciţia Minor a imperiului roman), între secolele IV— VII, în vechile cetăţi greco-romane : Tomis (Constanţa de azi), Callatis (Mangalia de azi), Histria (pe malul lacului Sinoe), Tropaeum-Traiani (Adamclisi de azi), Axiopolis (lîngă Cernavodă de azi), Dinogeţia (satul Garvăn de azi, în jud. Tulcea), Argamum (Dolojman), Ibida, Troesmis (Igliţa, în jud. Tulcea), Ulmetum (Pantelimon), Noviodunum (Isaccea), Berroe (pe malul dobrogean al Dunării, lîngă Dăieni, jud. Constanţa), Capidava (satul Calachioi, pe malul Dunării, între Cernavodă şi Hîrşova). Sînt în general basilici de tip elenistic, cu cîte trei nave şi de mici dimen¬siuni, construite din piatră şi avînd uneori şi diferite anexe (baptistere, cripte sau gropniţe, diaconicoane etc). Cele mai multe au fost» biserici de parohie (basilicae ecclesiae, intra muros), iar cîteva au fost basilici cimiteriale (extra muros). Dărîmate în cea mai mare parte de avari, în sec. VII, odată cu cetăţile respective, urmele lor (temelii, resturi de zi¬duri, fragmente de coloane etc.) au ieşit la iveală în urma săpăturilor arheologice începute spre sfîrşitul secolului trecut şi continuate acum cu multă intensitate.

În restul ţării s-au mai descoperit basilici din epoca paleocreştină în Oltenia (la Sucidava, lîngă Celei) şi in Banat (la Giridava-Morisena, azi Cenad).

2. Biserici pe pămîntul românesc înainte de întemeierea Ţărilor Române

Tot în Dobrogea ni s-au păstrat şi resturile celor mai vechi bist de stil bizantin descoperite pînă acum pe teritoriul ţării noastre, pn nite din epoca în care această provincie era organizată ca un d (o themă) a imperiului bizantin (sec. X ş.u.). E vorba de bisericuţele pate în masivul de cretă de la Basarabi (sec. X), bisericuţa cimitei de plan pătrat şi cu cupolă, din fosta cetate romano-bizantină Dinog (satul Garvăn de azi, secolele X—XI) şi bisericuţa mînăstirească d Cetăţuia, lîngă Niculiţei (cea mai veche biserică de plan treflat de perită pînă acum la noi), din secolele XI—XII (toate au fost descope în anii din urmă).

Tot din epoca anterioară organizării Ţărilor Româneşti (înainte sec. XIV) ni s-au păstrat resturi de biserici de tipul bizantin cel simplu (protobizantin), construite din zid (piatră şi cărămidă), la Tiu Sev'erin (două bisericuţe-sală, de plan dreptunghiular, despărţite in } naos şi naos terminat cu absida altarului, ambele din sec. XIII).

Aceleiaşi epoci şi aceluiaşi stil aparţin, probabil, şi alte bist vechi, pe temeliile cărora s-au ridicat cu vremea altele, ca de exem prima biserică a mînăstirii Vodiţa (Vodiţa I, lîngă Turnu-Severin), mai veche biserică a mînăstirii Coşuştea-Crivelnieu (Coşuşte-Criueh I, lîngă Ilovăţ, judeţul Caraş-Severin) şi biserica clintii a palatului d nesc de la Curtea de Argeş (înlocuită în sec. XIV cu Sf. Nieolae-D< nesc).

In epoca de început al organizării statelor româneşti de lip fei (secolele XIII şi XIV), stilul bizantin suferă, în Muntenia şi Olteni; scurtă şi trecătoare concurenţă din partea stilurilor arhitectonice a sene, reprezentate prin cîteva biserici de tip romanic şi de tip gotic, c struite sub influenţa dominaţiei ungureşti dinainte de 1330, dintre c două la Cîmpulung (una ortodoxă de tip basilical romanic, de sub acti biserică a mînăstirii Negru-Vodă, în care au fost înmormîntaţi primii sarabi, şi alta catolică, de tip gotic, din sec. XIII, înlocuită cu actuala b rică a Bărăţiei) şi una la Turnu Severin (de tip gotic, din prima jumă a secolului XIV).

3. Evoluţia arhitecturii bisericeşti în Ţara Românească în secolele XIV—XIX

în Ţara Românească, odată cu consolidarea organizării de stat şi sericeşti (sec. XIV), stilul bizantin, deja încetăţenit la noi încă din ep dominaţiei politice bizantine, precum am văzut, a fost consacrat defin ca stil oficial de artă a Bisericii româneşti, organizată ca mitropolie 1359, sub directa dependenţă a patriarhiei ecumenice din Bizanţ. De înainte, influenţa Bizanţului se exercită asupra arhitecturii noastre b riceşti pe mai multe căi : fie direct, prin meşteri aduşi de la Constanţi pol de primii noştri voievozi, fie indirect, prin meşteri veniţi din regiunile ortodoxe sud-dunărene (Bulgaria, Serbia şi Muntele Atos) sau din _ rient (Turcia şi Armenia).

a) Cele mai vechi biserici româneşti de zid (piatră şi cărămidă) păstrate pînă astăzi, sînt bisericile Săn-Nicoară şi Sf. Nicolae domnesc -Curtea de Argeş, construite în epoca întemeierii Ţării Româneşti (îna-ate de anul 1352). Amîndouă reprezintă tipul bizantino-constantinopotan, adică stilul bizantin cel mai pur, format întîi în capitala imperiului fa epoca împăraţilor Macedoneni (secolele IX—XI) şi răspîndit apoi în :oată peninsula balcanică.

Cea dintîi are plan dreptunghiular simplu, format dintr-un pronaos, :perit la origine cu boltă semicilindrică transversală şi surmontat de inalt turn de aspect apusean, un naos acoperit cu boltă semicilindrică -gitudinală şi un altar semicircular în interior şi cu trei laturi la exte¬rior, flancat de două mici nişe (absidiole) servind de proscomidiar şi diaconicon.

Cea de a doua, păstrată în întregime (restaurată între 1911—1920), stă paraclis al curţii domneşti de la Argeş, de dimensiuni mai mari, acelaşi plan şi aceeaşi împărţire interioară ca şi Sân-Nicoară, dar naosul e acoperit cu patru bolţi semicilindrice dispuse în cruce, în jurul unei turle cu cupolă, sprijinită pe patru pilaştri din interiorul naosului an de cruce greacă înscrisă, adică vizibilă numai la exteriorul acope¬rişului).

La amîndouă aceste biserici, materialul de construcţie (piatra şi că-ida) e lăsat aparent şi fără nici o podoabă decorativă decît cea rezultă din diferenţele de culoare pe care le dau şirurile orizontale de pia-, alternate cu cele de cărămidă. Prin simplitatea planului şi masivitatea construcţiei, care îi dau un iipect de echilibru, de soliditate şi de sobră eleganţă, ca şi prin calitatea frescelor care acoperă pereţii (şi dintre care multe sînt din sec. XIV), Sf. Nicolae domnesc din oraşul Curtea de Argeş este nu numai nai veche dintre toate bisericile româneşti păstrate pînă azi în forma riginară, dar totodată este şi monumentul cel mai de valoare al artei rr.ntine din ţara noastră.

b) în a doua jumătate a secolului XIV, cuceririle truceşti în Balcani

pun capăt influenţei bizantine venite direct din Constantinopol şi o înlocuiesc cu cele Venite prin Serbia şi Bulgaria, ţări în care se creaseră pana aci monumente importante ale artei bizantine, cu adaptări locale. Apar astfel la noi o serie de biserici de tip sîrbo-bizantin, ca bisericile .or mînăstiri Vodiţa II, zidită de călugărul Nicodim pe la 1370 (azi nai ruine), Tismana, zidită puţin mai tîrziu (refăcută în secolele XVI, VIII şi XIX), Cozia, zidită de Mircea cel Mare pe la 1386 (cea mai im-intă şi mai bine păstrată), Brădet şi Cotmeana (în judeţul Argeş), ambele construite tot în vremea lui Mircea cel Mare.

Toate acestea se caracterizează prin planul treflat sau trilobat (cu abside sau sînuri rotunjite la naos), prin procedee noi de sprijinire a bolţilor care acoperă naosul, prin tendinţa spre forme mai înalte şi mai zvelte şi prin preocuparea pentru decorarea sau înfrumuseţarea faţade¬lor. Sistemul sîrbesc de acoperire a naosului se caracterizează prin aceea că bolta principală a naosului (turla cu cupolă) se sprijină în interior pe patru arcuri mari (două longitudinale mai înguste şi două transver¬sale mai late), dar pilaştrii care le susţin nu mai sînt în interiorul nac-sului, ca la Sf. Nicolae din Curtea de Argeş, ci sînt adosaţi, adică alipiţi de faţa interioară a zidurilor laterale, lăsînd astfel liber tot spaţiul din naos. Sistemul acesta va fi adoptat definitiv, fiind generalizat la toate bisericile româneşti de aci înainte.

Fisiere in arhiva (1):

  • Arhitectura Bisericeasca la Romani.doc