Tactica Ascultării Învinuitului sau Inculpatului

CAPITOLUL I

ELEMENTE DE ORDIN NOŢIONAL PRIVIND PĂRŢILE ÎN PROCESUL PENAL

1.Noţiuni introductive privind calitatea procesual-penală a părţilor în procesul penal

Orice încălcare a unei norme legale este sancţionată în mod corespunzător de către organele abilitate prin lege să ia măsuri în această privinţă. Încălcarea dispoziţiilor legii penale presupune găsirea făptuitorului de către organele de cercetare penală şi tragerea la răspundere a acestuia de către instanţele de judecată competente.

Procesul penal este definit ca fiind “activitatea reglementată de lege, desfăşurată de către organele competente, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”. În articolele 23 şi 24 din Codul de Procedură Penală, legiuitorul precizează că părţile implicate în procesul penal sunt inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Declanşarea acţiunii penale este hotărâtă de organele de urmărire penală, în funcţie de probele de vinovăţie existente în cauză împotriva învinuitului. În ceea ce priveşte reprezentarea, inculpatul nu poate fi reprezentat decât la judecarea cauzei în primă instanţă ori la rejudecarea ei după casare de către instanţa de recurs, numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecăţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an, precum şi la judecarea cauzei în căile de atac. Totuşi, dacă instanţa consideră că prezenţa inculpatului este necesară , poate dispune aducerea acestuia.

1.1. Calitatea de învinuit, inculpat

Odată cu sesizarea organelor judiciare în privinţa săvârşirii unei infracţiuni, acestea procedează la efectuarea cercetărilor necesare descoperirii şi tragerii la răspundere penală a infractorului. Persoana bănuită a fi comis fapta penală este numită “făptuitor” înainte de declanşarea urmăririi penale, iar după acest moment, ea dobândeşte calitatea de “învinuit”.

În momentul în care, se consideră că există suficiente probe de vinovăţie împotriva învinuitului, organul de urmărire penală înaintează dosarul cauzei procurorului, cu propunerea de a se dispune începerea acţiunii penale împotriva acestuia. Procurorul studiază materialele care alcătuiesc acest dosar şi, dacă el consideră că învinuitul este cel care a săvârşit fapta penală, dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, declanşată prin actele procesuale ( ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, rechizitoriul şi declaraţia orală a procurorului), prin îndeplinirea acestora, învinuitul dobândind calitatea de inculpat

2. Reglementarea procesual-penală a ascultării învinuitului, inculpatului

Legiuitorul a statuat în art. 63 alin.1 al Cod Proc. Pen. faptul că poate fi probă “orice

element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei”. Printre mijloacele de probă enumerate limitativ în art. 64 Cod Proc. Pen. sunt enunţate şi declaraţiile învinuitului, inculpatului. Potrivit rolului activ al organelor de urmărire penală şi al instanţelor de judecată, acestea au obligaţia să strângă probele necesare aflării adevărului. Dreptul la apărare al învinuitului, inculpatului este garantat pe tot parcursul procesului penal, organele judiciare fiind obligate să aducă la cunoştinţa acestuia fapta de care este învinuit şi încadrarea juridică a faptei, asigurându-i totodată posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării si să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului, inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales. Acelaşi drept la apărare este garantat şi prin Constituţie.

In Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la care a aderat şi România, se menţionează: „până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. Învinuitul, inculpatul poate fi ascultat pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, înainte de a se dispune arestarea lui, fiind reglementată şi situaţia în care mandatul de arestare a fost emis fără ascultarea inculpatului deoarece acesta este dispărut, se află în străinătate sau se sustrage de la urmărirea penală, stabilindu-se obligaţia anchetatorului de a-l asculta “imediat ce a fost prins sau s-a predat”. Când împotriva învinuitului se intenţionează declanşarea acţiunii penale, el este ascultat aducându-i-se la cunoştinţă învinuirea şi fiind întrebat dacă are noi mijloace de apărare. După punerea în mişcare a acţiunii penale, învinuitul devenit inculpat este ascultat din nou, cercetarea putând continua şi fără efectuarea acestei activităţi, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege: când inculpatul este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară. În primă instanţă, judecarea cauzei se realizează ascultând pe inculpat, martorii prezenţi, precum şi partea vătămată dacă este de faţă.