Violența din mass-media

TEORII SI REZULTATE ALE CERCETARII EMPIRICE

Studiile asupra relatiei dintre media si violenta (mai ales violenta televizata) s-au dezvoltat mai ales în perioada anilor ’60, sub influenta urmatorilor factori:

1. Recrudescenta si proliferarea unor forme de violenta în tarile occidentale – violenta strazii, ucideri de politisti, revolte ale elevilor si studentilor, începuturile terorismului etc.;

2. Se declanseaza o campanie puternica împotriva televiziunii considerata a fi responsabila de agresivitatea tinerilor si de extinderea valului de violenta în societate. Lumea- afirma criticii televiziunii- este invadata de agresivitate din cauza televiziunii si a filmelor care exhiba violenta. În aceasta perioada, dupa cum afirma J. Lazar, televiziunea a intrat în tarile occidentale în perioada adulta, ocupa un loc de seama în viata publica si privata (Lazar, J., 1993, p. 13). Aceasta perioada coincide cu “prima generatie de tineret crescuta cu televiziunea”, cu spectacolul violentei televizate, cu cresterea masiva a delincventei juvenile si cu amplificarea prezentarii violentei în mass-media, film, televiziune, carte etc. Evolutia spre mediatizarea violentei va stârni reactii critice dintre cele mai vehemente, pornite din convingerea ca “cu cât scenele de violenta sunt mai numeroase cu atât impactul lor nefast este mai puternic: violenta televizata este ca o otrava, ea actionând cu atât mai intens cu cât doza este mai puternica” (Burgelin, O., 1970, p. 16).Televiziunea este perceputa în modul cel mai negativ ca o “scoala a crimei si a delincventei”, mai ales a delincventei juvenile. Tinerii au tendinta – sustin criticii televiziunii- de a reproduce în viata actele de violenta de pe micul sau marele ecran.

3. Este o perioada de controverse aprige, de exprimare a unor puncte de vedere exclusiviste asupra efectelor si functiilor sociale ale televiziunii. Unii analisti considera ca marii consumatori de televiziune se caracterizeaza prin frica, angoasa (teama de violenta îi face sa evite a mai iesi seara în cartier), considerându-se ca violenta televizata tinde sa genereze pe scara mare sentimente de insecuritate si stari de panica. G. Gerbner (1990) identifica corelatii statistice între aceste stari si consumul masiv de televiziune. Potrivit altor aprecieri, consumul masiv de programe violente îi desensibilizeaza pe oameni – ceea ce se manifesta prin faptul ca acestia nu mai sunt atât de sensibili fata de actele de violenta si de victimele violentei. Se instaleaza o stare de indiferenta fata de împrejurarile violente, oamenii fiind mai putin dispusi sa vina în ajutorul victimelor violentei. În aceasta faza incipienta a cercetarilor asupra consecintelor violentei televizate sunt detectate efecte cu totul contradictorii: sporirea sentimentului de izolare la marii consumatori TV si întarirea tendintelor de retragere din realitate; accentuarea fenomenelor de înstrainare de comunitate la cei puternic dependenti de media. Uneori se considera ca televiziunea poate dezvolta comportamente de cooperare (influenta pozitiva), uneori se afirma ca ea genereaza agresivitate (influenta negativa). Aceste critici si controverse teoretice nu sunt sprijinite de suficiente date de cercetare. Se simtea nevoia unor studii privind influenta TV asupra comportamentelor, mai ales asupra consecintelor violentei televizate. De exemplu, în SUA, în 1982 s-au publicat cca. 2500 de studii referitoare la aceste probleme. Cercetarile si concluziile lor sunt orientate de trei teze de baza: 1. Teza “efectului catarctic”; 2. Teza suscitarii violentei; 3. Teza efectului întaritor .

Efectul catarctic ar fi caracteristic consumului cultural în general. În viata cotidiana oamenii sunt confruntati cu diverse situatii frustrante care pot provoca alunecarea în acte de violenta, de agresivitate. Catharsisul ofera eliberarea de aceste frustrari prin “participare simbolica”, imaginara la scenele de violenta si la actele de agresivitate. Programele de violenta ale TV pot constitui un suport si un mijloc de eliberare a indivizilor de înclinatii si tentatii agresive. Unele investigatii arata ca televiziunea este mai eficace sub acest aspect pentru oameni din medii sociale mai modeste; cei din categoriile sociale mai favorizate au la dispozitie o gama mai larga de mijloace pentru a se realiza si a se elibera de frustrari si pulsiuni agresive.

Multi cercetatori sunt de parere ca prin mesajele violente media constituie o sursa de stimulare a agresivitatii si a comportamentelor violente. Dr. Franck Brady afirma ca “expunerea la stimuli agresivi mareste starea emotionala a individului, care, la rându-i va creste probabilitatea comportamentului agresiv” (Franck Brady, Raport introductiv la Conventia internationala asupra violentei în media, Manhattan, N.Y. 2 oct. 1994). Tinerii pot ajunge sa creada ca violenta este singurul mijloc de a-si rezolva conflictele. Modelul spectacolului violentei se extinde în toata lumea: S.U.A. exporta cu peste 30% mai multe programe violente decât se consuma în S.U.A. “Violenta – spune G. Gerbner – este un limbaj universal si atractiv care nu are nevoie de cuvinte” (idem, p.78).George Comstock a examinat în 1990 216 anchete asupra relatiei televiziune-violenta care arata ca adolescentii supusi continuu la violenta TV se comporta în mod agresiv datorita faptului ca se identifica cu personajele violente. El subliniaza: “Am creat o cultura a violentei”.