Cercetarea Criminologica și Societatea

Criminologia, ca ştiinţă, analizează şi explică etiologia criminalităţii ocupându-se prioritar de stabilirea metodelor şi mijloacelor prin care se poate realiza o prevenţie reală contra fenomenului criminal .

In conceptul actual de criminalitate supus cercetării criminologice se includ nu numai infracţiunile, ci toate celelalte comportamente interzise de legea penală, chiar dacă, în unele situaţii, nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a fi catalogate drept infracţiuni. Ca atare, în limbajul cercetării criminologice, fenomenul infracţional este inclus în formele mai largi de devianţă socială, iar termenul de crimă şi criminal le vom folosi într-un context mai amplu, înlocuindu-l pe acela de infractor şi infracţiune, iar uneori chiar pe cel de contravenient şi contravenţie.

Totodată, este necesar a se face precizarea, că aceasta este doar o criminalitate aparentă sau relevată şi constituie doar un segment al criminalităţii reale, cealaltă parte fiind plasată în zona reprezentată de „cifra neagră" şi care a existat în societate în permanenţă, fiind o aventură să facem afirmaţia că ea, crima, cu timpul, va dispărea în totalitate.

„ Cifra neagră" reprezintă criminalitatea ocultă, cea nedescoperită, nereclamată, ori nesesizată.

Societatea, în ansamblul său, dar îndeosebi în relaţia sa cu sistemul de drept penal, trebuie să participe mai activ pentru identificarea unor noi modalităţi de diminuare a „cifrei negre" şi alinierea ei la criminalitatea reală, iar în funcţie de aceasta, la demararea măsurilor cele mai eficiente de prevenire şi combatere a criminalităţii.

2. ORIGINILE ŞTIINŢEI CRIMINOLOGICE

2.1. RETROSPECTIVĂ ISTORICĂ

Criminologia este o ştiinţă cu rădăcini mai vechi decât aproape toate celelalte ştiinţe derivate din dreptul penal. Ea are origini în istorie la fel de solide ca şi celelalte ştiinţe sociale

Incă din cele mai vechi timpuri omenirea a fost interesată de studierea genezei şi a esenţei fenomenului criminal, iar diversitatea concluziilor demonstrează că identifi¬carea unor soluţii optime este un proces extrem de dificil. Istorici, filozofi şi exponenţi ai ştiinţelor exacte au fost antrenaţi în rezolvarea şi identificarea soluţiilor cele mai convenabile, care, în final, să ducă la stoparea, dacă eradicarea crimei era imposibilă. Astfel, cu peste 2500 de ani în urmă, filozofii Efes şi Elea, ambii din Milet, au încercat să explice care sunt cauzele nedreptăţilor, fiindcă, acestea erau apreciate la acea vreme ca principalele surse de criminalitate.

Mai târziu, alţi învăţaţi, prin erudiţia, intuiţia şi tehnicile pe care le aveau, au continuat activitatea de investigare a fenomenului criminalităţii, fără a desluşi cu claritate care sunt tainele apariţiei şi proliferării infracţionalităţii. Cu trecerea timpului, în loc să fie rezolvată, această problematică a devenit tot mai acută, determinând plasarea ei în primele trei mari probleme ale omenirii. Problematica generată de acest fenomen este aproape similară în toate statele lumii, subdezvoltate sau superindustrializate, generându-se infracţionalitatea transfrontalieră, infracţionalitatea ciberne¬tică, crima organizată, actele teroriste, interferenţa cu grupările financiar-bancare etc. Consensul marilor puteri în eliminarea cauzelor care generează criminalitate se manifestă mai mult pe plan teoretic, eradicarea infracţionalităţii scăpând practic de sub control, deşi, zilnic suntem asiguraţi că ea este sub controlul autorităţilor.

Revenind însă la originile istorice ale preocupărilor oamenilor pentru identificarea cauzelor şi condiţiilor care generează criminalitatea, trebuie să arătăm că încă de la primele împărţiri comunitare, criminalitatea a apărut ca fenomen social.

Pentru a păstra adevărul istoric, trebuie să menţionăm că preocupările societăţii pentru a răspunde celor care prin acţiunile lor creau o stare de risc, se întind înapoi, în negura timpului, începând cu regulile civilizatului rege Hammurabi (1728-1686 î.e.n.), cunoscute sub denumirea de Codul lui Hammurabi.

Pe câmpia de la nord de Golful Arab se întinde teritoriul pe care istoricii l-au numit Mesopotamia (Irakul modern) - recunoscut de istorici în mod unanim drept leagănul primei şi celei mai vechi dintre civilizaţiile omenirii. Este cunoscut şi acceptat în mod unanim de către istorici şi arheologi faptul că Mesopotamia a fost centrul principal al tuturor civilizaţiilor mari pe care le-a cunoscut istoria.