Criminologie Generala

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Criminologie Generala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 185 de pagini .

Profesor: conf.univ.dr. Georgeta Ungureanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Criminologie

Cuprins

CAPITOLUL I 4
EVOLUŢIA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ 4
1.1. Originile criminologiei 4
1.2. Incursiune istorică 5
1.3. Criminologia românească 7
1.4. Criminologia – Noţiune, obiect, scop, funcţii 8
1.4.1. Obiectul criminologiei 8
1.5. Caracterul pluridisciplinar al criminologiei 13
CAPITOLUL 2 16
METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE ÎN CRIMINOLOGIE 16
2.1. Metodele cercetării criminologice 16
2.2. Tehnici de cercetare criminologică 18
CAPITOLUL 3 22
PRINCIPALELE ORIENTĂRI, TEORII ŞI CURENTE ÎN CRIMINOLOGIE 22
3.1. Orientarea biologică. 22
3.2. Orientarea psihologică 24
3.2.1. Consideraţii generale 24
3.2.2. Teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud 27
3.3. Orientarea sociologică 34
CAPITOLUL 4 38
CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE 38
4.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii 38
4.1.1. Factorii criminogeni 38
4.2. Cauzele crimei ca act individual 44
4.2.1. Definirea noţiunilor de infracţiune şi infractor. 44
4.2.2. Personalitatea infractorului 45
4.3. Situaţia preinfracţională 66
4.3.1. Influenţa mediului social în formarea personalităţii 66
4.3.2. Victima şi victimizarea 67
4.4. Mecanismul trecerii la act 72
4.4.1. Teoriile trecerii la act Modele particulare 72
CAPITOLUL 5 74
REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢII 74
5.1. Modele de reacţie socială 74
5.1.1. Modelul represiv 74
5.1.2. Modelul preventiv 75
5.1.3. Doctrina apărării sociale 76
5.1.4. Modelul curativ 76
5.2. Tendinţe moderne în politica penală 77
5.2.1. Tendinţa represivă, neoclasică 77
5.2.2. Tendinţa moderată 78
5.3. Componenta preventivă a criminalităţii 79
5.3.1. Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii în criminologia modernă 79
5.4. Criminologia clinică 79
5.4.1. Consideraţii generale 79
5.4.2. Bazele criminologiei clinice 80
CAPITOLUL 6 81
TIPOLOGII DE CRIMINALITATE 81
6.1. Criminalitatea organizată 81
6.1.1. Consideraţii generale privind crima organizată 81
6.1.2. Conceptul de crimă organizată în doctrina internaţională 85
6.1.3. Criminalitatea organizată în România 93
6.3. Traficul de persoane 109
6.4. Criminalitatea informatică 128
6.5. Terorismul internaţional 133
6.5.1. Concept 134
6.5.2. Personalitatea teroristului 138
6.3. Delincvenţa juvenilă 141
6.3.1. Devianţa. Comportament deviant 141
6.3.2. Delincvenţa juvenilă - formă a devianţei sociale 145
6.3.3. Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincventei juvenile 146
6.4. Potenţial delincvenţial a delincventei juvenile 151
6.4.1. Aspecte privind potenţialul delincvenţial 151
6.4.2. Particularităţi ale metodologiei utilizate în evaluarea fenomenului de delincventă juvenilă 151
6.4.3. Metodologii de testare a propensiunii spre delincventă 152
6.4.4. Metode şi tehnici de predicţie a delincventei juvenile 153
6.4.5. Evaluarea predictivă a raportului dintre predelincvenţă şi delincventă 155
6.5. Politici sociale şi modalităţi de reinserţie a minorilor cu comportament delincvent 157
6.5.1. Tipuri de politici sociale 157
6.5.2. Reintegrarea socială a minorilor delincvenţi 157
CAPITOLUL 7 159
PREVENIREA CRIMINALITĂŢII 159
7.1. Terminologie – concepte 159
7.1.2. Prevenirea criminalităţii - noţiune şi trăsături caracteristice 160
7.1.3. Cadrul juridic de organizare a activităţii de prevenire a criminalităţii 162
7.2. Organisme internaţionale de prevenire a criminalităţii 163
7.3. Structuri europene şi modele de prevenire a criminalităţii 174
7.3.1. Generalităţi 174
7.3.2. Structuri europene de prevenire a criminalităţii 174
7.4. Modele contemporane de prevenire a criminalităţii 179
7.4.1. Modalităţi practice de prevenire a unor genuri de infracţiuni 180
7.5. Cooperarea unităţilor şi formaţiunilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii 183
BIBLIOGRAFIE 186

Extras din document

CAPITOLUL I

EVOLUŢIA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ

1.1. Originile criminologiei

Criminologia este o disciplină fondată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în Italia, de către un medic; ulterior, profesori de drept şi magistraţi, s-au preocupat în mod special de analizele sociologice, psihologico-morfologice ale criminalităţii în consonanţă cu descoperirile juridice

Chiar dacă această disciplină nu există decât de aproape un secol, crima şi criminalul au suscitat întotdeauna interesul, încă de la apariţia umanităţii

Prin excelenţă o ştiinţă legată de nevoile practicii, de aplicarea cât mai rapidă a soluţiilor propuse de cercetarea ştiinţifică în activitatea concretă de realizare a politicii penale, criminologia este chemată să studieze fenomenul infracţional, aşa cum acesta se manifestă în condiţiile unei anumite societăţi, într-o etapă istorică determinată.

Dotată cu o mare finalitate, criminologia se înfăţişează ca "o armă redutabilă de prevenire şi combatere a faptelor antisociale"

Pentru a dobândi asemenea valenţe, criminologia românească trebuie să-şi croiască un drum propriu, determinat de evoluţia şi specificitatea fenomenului infracţional din ţara noastră. Oricât de interesante ar fi unele din concluziile pe care ştiinţa criminologiei le oferă pe plan mondial în prezent, este absolut necesar ca acestea să fie verificate în condiţiile specifice de dezvoltare ale ţării noastre. Desprinderea legităţilor şi sensurilor fenomenului infracţional, a tendinţelor şi devenirilor sale presupune permanenta lui observare, descriere şi explicare, reclamând totodată o examinare aprofundată a corelaţiilor sale cu alte fenomene sociale.

Într-adevăr, delimitarea obiectului criminologiei, despărţirea ei de alte discipline care au tangenţă cu fenomenul criminalităţii (dreptul penal, medicină legală, criminalistica) a fost urmată de un proces de integrare a criminologiei în ansamblul disciplinelor care studiază omul şi comportamentul acestuia în mediul social.

Criminologia se înscrie astfel în cadrul unui proces profund la care am asistat pe plan mondial în ultimele decenii, şi anume acela "de dialectizare a ştiinţei contemporane prin întrepătrunderea şi integrarea diferitelor discipline, prin folosirea metodelor unora de către altele"

Astfel, aplicarea în criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării fenomenului infracţional şi interferenţa ce se produce între metodele proprii ştiinţelor sociale şi metode specifice unor alte domenii de cercetare (matematică, medicină, biologie) au drept consecinţă un anume "dualism", după cum se exprima R.M. Stănoiu, pentru a evidenţia coexistenţa în cadrul aceleiaşi discipline a criminologiei, unor metode diferite de studiu a căror geneză este revendicată de discipline ştiinţifice foarte diverse şi la prima vedere fără legătură. Folosirea unor metode din alte ramuri ale ştiinţei în studiul fenomenului infracţional face ca acestea să dobândească, în procesul aplicării lor concrete, trăsături, particularităţi deosebite, în funcţie de obiectul cercetat. "Dacă există metode comune pe ansamblul ştiinţelor sociale - arăta Albert Brimo -, nimeni nu poate nega că fiecare ştiinţă socială utilizează în mod specific aceste metode conform propriului său obiect "

Criminologia, regina fără regat, cum o denumea Thorsten Sellin în 1938, şi-a schimbat substanţial statutul în ultimul sfert de veac.

1.2. Incursiune istorică

Criminalitatea, ca fenomen social, a apărut odată cu structurarea primelor forme de organizare socială. Anterior acestui fapt istoric nu se poate afirma existenţa criminalităţii, deoarece „acolo unde nu există morală şi norme nu există crime".

Deşi criminalitatea nu a fost studiată în mod ştiinţific decât relativ recent (în ultimele două secole), numeroase izvoare prezente pe întreaga perioadă a evoluţiei umanităţii relevă interesul pentru acest fenomen.

Data apariţiei criminologiei ca ştiinţă, ca şi în cazul altor discipline sociale, nu poate fi precizată cu exactitate. Majoritatea istoricilor criminologiei îl consideră pe medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909) drept întemeietorul acestei ştiinţe, recunoscând totodată meritele precursorilor săi, un exemplu elocvent fiind Cesare Baccaria (1738-1794), prin importanţa lucrării sale "Dei delitti e dellepene " (Despre infracţiuni şi pedepse) apărută în anul 1764. Influenţat de lucrările filozofilor iluminişti Montesquieu (1689-1755) şi J.J. Rousseau (1712-1778), Beccaria a atacat virulent şi pertinent tirania şi arbitrariul care dominau justiţia italiană din acel timp, pledând împotriva dreptului "divin" (inchizitorial) şi în favoarea dreptului "natural", în virtutea căruia toţi oamenii să fie egali în faţă legii Interesul său privind raportarea pedepsei la pericolul social al faptei şi la vinovăţia făptuitorului, precum şi opiniile referitoare la prevenirea criminalităţii constituie idei esenţiale ale şcolii clasice de drept penal, cât şi importante puncte de plecare în criminologie.

Contemporan cu Beccaria, englezul Jeremy Bentham a dezvoltat problematica penalogiei, făcând o serie de propuneri de reformarea sistemului de legi şi pedepse, ce a avut un impact social real, fiind însuşite de structurile britanice, judiciare şi de putere

Abordarea filozofico-umanistă a fenomenului infracţional a fost completată cu încercarea de a introduce ca metodă de studiu delincventa într-un sistem de cercetări experimentale. La aceasta au contribuit antropologi şi medici de peniten¬ciare. Franz Joseph Gali (1758-1828), cu lucrarea sa "Les Fonctions du cerveau ", este considerat întemeietorul antropologiei judiciare. Tot în acest sens se înscriu şi cercetările medicului scoţian Thompson, care a publicat în "Journal of Mental Science" (1870) observaţiile sale asupra a peste 5.000 de deţinuţi, iar englezul Nicolson a publicat studiile referitoare la viaţa publică a infractorilor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Criminologie Generala.doc