Consimțământ - Vicii

Consimtamantul ca o conditie esentiala a actului civil poate fi definit ca vointa exteriorizata in sensul de a genera efectele unui act juridic, altfel spus prin consimtamant se intelege vointa manifestata in sens juridic.

Principiul vointei juridice -> principiul libertatii contractuale -> p. consensualismului

Vointa juridica poate fi privita atat in forma ei exteriorizata (consimtamant) cat si in manifestarea ei interna. Aceasta din urma mai este denumita si vointa reala (interna) pentru a sublinia ca in discutie este vointa intima de a incheia un anumit act civil generator de efecte juridice dorite. Daca exista neconcordante intre vointa interna si cea declarata, regula care se poate deduce din dispozitiile articolelor 1266 si 1289 C. Civ. este cea a preeminentei vointei reale, insa aplicarea sa este conditionata de posibilitatea de a dovedi vointa comuna a partilor, vointa declarata fiind prezumata.

Viciile de consimtamant: consimtamantul partilor unui contract trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza. Astfel vointa interna trebuie sa fie libera(sa lipseasca constrangerea sau inducerea in eroare) si constienta, trebuie sa fie serioasa (animata de intentia de a produce efecte juridice), si este necesar sa fie exteriorizata pentru a avea nevoie de consimtamant.

ART. 1905 : Daca o pers. e sub interdictie, discernamantul e considerat a lipsi si in momentul incheierii unui contract apropiat interdictiei.

In situatia in care vointa interna exista dar nu e libera si constienta, ne situam in campul de aplicare al viciilor de consimtamant sanctionate cu nulitate relativa.

Prin eroare se intelege in general ignorarea sau cunoasterea gresita a realitatii. In materia actului civil materia prezinta interes fiindca actul este o manifestare de vointa iar perceptia corecta a realitatii este o premiza pentru o vointa libera si constienta. Pentru a putea vorbi despre o eroare care atrage anulabilitatea contractului trebuie intrunite urmatoarele cerinte:

1) eroarea sa fie esentiala (art. 1207 vorbeste despre eroarea esentiala care atrage anulabilitatea contractului si eroarea neesentiala care nu afecteaza valabilitatea lui)

// In vechiul cod civ. (1864) exista eroarea obstacol care rezulta in anularea actului, eroarea asupra substantei care atragea nulitate relativa, iar mai apoi eroarea indiferenta ce nu atragea nulitatea. In noul cod exista doar diferentiere intre elemente esentiale si neesentiale, unele pot atrage nulitatea, iar celelalte echivalente cu elementele indiferente din vechea reglementare.

Eroarea esentiala poate sa cada asupra naturii operatiunii juridice atunci cand fiecare parte traieste cu ideea ca ava incheia un alt act juridic decat il incheie celalalt. Aceasta este o eroare asupra operatiunii juridice.

Putem similar discuta de eroare asupra identitatii obectului prestatiei, care apare atunci cand fiecare partener juridic vorbeste despre un alt obiect al prestatiei chiar daca ambele parti au in vedere aceeasi operatiune juridica. Eroarea asupra unei calitati a bunului sau asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti si in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat.

In noul Cod Civil, notiunea de calitate esentiala este determinata in functie de vointa concordanta a partilor, de perspectiva lor asupra operatiunii juridice. Ea poate viza orice tip de prestatie sau orice tip de imprejurare care este esentiala pentru incheierea contractului.

ART. 1207: Prin calitati esentiale se inteleg calitati care nu se limiteaza a substanta, ci orice fel de elemente obiective / subiective care ar putea determina persoana sa incheie actul.

Distinctie asupra obiectului: viciu al lucrului(obtin obiectul dar nu merge la capacitate normala, nu este o eroare) si livrare neconforma (alt produs se primeste decat cel dorit, care functioneaza bine). Acestea se pot si suprapune.