Criminologie

I.

Noțiuni introductive

Criminologia - știință penală

1. Apariția criminologiei ca știință

Etimologic, cuvântul criminologie provine de la latinescul „crimen” (crimă) și grecescul „logos” (principiu, știință, idee, cunoaștere).

Criminologia este o știință relativ tânără, fiind în general acceptat ca întemeietor Cesare Lombroso (1835-1909). Dat fiind că inițial, în secolul XX, cercetarea criminologică s-a realizat de către antropologi, a fost preferat studiul infractorului. Și în criminologia modernă infractorul, criminalul sau deviantul fac obiectul central al studiilor, însă se pune accentul și pe alte elemente, cum ar fi studiul victimei, existând chiar opinii conform cărora victimologia a evoluat ca știință de sine stătătoare.

În România, criminologia a fost o știință de multe ori ignorată, până la începutul anilor 90. Existau tendințe de cosmetizare a realităților sociale; lipseau cercetări autohtone, proprii criminologiei și însăși disciplina de studiu lipsea de multe ori din învățământul juridic din România. S-a susținut că „Pe magistrala progresului societății socialiste românești, criminalitatea - înțeleasă ca ansamblul comportamentelor antisociale săvârșite într-o unitate de timp în cadrul orînduirii noastre - reprezintă un fenomen secundar, marginal, în raport cu existența socialistă din societatea românească. În principiu, demersul explicativ al menținerii încă a criminalității în societatea socialistă românească, trebuie făcut prin prisma unui determinism social-uman multiplu, din optica unor complexe și multiple dependențe social-istorice, individuale, interidindividuale și colective, deci, din orizontul interacțiunii naturii contradictorii a progresului socialist al existenței sociale și al conștiinței sociale pe de o parte, cu cea mai adîncă diversitate a naturii contradictorii a ființei umane, pe de altă parte” . O cercetare reală a fenomenului criminalității devenea aproape imposibilă, în condițiile în care (indiferent de calitatea cercetătorului) premisa de la care se pornea era aceea că orice act criminal este un fenomen marginal, criminalitatea însăși fiind un fenomen pe cale de dispariție.

După 1990 a apărut un număr relativ mare de lucrări în domeniu, în prezent se constată însă un interes mai scăzut în doctrina românească, deși la nivel internațional criminologia ca știință capătă o importanță din ce în ce mai mare. Pe plan naționl considerăm îngrijorătoare lipsa unor ample statistici oficiale, lipsa unei politici penale pe termen lung și a altor măsuri pentru combaterea criminalității. Se înregistrează totuși progrese importante, mai ales prin crearea unor organisme internaționale precum Societatea Internațională de Criminologie, Divizia ONU pentru justiție și prevenirea criminalității.

2. Definiția criminologiei

Criminologia este o știință penală, cu un pronunțat caracter interdisciplinar, alcătuită din totalitatea ideilor, concepțiilor, regulilor și procedeelor despre cunoașterea criminalității și a consecințelor sale victimizatoare . Scopul criminologiei, ca știință, este reprezentat de înțelegerea, prevenirea și combaterea fenomenului criminal. Ar fi utopic să credem că pot fi eradicate complet comportamentele criminale (nu întâmplător cuvântul grecesc „utopia” se traduce prin „loc ce nu există nicăieri”). Tocmai de aceea științele penale nu urmăresc eliminarea totală a infracțiunilor sau delictelor dintr-o societate, ci menținerea acestora la un grad tolerabil. Dezechilibrele majore în ceea ce s-ar putea numi „constanta crimei” indică puternice tensiuni în respectiva societate și indică slăbiciuni ale unor instituții sau ale modului în care acestea funcționează, „comunică” între ele.

Nu poate fi însă vorba despre nicio formă de combatere fără o înțelegere cât mai profundă a unui fenomen social.