Consideratii privind Concordanta Cursului de Criminalistica cu Celelalte Discipline din Planul de Invatamant

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Consideratii privind Concordanta Cursului de Criminalistica cu Celelalte Discipline din Planul de Invatamant.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Profesor: Ioan Iacobuta

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Criminologie

Extras din document

1. Locul criminalisticii în ierarhia disciplinelor prevăzute în planul de învăţământ

Criminalistica are strânse legături cu multe alte discipline, între care cele mai importante sunt medicina legală, chimia, fizica etc.

Criminalistica este legată de medicina legală deoarece mai întâi a fost un capitol important al acesteia, apoi a devenit disciplină autonomă.

Cu fizica are legături în domenii precum fotografia judiciară, relevarea urmelor etc. mergând până la folosirea laserilor şi chiar a radiaţiilor atomice.

Cu chimia are legături în domenii cum sunt studiul reţetelor de fabricaţie a cernelurilor şi hârtiilor atunci când cercetăm infracţiunea de fals.

Pe lângă legăturile cu aceste domenii, criminalistica ocupă al doilea loc în comparaţie cu dreptul penal, care constituie disciplina de bază în domeniul dreptului public.

2. Structura cursului de criminalistică

Cursul de criminalistică este împărţit în trei module importante: tehnica, tactica şi metodica (metodologia).

Tehnica şi tactica ar putea fi considerate partea generală a acestei discipline.

Tehnica studiază mijloacele folosite pentru descoperirea şi valorificarea urmelor ce ar putea fi folosite ca probe în procesul penal.

Tactica studiază metodele folosite pentru ascultarea persoanelor participante la procesul penal, efectuarea percheziţiei, a reconstituirii, a prezentării pentru recunoaştere etc.

Metodica (metodologia) poate fi considerată partea specială a criminalisticii deoarece primele două părţi sunt aplicabile la cercetarea oricărei infracţiuni iar metodica se ocupă cu studiul mijloacelor tehnice şi a metodelor tactice folosite pentru cercetarea anumitor infracţiuni cum sunt: omorul, evenimentele rutiere, mita, evaziunea fiscală etc.

3. Procedee didactice folosite pentru expunerea cunoştinţelor

Temele sunt prezentate în mod sintetic într-un suport de curs cu indicarea unei bibliografii pentru fiecare temă şi a unei bibliografii generale.

Procedeul are în vedere specificul cursurilor cu frecvenţă redusă, unde baza o constituie studiul individual.

Cunoştinţele dobândite la studiul individual vor fi sistematizate şi clarificate cu prilejul lecţiilor de sinteză ce au loc cu studenţii de la cursurile cu frecvenţă redusă, conform planului de învăţământ.

4. Modul de verificare a cunoştinţelor

La întâlnirile periodice cu studenţii pentru lecţii de sinteză se verifică nivelul de cunoştinţe al acestora în cadrul unor teme de control.

Pentru studenţii de la cursurile de zi verificarea cunoştinţelor se face cu prilejul discuţiilor purtate la seminarii.

Modalitatea de verificare a nivelului de cunoştinţe al studenţilor care are eficienţa cea mai ridicată o constituie examenul ce se susţine la încheierea anului de învăţământ, criminalistica fiind o disciplină care se predă în două semestre. Examenul constă într-o probă orală cu studenţii de la zi şi o probă scrisă cu cei de la cursuri cu frecvenţă redusă. Pentru ambele categorii de studenţi se verifică atât cunoştinţele teoretice cât şi cele cu aplicare practică prin comentarea unui caz, fie oral fie scris, din cele publicate într-o culegere separată.

Capitolul I. Identificarea criminalistică

1. Identificarea este activitatea prin care se caută stabilirea însuşirilor comune ale obiectelor, fiinţelor sau fenomenelor precum şi a însuşirilor care le deosebesc unele de altele, pentru ordonarea lor în tipuri, grupe şi subgrupe în vederea deosebirii fiecăreia în parte de toate celelalte cu care are asemănări.

2. Felurile identificării

a. Identificarea după memorie este modalitatea cu eficienţa cea mai mică pentru aflarea adevărului în procesul penal. Este folosită când nu se dispune de alte posibilităţi de identificare.

b. Identificarea după descrierea trăsăturilor esenţiale ale obiectelor sau fiinţelor. Este folosită în cazul furtului, pierderii sau dispariţiei unor obiecte sau fiinţe.

Descrierea trebuie privită cu multe rezerve pentru că se pot scăpa detalii, iar uneori se fac denaturări intenţionate.

c. Identificarea după urmele lăsate la locul faptei de obiecte sau fiinţe.

Este modalitatea cea mai frecvent folosită şi mai preferată deoarece urmele găsite la locul faptei constituie probe obiective care, în principiu, nu pot fi modificate sau denaturate.

Bibliografie

1. Camil Suciu, Criminalistica, Bucureşti, 1972

2. Ion Mircea, Criminalistica, Editura Chemarea, Iaşi, 1992

Capitolul II. Urmele de mâini

1. Clasificare

După modul de formare se disting urme dinamice şi urme statice.

După valoarea lor se împart în urme vizibile şi urme invizibile sau latente.

2. Fixarea urmelor de mâini

Fixarea reprezintă conservarea urmelor în vederea valorificării lor în cursul cercetărilor ulterioare în laborator sau efectuării expertizei.

3. Ridicarea urmelor de mâini

Sunt cunoscute mai multe procedee: fotografierea, transferarea pe peliculă adezivă şi folosirea mulajelor.

4. Topografia şi detaliile desenului papilar

Faţa palmară a mâinii se împarte în trei zone: digitală, digito - palmară şi palmară.

Zona digitală cuprinde cele cinci degete.

Zona digito – palmară este cuprinsă între baza degetelor şi palmă.

Zona palmară este cuprinsă între şanţul flexoral al palmei şi încheietura

Fisiere in arhiva (1):

  • Consideratii privind Concordanta Cursului de Criminalistica cu Celelalte Discipline din Planul de Invatamant.doc