Criminologie

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Criminologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 73 de pagini .

Profesor: Lect. Univ. Dr. Camil Tanasescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Criminologie

Extras din document

Subtitlul I. Criminologia etiologică (a cauzelor)

Cugetătorii şi filosofii de diferite orientări în gândirea privind comportamentul uman şi modalităţile practice de formare socială a acestuia s-au situat în avangarda efortului de constituire a unei ştiinţe, care avea menirea de a conştientiza resorturile sociale privind identificarea determinismelor comportamentului individului şi ale colectivităţii umane. Preocuparea pentru cunoaşterea faptelor percepute a fost continuata, în timp, de investigarea fenomenelor şi proceselor, care amplifică fenomenul cognitiv, pentru a identifica actele individuale care influenţează societatea. Intenţia fundamentală a gânditorilor, de a cunoaşte fenomenele sociale şi comportamentul individului, a determinat atitudinea socială generală de a postula idei despre necesitatea întăririi ordinii şi disciplinei sociale, despre perfecţionarea continuă a legislaţiei, prin influenţarea politicii legislative şi sociale. Caracterul necesar şi progresiv al legilor penale s-a manifestat printr-un determinism echilibrat între fapte şi pedepse, situaţie care a impus elaborarea unor sisteme concrete de gândire precriminologică, permiţând o anumită ordonare a izvoarelor criminologiei în raport cu mediul social. Aceste teorii au determinat apariţia legilor adecvate diverselor condiţii sociale, medilor socio-economice dovedind că au posibilitatea de a contribui la realizarea unor obiective practice, prin selecţionarea, coordonarea şi aprecierea metodelor şi procedeelor necesare elaborării şi aplicării legii penale. Empirismul unor doctrine şi teorii viza postularea autonomiei individului faţă de social, realizarea unităţii dintre actul individual şi responsabilitatea faţă de societate, esenţială ca statul să asigure reformarea socială prin pedeapsă, primatul acordat pedepselor reformative şi nu celor eliminatorii, stabilizarea unităţii dintre teorie şi empirie, posibilitatea aprecierii necesităţii şi finalităţii folosirii acţiunilor de prevenire, posibilitatea justificării folosirii practicii sociale în sistemul reeducaţional, cunoaşterea şi explicarea organizării dreptului ca fenomen social, încercarea de asigurare metodologică a cercetărilor efectuate şi în alte discipline, pentru a se ajunge la integrarea în procesul de specializare a metodelor diferitelor ştiinţe.

Preocuparea pentru înnoirea şi completarea metodelor de identificare a infractorilor, teoriile şi cercetările efectuate au dus la adoptarea unor legi pozitive referitoare la pedeapsa cu moartea, circumstanţele privind iresponsabilitatea, efectele violenţei asupra victimelor. Opţiunile ideologice au determinat limite inevitabile în aprecierea faptelor criminale în sensul că, unele teorii nu erau credibile, deoarece gradul de argumentare folosit nu a respectat criteriile obişnuite unei dovezi, deşi erau elaborate după principii empirice. Pornind de la ideile cele mai reprezentative privind modalităţile specifice de elaborare a programelor de evaluare a pedepsei şi a criminalului, în funcţie de schimbările survenite în praxisul social, s-a ajuns la direcţiile fundamentale elaborate de Cesare Beccaria, Cesare Lombroso şi Enrico Ferri. Domeniile de cercetare cuprindeau aspecte de sinteză a practicii medicale, sociologice, judiciare şi psihologice, determinând premisele, fără a ajunge la elaborarea termenului de „criminologie”. Sunt identificate procedee care orientează cercetarea, însă ideile abstracte sau cu efecte practice nu erau în măsură să legitimeze situarea distinctă, a criminologiei în sfera ştiinţelor socio-juridice. Tema centrală a cercetărilor o constituia relevarea implicaţiilor socio-psihologice, a celor etice asupra condamnatului şi asumarea unor reguli şi principii, referitoare la pedeapsă, condamnat, reeducare, folosite de ştiinţele conexe: psihologia, medicina, sociologia; precum şi relevarea raportului gândirii precriminologice cu domeniile vieţii socio-politice cu practica medicală. Aceste idei vor constitui temelia pe care va apărea şi se va dezvolta ştiinţa criminologică, urmând să cuprindă comportamentul uman în totalitatea sa. Lipsa conceptului de criminologie izolează ideile lui Beccaria, Lombroso şi Ferri, lipsindu-le de fundamentul conceptual, care trebuia să le confere sensul unei orientări normative. După elaborarea criminologiei de către Raffaele Garofalo, în anul 1880, ideile lui Beccaria, Lombroso şi Ferri dobândesc rangul de principii şi devin baza edificării obiectului criminologiei, susţinând independenţa acesteia în raport cu ştiinţele dreptului penal. Spre deosebire de enunţurile privind comportamentul condamnatului şi pedeapsa aplicată, de judecăţile de valoare elaborate de Beccaria, Lombroso şi Ferri, principiile şi regulile propuse de Garofalo au o esenţă unitară, deoarece instituie structura, metodele şi procedeele noi în abordarea fenomenului infracţional, o clarificare a enunţurilor şi a terminologiei despre faptele prejudiciabile, precum şi despre natura răspunderii subiectului, care trebuie să accepte consecinţele sancţiunii, a implicaţiilor asupra raporturilor interindividuale şi sociale. Studiul asupra cauzelor crimei, analizate în realitatea obiectivă, are scopul identificării modului de producere a crimei, definind domeniul criminologiei etiologice. În calitate de subiect autonom al actului criminal, individul este constrâns de anumite determinaţii sociale, de intervenţia unor factori subiectivi să realizeze delictul, ca o consecinţă necesară a acestor dependenţe (cauze) de fapt. Crima constă într-un proces în care intervin una sau mai multe cauze rezultate din raporturi sociale concrete, determinate de un conflict privind interesele particulare. Desigur, ceea ce prevalează în realizarea oricărei crime este cauza care o impune, ca pe o necesitate individuală, cu aparenţa de obiectivitate. Interesele împing individul să-şi prezinte reacţiile ca fiind absolute şi necesare determinării cauzelor directe. Prin realizarea crimei se poate pretinde protejarea unor drepturi sau interese, garantarea libertăţii şi vieţii delincventului, deşi în fapt, nu se favorizează decât libertatea acestuia, prin prevalarea propriilor interese. Cauza delictului indică posibilităţile obiective ale stării de lucruri, caracterul subversiv al motivaţiilor, determinarea întâmplării, contradicţiile pe care le generează şi actul pur arbitrar. Condiţiile care favorizează crima dobândesc atât un caracter necesar cât şi unul întâmplător. Dacă efectul poate deveni uneori cauză, actul criminal nu trebuie considerat ca având un caracter fatalist, deoarece este determinat de alte evenimente. Asocierea cauzală presupune explicarea şi înţelegerea elementelor de necesitate sau de determinare, precum şi conexiunile acestora şi deoarece cauza este anterioară, efectul va apărea ulterior, ordinea cauzală fiind identificată în ordinea temporară. Relevarea importanţei cauzei în apariţia crimei a fost explicată în teoriile şcolilor penale, precriminologice, întrucât nu apăruse criminologia şi în teoriile criminologice, apărute după delimitarea criminologiei, ca ştiinţă independentă de ştiinţa dreptului penal. De aceea, toate teoriile care studiază cauzele, condiţiile şi factorii care determină sau favorizează fenomenul criminal au fost integrate ulterior în structura criminologiei etiologice. Actul criminal apare într-un anumit context socio-uman, toate premisele având determinări concrete, nemijlocite, rezultatul prejudiciabil al unor cauze şi condiţii de esenţă vătămătoare. Societatea domină şi intervine pentru evitarea producerii actelor criminale doar prin măsuri economico-politice şi sociale. Nu poate exista un angajament general, teoretic al societăţii pentru eradicarea criminalităţii, fără impunerea unor legi protectoare, după cum nu poate fi credibil nici angajamentul individului că nu va comite infracţiuni.

Capitolul I. Teoriile precriminologice

Subcapitolul I. Cesare Beccaria (1738-1794)

Secţiunea 1- Viaţa şi opera

Marchizul Cesare Banesana a urmat cursurile colegiului iezuit, iar după absolvirea Facultăţii de Drept din Pavia şi-a luat doctoratul în drept roman şi în drept canonic. Cunoaşte prin intermediul fraţilor Verri (Pietro - economist şi Allessandro angajat la închisoarea Milano) membrii ai asociaţiei „Academia Pumnilor” din Milano, condiţiile de viaţă din Penitenciarul oraşului şi a elaborat lucrări privind reformarea sistemului juridic, economic devenind profesor universitar de economie politică la Universitatea din Milano. Acesta a refuzat propunerea făcută de împărăteasa Ecaterina a II-a de a contribui la reformarea sistemului legislativ şi a celui penitenciar din Austria.

Fisiere in arhiva (1):

  • Criminologie.doc

Alte informatii

foarte util studentilor de la drept