Considerații Privind Concordanța Cursului de Criminologie cu Celelalte Discipline din Planul de Învățământ

Locul Criminologiei în ierarhia disciplinelor

prevăzute în planul de învăţământ

Criminologia are cele mai strânse legături cu Dreptul penal, deoarece, mai întâi, a constituit un capitol important din Dreptul penal – partea generală, apoi s-a dezvoltat atât de mult, încât s-a desprins din Dreptul penal, devenind o ştiinţă autonomă.

Este de necontestat faptul că Criminologia ocupă un loc secundar, după Dreptul penal, însă tot atât de adevărat este că ea are un loc şi funcţii specifice în formarea multilaterală şi completă a viitorului practician al Dreptului, indiferent de domeniul în care va lucra acesta.

Dreptul penal studiază infracţiunea şi infractorul, ca pe nişte noţiuni abstracte. La fel se întâmplă şi cu pedeapsa, ce poate fi aplicată persoanelor vinovate de săvârşirea unei fapte penale. Criminologia operează cu elemente de detaliu, de fineţe, dând posibilitatea organelor judiciare să afle cât mai multe date despre persoana cercetată sau judecată, pentru că, potrivit dispoziţiilor art. 72 Cod penal, pedeapsa cuprinsă între minim şi maxim va fi aplicată, în mod diferit, de la un inculpat la alt inculpat, ţinându-se seama atât de gradul concret de pericol social al faptei, cât şi de persoana făptuitorului. Dar Criminologia nu oferă numai date privitoare la o faptă concretă şi la un făptuitor concret, ci oferă elemente şi criterii teoretice şi practice de stabilire, pentru fiecare caz în parte, a cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au favorizat sau înlesnit săvârşirea infracţiunii.

II. Structura cursului de Criminologie

Cursul de Criminologie este structurat pe câteva module sau părţi importante, care corespund studiului faptei, studiului făptuitorului şi studiului victimei, activităţi ce au scopul de a stabili cele mai potrivite metode de reacţie socială (de reeducare a celor condamnaţi) şi de prevenire a săvârşirii altor fapte penale.

Fapta (crima, infracţiunea) este abordată mai întâi ca faptă singulară, apoi ca totalitate de fapte, ceea ce constituie criminalitatea.

Obiectul de studiu al Criminologiei este focalizat asupra făptuitorului, cu scopul de a se da explicaţii cât mai convingătoare comportamentului deviant al omului. Primele cercetări făcute în acest scop, încă de la începuturile Criminologiei, sunt cunoscute sub denumirea de şcoli criminologice, iar cercetările mai noi, care continuă şi în prezent, sunt denumite teorii criminologice.

În ordine cronologică, studiul victimei a fost făcut mult mai târziu decât cel al făptuitorului şi de aceea – în structura cursului de Criminologie – studiul victimei se face după acela al făptuitorului.

Tot atât de firească este şi lăsarea ultimelor două module – reacţia socială faţă de criminalitate şi prevenirea infracţiunilor – după studiul primelor trei module.

III. Procedee didactice folosite pentru expunerea cunoştinţelor

Temele sunt prezentate sintetic, într-un Suport de curs, cu indicarea unei bibliografii pentru fiecare temă, precum şi a unei bibliografii generale. Procedeul are în vedere specificul cursurilor cu frecvenţă redusă, unde baza o constituie studiul individual.

Cunoştinţele dobândite la studiul individual vor fi sistematizate şi clarificate cu prilejul lecţiilor de sinteză ce au loc cu studenţii cursurilor cu frecvenţă redusă, conform planului de învăţământ.

IV. Modalităţi de verificare a cunoştinţelor

La întâlnirile periodice cu studenţii pentru lecţii de sinteză se verifică nivelul de cunoştinţe al acestora în cadrul unor teme de control.

În acest scop, au fost menţionate pentru fiecare temă din Suportul de curs, subiectele ce ar putea figura în temele de control scrise ce se vor da cu prilejul întâlnirilor periodice.

Modalitatea de verificare a nivelului de cunoştinţe al studenţilor care are eficienţa cea mai ridicată o constituie examenul ce se susţine la încheierea semestrului, cunoscând că, potrivit planului de învăţământ, Criminologia este materie de un singur semestru. Examenul constă într-o probă scrisă la care studenţii trebuie să răspundă la un număr de trei întrebări, precum şi în comentarea unui caz practic publicat într-o Culegere separată.

Conf. Dr. Ioan Iacobuţă

CRIMINOLOGIE

TEMA I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Secţiunea I – Formarea criminologiei ca ştiinţă

§1. Originea criminologiei

Termenul de criminologie a fost folosit pentru prima oară de Paul Topinard în anul 1879. Derivă din latinescul crimen (crimă, cu sensul de infracţiune) şi grecescul logos (cuvânt, cu sensul de ştiinţă).

O lucrare intitulată Criminologie a apărut mai târziu (1885) şi aparţine lui Raffaele Garofalo.

La formarea criminologiei ca ştiinţă şi-au adus contribuţia nume precum Cesare Beccaria şi Jeremy Bentham (întemeietorii şcolii clasice), iar la consacrarea ei între ştiinţele pozitiviste: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo (în Italia) sau Alexandre Lacassagne, Gabriel Tarde, Emile Durkheim etc. (în Franţa).

§2. Evoluţia criminologiei

Criminologia s-a dezvoltat mai întâi în cadrul altor discipline ştiinţifice: statistica, sociologia, antropologia, psihologia, psihiatria etc. Noua ştiinţă întemeiată de Cesare Lombroso nu se numea criminologie, ci antropologie criminală.

Consacrarea criminologiei ca ştiinţă se face în mod treptat, o dată cu apariţia lucrărilor de specialitate şi cu înfiinţarea unor instituţii internaţionale care au ca obiect studiul criminalităţii (exemplu, Societatea Internaţională de Criminologie, cu sediul la Paris – 1934). Un rol important l-a avut şi activitatea desfăşurată în cadrul ONU, precum şi cea din Consiliul Europei.

Secţiunea a II-a – Obiectul criminologiei

§1. Consideraţii generale

În contextul existenţei unor opinii variate, adesea contradictorii, în ceea ce priveşte stabilirea obiectului de studiu al criminologiei, în cele din urmă se pare că au devenit dominante concepţiile sectoriale, care admit că obiectul de studiu al criminologiei îl constituie fapta penală (crima), ca fapt unic, şi criminalitatea, ca totalitate de fapte penale, făptuitorul, victima, reacţia socială faţă de criminalitate, precum şi mijloacele de prevenire a infracţiunilor.