Logică Juridică

Logica juridica s-a nascut si fiinteaza din momentul în care oamenii au început sa-si prefigureze ideea de Justitie ca expresie a rationalitatii co-existentei lor. Realitatea ei a fost, mai întâi, una de facto si mult mai târziu a devenit si una de jure. Nu cred sa gresesc prea mult afirmând ca, în efortul lor de a-si rândui, deci rationaliza, pozitia lor în lume si raporturile lor cu aceasta lume, oamenii au simtit aceeasi nevoie de a-si clarifica si reglementa raporturile dintre ei însisi. Daca au învatat sa “se suporte reciproc”, mai degraba dintr-un instinct comun al nevoii de supravietuire, oamenii au ajuns mult mai greu la gasirea suportului rational al acestei co-existente, trecând mereu prin experienta tragica a interminabilelor stari conflictuale. Aceasta lupta continua a omului cu natura, cu viata, cu semenii sai, chiar cu el însusi, s-a purtat nu numai cu mijloace fizice, ci si cu instrumentul cel mai de pret care-i statea mereu la dispozitie, tacut dar de o forta înca inimaginabila la începuturi: propria lui minte. Descoperirea de sine a omului întru ratiune a durat totusi mult. Ea continua si astazi. Primele reglementari juridice ale relatiilor dintre oameni au însemnat si primele încercari de a le întemeia rational, de a le interpreta si aplica în functie de marea diversitate de interese. Existau si exista mereu atât interese comune, cât si interese diferite si opuse. În contextul spectrului atât de larg al intereselor nu este de mirare ca oamenii au încercat si încearca mereu sa “traduca” ( la propriu si la figurat ) ceea ce este reglementat de catre ei însisi si totusi atât de greu deacceptat tot de catre ei. Fie ca au facut-o, fie ca o fac si o vor face mereu, cu voie sau fara de voie, oamenii vor cauta (si vor gasi !) justificari ale acestor “traduceri”, uneori atât de “personale”... Actul de nastere propriu-zis al logicii juridice s-a “înregistrat” în momentul în care s-a comis si prima abatere de la lege, care a necesitat si prima “cerere de socoteala”, dar si prima “dare de socoteala“. Ratiunea si-a dezvaluit astfel si perversitatea, capacitatea ei de-a se întoarce împotriva ei însesi: ratiunii respectarii unei anumite ordini în viata în comun a oamenilor i s-a contrapus ratiunea încalcarii acestei ordini. Astfel, logica s-a depasit pe ea însasi...

0.1. De peste 23 de secole încoace – având în vedere spatiul si timpul culturii europene, care începe cu “miracolul grec” - exista unii oameni care si-au pus, legitim, întrebarea: cum gândim ?. Nu vom putea, în schimb, pretinde niciodata, cu exactitate si pe de-a întregul, un raspuns rezonabil la întrebarea ce gândim ?. Nici nu cred ca ar avea atât de mare importanta sa putem raspunde la cea de-a doua întrebare de vreme ce, într-o lume cu adevarat civilizata, bunul simt ne îndeamna sa recunoastem ca gândurile sunt libere, i.e. fiecare are dreptul sa gândeasca ce doreste si ce poate. Si, în definitiv, istoria dar si hazardul au selectat si sanctionat – pozitiv sau negativ – ceea ce a ramas, sau ramâne din ce s-a gândit si se gândeste. Exista si unii oameni care s-au întrebat si se întreaba de ce gândim ceea ce gândim. Ceea ce-i deosebeste pe cei ce-si pun întrebarea cum ? de cei ce se straduiesc sa afle de ce ? este ca, primii sunt logicienii si matematicienii, iar ceilalti pot fi filosofi, psihologi, sociologi, istorici, juristi etc. Logica si matematica s-au preocupat întotdeauna de modul în care functioneaza gândirea atunci când trebuie sa-si reprezinte propriile structuri fundamentale, respectiv, structurile reale si posibile a tot ce exista sau poate fi conceput. Prima este aplecarea gândirii asupra ei însesi, cea de-a doua este deschiderea gândirii spre exteriorul real si posibil. Pentru logica si matematica structurile crono-topice se suspenda, în sensul ca nu intereseaza momentul, locul sau continutul concret a ceea ce se gândeste, în calitate de conditii prealabile. Se are în vedere, pe de o parte, acel homo sapiens generic, al tuturor timpurilor si locurilor, pe de alta parte, acea existenta reala sau virtuala unde cronotopia poate deveni si ea obiect, dar nu conditie. Astfel, logica si matematica, mai exact, logico-matematica, se constituie ca demers formal, care transcende stiinta, iar prin aceasta, aspira la o anumita universalitate. Logico-matematica se identifica cu acea rationalitate pe care trebuie sa si-o asume orice stiinta si, în definitiv, orice act teoretic si practic uman.”Fata” logica pe care o are acest Ianus logico-matematic are o sarcina distincta dar si ingrata – cea de a prescrie, i.e. stabilirea regulilor gândirii corecte. Prescrierea este una din ofrandele aduse în templul închinat poate celei mai importante valori umane – adevarul. Dar si aici exista o anume “tolerata” fata de o anume “erezie“: spunându-ne cum trebuie sa gândim corect, logica nu închide orizonturile gândirii, ci semnaleaza posibilele erori de gândire, cu alte cuvinte, ne învata sa învatam din greselile altora, sa nu le mai repetam, pentru ca, într-adevar, pe “acolo”, drumul gândirii nu are nici o sansa de a ajunge la liman. În rest, gândirea poate fi oricât de “eretica” se doreste.