Apelul

Notiunea si importanta apelului

Apelul este o cale ordinara de atac prin intermediul careia oricare dintre parti poate solicita unei jurisdictii superioare reformarea hotararii pronuntate de instanta de fond^1 . Definitia este una de maxima generalitate, dar ea cuprinde toate elementele esentiale ale unei cai de atac: subiectele, obiectul si scopul apelului^2 . Sau, altfel spus, apelul reprezinta calea de atac obisnuita, prin care partea interesata sau procurorul invoca nemultumiri fata de hotararea de prima instanta^3 .

In dreptul nostru procesual civil apelul este reglementat in art. 282-298 C. proc. civ.

--------------------------

^1) A se vedea cu privire la definirea apelului V. G. Cadere, Tratat de procedura civila, Ed. A II-a, Bucuresti, 1935, pag. 379; I. Deleanu, V. Deleanu, Hotararea judecatoreasca, Editura Servo-Sat, Arad, 1998, pag. 160; V. M. Ciobanu, in Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, pag. 327-328; I. Les, in Tratat de drept procesual civil, pag. 539.

^2) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 380.

^3) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 327.

Elementele apelului

1.Obiectul apelului

In acord cu precizarile ce am facut in legatura cu obiectul actiunii civile si potrivit art. 282 alin. l C.pr.civ., obiectul apelului il constituie hotararile date in prima instanta de catre judecatorii si tribunale. Din acest punct de vedere legea nu distinge intre hotararile prin care se solutioneaza fondul si cele care nu au acest caracter^1 . De asemenea, este irelevant faptul daca hotararea atacata a fost sau nu pusa in executare. In mod evident, avem in vedere acele hotarari care sunt executorii de drept sau cele date cu executie vremelnica, caci altminteri apelul are efect suspensiv de executare. Din redactarea textului rezulta, in primul rand, regula ca pot fi atacate prin intermediul acestei cai de atac toate hotararile date de judecatorii si tribunale in prima instanta, indiferent daca s-au pronuntat ori nu in fond, apelul fiind, calea de atac obisnuita, care permite judecarea in fata unei instante superioare, in al doilea grad de jurisdictie. Dupa cum se arata intr-o decizie a fostei Curti de Casatie apelul exista intotdeauna daca un text de lege nu-l interzice. Aceasta decizie este actuala si este sprijinita de prevederile art. 299 C. proc. civ. ^2

Aria hotararilor susceptibile de apel a fost mult restransa in urma modificarii Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta nr. 138/2000. Potrivit art. 282^1 alin. 1 C. proc. civ., text introdus prin OUG 138/2000, nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, obligatii de plata a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, in valoare de pana la 100.000 RON inclusiv, actiunile posesorii, cele referitoare la inregistrarile de stare civila, luarea masurilor asiguratorii, precum si in alte cazuri prevazute de lege.

O discutie poate sa apara referitor la incheierile premergatoare. Reamintim ca incheierea de sedinta reprezinta actul procedural in care se consemneaza continutul dezbaterilor din cadrul unei sedinte de judecata^3 . Ea reprezinta o sinteza fidela a activitatii desfasurate in instanta de toti participantii procesuali. Incheierea de sedinta, denumita uneori si proces-verbal sau jurnal, indeplineste, asadar, functia unui act de documentare procesuala, intrucat are rolul de a consemna activitatea procesuala

Cu privire la regimul acestor incheieri, art. 282 alin. 2 face o precizare necesara. Dar, desi art. 282 alin. 2 nu prevede in mod expres, din ansamblul textului rezulta, fara indoiala, ca este vorba de incheierile premergatoare pronuntate in procesele si cererile pe care judecatoriile si tribunalele le solutioneaza in prima instanta si cand deci si hotararile asupra fondului sunt susceptibile de apel^4 .

In plus, este de subliniat referirea generala a legii la incheierile premergatoare, adica la acele incheieri de sedinta care sunt anterioare fondului cauzei. In aceasta categorie se includ atat incheierile preparatorii, cat si incheierile interlocutorii. Ratiunea acestei reguli este una foarte simpla: intr-un sistem procesual eficient atacarea fiecarui act procedural sau a fiecarei incheieri in mod distinct de hotararea finala este de neconceput. O atare solutie ar constitui sursa unor complicatii inutile si ar conduce la o tergiversare nejustificata a procesului. De aceea, in continuarea regulii enuntate in art. 282 alin. 2 C. proc. civ. alineatul urmator precizeaza ca "Apelul facut impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare". Textul instituie, asa cum s-a spus^5 , o prezumtie potrivit careia apelul declarat impotriva hotararii este considerat ca are ca obiect si incheierile premergatoare.

Precizarea e cu atat mai importanta cu cat, din coroborarea dispozitiilor art. 282 alin. l, cu cele ale art. 299 C.pr.civ., rezulta ca pot exista totusi si hotarari date fara drept de apel. Este cazul hotararilor pronuntate in ultima instanta sau in prima si ultima instanta, ce pot fi identificate prin aceea ca legea le declara fara drept de apel (de exemplu, hotararea prin care se respinge cererea reclamantului ca urmare a renuntarii la dreptul subiectiv dedus judecatii - art. 247 alin. (4) C. proc. civ.; hotararea care consfinteste invoiala partilor - art. 273 C. proc. civ.), sau dispune ca hotararea nu este supusa nici unei cai de atac (spre exemplu, hotararea de stramutare - art. 40 alin. (4) C. proc. civ.), ori se prevede ca impotriva lor se exercita recursul (de ex. art. 22 alin. 5, art. 253 alin. 2, art. 366 alin. 2 sau cand este vorba de hotararile pronuntate intr-o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotarari (art. 328 alin. (2) C. proc. civ.) si altele. Hotararile pronuntate in apel sunt definitive, iar cele pronuntate in recurs sunt irevocabile, astfel incat ele nu pot constitui obiect al apelului^7 .

Din coroborarea dispozitiilor art. 282 alin. 1 cu art. 282 alin. 3 din C. proc. civ. rezulta ca in cererea de apel nu este necesar sa se faca mentiune speciala despre o anumita incheiere si ca, prin apelul indreptat impotriva unei sentinte, partea se poate plange chiar si numai cu privire la o incheiere premergatoare (desigur cu conditia de a justifica un interes). Aceasta regula generala, in anumite materii speciale, este reafirmata. Astfel, incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul (art. 34 alin. 2 C. proc. civ.), incheierea de respingere a exceptiei de necompetenta poate fi apelata (sau recurata, dupa caz) numai dupa darea hotararii asupra fondului (art. 158 alin. 2 C. proc. civ.); incheierea pronuntata in cazul asigurarii dovezilor pe cale incidentala (art. 238 alin. 2 C. proc. civ.) si incheierea de refacere a dosarului sau inscrisurilor disparute (art. 583 alin. 4 C. proc. civ.) se pot ataca o data cu fondul^8 . Daca hotararea finala este inapelabila acelasi caracter il vor avea si incheierile premergatoare^9 .