Extras din curs

În Drept societatea îsi re-aminteste ce a dorit sa devina" spunea P.Allott Am optat pentru aceasta definitie descriptiva a Dreptului deoarece reuneste, potential, pluralismul formelor de memorie sociala cu vocatie normativ-juridica si axiologica.

Dreptul trimite întotdeauna la relatiile dintre membrii unui grup social. El este perceput ca un "comandament" care spune ce este "normal", ce este dorit, asteptat, în relatiile dintre membrii grupului respectiv. Starea de "normalitate" comporta, fireste, variatii istorice si culturale. Însa dincolo de aspectele particulare, imanente unui timp si culturi, se poate spune ca "starea de normalitate" la care se refera Dreptul (modern) descrie relatiile si comportamentul de cooperare dintre indivizii care traiesc într-o comunitate, grup. Aceste relatii asigura stabilitatea si continuitatea comunitatii, fiind de aceea "fixate" si transmise de la o generatie la alta prin diferite forme ale memoriei sociale colective: obicei sau traditie, cunostinte, valori si ideologii, jurisprudenta, uzante, norme moral- juridice, tehnici de interpretare, etc.

Dreptul modern se raporteaza la toate aceste forme de memorie sociala -care conserva si transmit standardele comportamentului si relatiilor de cooperare- ca la surse sau izvoare constitutive. Influenta acestor surse asupra constructiei standardelor de comportament, a normelor cu vocatie regularizatoare, este variabila. La nivelul unor culturi domina traditia juridica a comunitatii (common law), în timp ce la nivelul altora (statute law) dominanta va fi constructia normativ juridica realizata de un corp de experti precum si activitatea de legiferare. Istoric privind lucrurile, se vorbeste de o evolutie si o ierarhie a surselor Dreptului. Ea ar include traditia sau obiceiul juridic, jurisprudenta, procesul de constructie si legiferare a normelor juridice, etc. În traditia dreptului modern, predominanta activitatii de constructie normativ-juridica si legiferare devin chiar criterii de apreciere a "gradului de dezvoltare" a unui anumit sistem juridic, sau a unui anumit demers disciplinar juridic (sau stiinte juridice).

În strânsa legatura cu ierarhizarea izvoarelor constitutive, dreptul modern integreaza ca supozitie constitutiva postulatul singularitatii si al unicitatii sale într-un anumit timp si pe un anumit teritoriu. Într-un anumit interval temporal si pe un anumit teritoriu (de regula cel national) doar normele juridice elaborate sau recunoscute de stat sunt acelea în functie de care se apreciaza si la nevoie se sanctioneaza punitiv, comportamentul indivizilor. Structura traditionala a normei juridice sprijina pozitia dreptului modern de "etalon unic" al comportamentului. Generalitatea normei de drept modern impune, în mod deliberat, neglijarea aspectelor contingente, a varietatii si pluralismului socio-cultural. Postulatul generalitatii este edificator: norma trebuie sa preceada cazul, ca o preconditie logic-rationala a posibilitatii sale de a reglementa conduita unor agenti sociali foarte diferiti.

Numeroase studii si cercetari socio-juridice recente au pus în evidenta existenta unei noi tendinte, manifeste în special ca urmare a proceselor de globalizare si integrare regionala. Aceasta tendinta s-ar caracteriza dupa Boaventura de Sousa Santos prin pluralism si pragmatism. Apreciat, prin traditie, ca fiind specific doar perspectivei sociologice asupra dreptului, pluralismul semnifica, în primul rând, sanctionarea juridica a varietatii si a diferentelor. El presupune "existenta simultana, în cadrul aceleiasi ordini juridice, a unor reguli de drept diferite care se aplica unor situatii identice sau coexistenta unei pluralitati de ordini juridice distincte care stabilesc sau nu între ele raporturi juridice."

Favorizând întâlnirea grupurilor, comunitatilor si traditiilor culturale variate, diferite, fenomenele de integrare regionala si de globalizare transforma analiza sociologica si antropologica în surse directe ale dreptului.

Studiile sociologice asupra grupurilor si comunitatilor devin o modalitate flexibila de integrare a pluralismului, varietatii si diferentelor. Nu are loc o substitutie. Este vorba mai de graba de o dez-iearhizare a surselor normativitatii juridice si o re-punere în drepturi a traditiei juridice si a jurisprudentei, ca expresii ale vietii juridice efective a comunitatii. Principala consecinta a acestei stari de fapt este, dupa K.H.Ladeur, reîntoarcerea dreptului la pragmatism, reinsertia sa în timp si re-integrarea dimensiunii sociale - a vietii reale a indivizilor, comunitatilor, grupurilor, etc - în procesul elaborarii si gestiunii normei juridice.

Într-un articol devenit celebru, Global Bukowina : Legal Pluralism in the World Society , Gunther Teubner observa ca la acest sfârsit de secol si de mileniu viziunea traditionala, moderna asupra Dreptului s-a modificat radical, facând loc unei conceptii sociojuridice flexibile ce opereaza într-un sistem pluralist deschis si non-ierarhic. Acest câmp sociojuridic pluralist s-ar caracteriza prin urmatoarele trasaturi:

- prin pluralitatea ordinilor juridice;