Criminologie

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Criminologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 117 de pagini .

Profesor: C. Paun

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Criminologie

Extras din document

PARTEA I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I

CRIMINOLOGIA - ŞTIINŢĂ INTERDISCIPLINARĂ,

INTEGRATOARE

SECŢIUNEA I

FORMAREA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ

1. Originea criminologiei

Criminalitatea, ca fenomen social, a apărut o dată cu structurarea primelor comunităţi umane arhaice. Anterior acestui fapt istoric esenţial nu se poate afirma existenţa criminalităţii, deoarece "acolo unde nu există morală şi norme, nu există crime" .

Deşi criminalitatea nu a fost studiată în mod ştiinţific decât relativ recent (în ultimele două secole), o largă paletă de izvoare situate pe întregul arc temporal al evoluţiei umanităţii relevă interesul pentru acest fenomen.

Este foarte probabil că primele preocupări pentru pedepsirea unor comportamente indivi¬duale considerate periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejării comunităţilor umane constituite în condiţii naturale vitrege care le ameninţau permanent supravieţuirea. În mod firesc, reacţia grupului aflat în pericol a fost severă la adresa celor care, prin acţiunile lor, amplificau starea de risc. Faptul că "legea talionului" răzbate prin negura timpului până în civilizatul Babilon al regelui Hammurabi (1728-1686 î.e.n.) şi chiar mult după aceea, reprezintă o dovadă în acest sens .

O dată cu trecerea timpului atât fapta prohibită cât şi pedeapsa ce trebuia aplicată au dobândit conotaţii noi, mai ales religioase, dar într-o anumită măsură şi social-economice. În scopul valorizării superioare a sentimentului religios, crima a fost considerată fie ca o manifestare diabolică, fie ca o expresie a păcatului , iar justiţia a primit aspectul unui dar divin. De altfel, pe stela de diorit negru de la muzeul Louvre, pe care sunt gravate articolele "Codului" său, Hammurabi este înfăţişat închinându-se zeului Samaş, de la care primeşte textul legii. Conferind esenţă divină activităţii legislative, regele transmitea normele juridice oamenilor, care trebuiau să le respecte întocmai, sub imperiul unor sancţiuni extrem de severe .

Pedepsele erau considerate ca o veritabilă retribuţie pentru răul provocat, ori ca o ispăşire a păcatului săvârşit (punitur quia peccatum est). Deşi modelate după "legea talionului" , ele se diferenţiază şi în funcţie de poziţia socială a inculpatului sau a părţii lezate . Preoţii şi demnitarii se bucurau de privilegii în cazul delictelor minore, dar erau aspru pedepsiţi în cazul comiterii unor delicte grave. Interesant este şi faptul că nu se pedepseau decât delictele premeditate.

"Codul" lui Hammurabi a influenţat, într-o măsură importantă, reglementările penale ale popoarelor din zona de confluenţă. Astfel, în Egipt, în timpul Regatului Nou (1650-1085 î.e.n.) se aplica pedeapsa cu moartea pentru rebeliune şi conspiraţie contra statului, pentru omucidere, viol şi adulter feminin, precum şi pentru furt din mormintele regale. Judecătorii corupţi primeau, de asemenea, pedeapsa capitală, care se executa prin sinucidere impusă .

Legile ebraice pedepseau cu moartea omuciderea voluntară, răpirea de persoane, idolatria, vrăjitoria, adulterul, sodomia, incestul etc. Executarea pedepsei capitale - prin uciderea cu pietre (lapidare) - era încredinţată fie familiei care suferise ofensa, fie întregii comunităţi. Pentru crime deosebit de grave se aplica arderea pe rug, spânzurarea ori tragerea în ţeapă . "Legea talionului" avea drept corespondent ebraic "răzbunarea sângelui" .

Îmbinând normele barbare ale cutumelor arhaice cu elementele inerente evoluţiei sociale, între care rafinamentul religios a jucat un rol aparte, popoarele antice au reuşit să dezvolte sisteme legislative şi instituţionale care răspundeau în bună măsură, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care fuseseră create.

Interesul pentru reglementări juridice precise, cunoscute de toţi membrii societăţii şi aplicabile tuturor în mod egal, a fost evidenţiat pentru prima oară în Grecia antică. Încă din sec. al VII-lea î.e.n. au fost aleşi legislatori însărcinaţi cu elaborarea legilor scrise. Au rămas celebri atenienii Drakon şi Solon. Drakon s-a evidenţiat prin asprimea legilor pe care le-a formulat. Solon (c.640 - c.588 î.e.n.) a fost considerat drept unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. Prin activitatea lor, legislatorii au creat cadrul instituţional necesar, au iniţiat eliminarea arbitrariului cutu¬miar şi au întărit rolul statului în materie penală, prin intervenţie directă în cazurile de omucidere.

Alături de izvoarele legislative, un aspect important pentru criminologie îl constituie intere¬sul pe care marii filosofi ai lumii antice l-au manifestat faţă de criminalitate. Socrate, Platon şi Aristotel au evidenţiat problematici care, într-o anumită măsură, îşi menţin actualitatea chiar şi în perioada modernă.

Platon (c.427-347 î.e.n.) este primul gânditor al antichităţii care sesizează faptul că pe¬deapsa nu poate fi justificată prin ea însăşi, ca reacţie la răul produs prin fapta prohibită, ci trebuie orientată către un scop care să constituie temeiul juridic şi filosofic al aplicării acesteia. Scopul identificat de marele filosof antic era generos şi . . . modern - prevenirea săvârşirii altor crime în viitor (punitur ut ne peccetur). Platon afirmă că "acela care vrea să pedepsească în mod judi¬cios, nu pedepseşte din pricina faptei rele care este un lucru trecut, căci nu s-ar putea face ca fapta să nu se fi săvârşit, ci pedepseşte în vederea viitorului, pentru ca vinovatul să nu mai cadă în greşeală şi pentru ca pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalţi" . Această idee a fost reluată şi consacrată, peste secole, de filosoful şi scriitorul latin Seneca (c. 4 î.e.n. - 65 e.n.):"Naum, ut ait Plato, nemo prudens punit quia peccatum est, sed ne peccetur" ("Căci, după cum spunea Platon, nici un om înţelept nu pedepseşte pentru că s-a săvârşit o faptă rea, ci pentru ca ea să nu fie repetată") .

Fisiere in arhiva (1):

  • Criminologie.doc