Contenciosul Administrativ

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept Civil
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 91 în total
Cuvinte : 57667
Mărime: 142.81KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dindelegan Aurel

Extras din document

CURS

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ŞI

RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ

CAPITOLUL I

Controlul administrativ

1. Însemnătatea activităţii de control

Orice societate, organizată în stat suveran, este interesată în asigurarea ordinii, a unui climat social fără convulsii, în care legea să stea la baza realizării valorilor care exprimă interesele statului sau ale unei colectivităţi distincte, recunoscută ca atare de puterea publică. Pentru realizarea acestor sarcini, statul înfiinţează servicii publice, care, organizate într-un sistem de autorităţi, alcătuiesc administraţia publică.

Administraţia, ca structură prin intermediul căreia se urmăreşte realizarea interesului general al societăţii, sau ca prestatoare de servicii, constituie una dintre cele mai utile activităţi umane, contribuind la punerea în valoare a bogăţiilor sociale şi a celor mai alese însuşiri ale membrilor societăţii. Fără o bună administrare, societatea nu se poate dezvolta într-un ritm optim, chiar dacă s-ar baza pe cele mai moderne mijloace informaţionale sau materiale. Ca urmare, este necesar ca deciziile administrative să fie aplicate în mod corect, eficient şi să contribuie la dinamizarea relaţiilor sociale.

Pentru elaborarea unei decizii administrative juste, în organizarea executării legilor, în repartizarea funcţionarilor publici şi a perfecţionării sistemului de lucru, în vederea prevenirii greşelilor sau a lipsurilor în activitate, este nevoie de o informare precisă asupra realităţii, care nu se poate obţine decât prin verificarea stării de lucruri la faţa locului. Această verificare se face printr-o activitate de control, înţeleasă ca o analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, pentru a urmări mersul ei, combaterea unor fenomene nefavorabile şi luarea măsurilor de îmbunătăţire, cerute de specificul activităţii controlate. Activitatea de control are deci rolul de a regla executarea deciziei administrative şi a însăşi actului decizional, fiind o importantă latură a factorilor de conducere socială(1) Totodată ca parte componentă inseparabilă a sistemului social global, controlul este şi un instrument important de realizare a funcţiilor de reglare şi autoreglare a întregului system.(2)

Edificarea unei societăţi bazată pe principiile statului de drept, impune perfecţionarea continuă a conducerii acesteia, fapt ce determină, în mod logic, organizarea unei evidenţe şi a unui sistem de control care să asigure cunoaşterea exactă a modului în care sunt gospodărite mijloacele materiale şi financiare, a felului în care sunt îndeplinite legile ţării, în toate domeniile de activitate. Controlul, constituind un mijloc indispensabil al asigurării conducerii şi verificării întregii activităţi economico-sociale, descoperă şi determină utilizarea experienţei pozitive, în aplicarea metodelor ştiinţifice de perfecţionare a activităţii autorităţilor administraţiei publice. El are un rol însemnat în educarea cetăţenilor şi contribuie la dezvoltarea corectitudinii lor, la combaterea fenomenelor antisociale, de corupţie, evaziune fiscală, abuz de putere şi a oricăror altor fapte ce prejudiciază un interes public sau privat.

Necesitatea şi însemnătatea controlului activităţii administrative rezultă deci, din specificul acestei activităţi, de a fi în continuă confruntare cu realitatea, şi din nevoia realizării permanente a conformităţii actelor administrative, emise de organele inferioare, cu prevederile actelor normative cu forţă juridică superioară.

2. Noţiunea controlului administrativ

În înţelegerea conceptului de control, trebuie avut în vedere că acesta este un atribut al activităţii de conducere, cu un rol distinct şi bine definit. El trebuie privit ca o activitate conştientă ce urmăreşte reglarea şi corectarea deciziei administrative, contribuind astfel la îmbogăţirea experienţei conducerii. Deci, controlul reprezintă principalul mijloc care asigură transpunerea în fapt a dispoziţiilor legale şi realizarea corespunzătoare a finalităţii lor, în deplină concordanţă cu realităţile vieţii sociale, a obiectivelor urmărite în activitatea autorităţilor administraţiei publice. Cu alte cuvinte, natura controlului constă în permanenta confruntare a administraţiei, aşa cum este, cum a fost sau cum va fi, cu ceea ce trebuie, ceea ce trebuia sau ar fi trebuit să fie.(3)

În accepţiunea clasică, prin conceptul de control se are în vedere acţiunea de descoperire şi constatare a stărilor de fapt negative, a dereglărilor şi neconcordanţelor din activitatea controlată, urmată de aplicarea de către organele competente, a unor sancţiuni sau a altor măsuri prevăzute de lege. Ca urmare, în prezent, rezultatele unei activităţi de control se apreciază mai cu seamă, după volumul şi natura abaterilor constatate precum şi după numărul de sancţiuni aplicate.

Având în vedere însă, că activitatea ce trebuie realizată, precum şi cea efectiv realizată, şi cercetând cauzele deficienţelor, controlul trebuie să asigure efecienţa necesară administraţiei publice. El nu este instituit numai pentru constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor ci şi pentru a îndruma activitatea administraţiei şi a trage învăţăminte din cele constatate pentru perfecţionarea muncii administrative. În acest sens, orice acţiune de descoperire a unor abateri sau neajunsuri în activitatea administrativă, trebuie să fie urmată de calea găsirii măsurilor şi soluţiilor, care să împiedice şi să oprească repetarea fenomenelor negative. Această obligaţie a organelor de control, trebuie îndeplinită în fiecare acţiune de control pentru că în caz contrar, stările de fapt negative, deşi constatate, nefiind însoţite de măsuri de înlăturare şi prevenire, vor continua să se menţină. Constatările făcute de organele de control sunt materializate în acte şi operaţiuni tehnico-materiale, pentru că altfel controlul ar însemna o activitate lipsită de semnificaţie şi eficienţă. Actele întocmite în urma controlului trebuie să reflecte, în cadrul unui echilibru permanent, latura de îndrumare şi sprijin, cu latura coercitivă, fără a se exclude reciproc, sau să se absolutizeze una din ele.(4)

Activitatea de control fiind un proces complex, actele constatatoare reprezintă o apreciere a activităţii celui controlat, care trebuie să aibă în vedere toate condiţiile şi împrejurările în care au avut loc activităţile verificate, gradul de participare al diferiţilor factori cauzali, acţiunea ori inacţiunea factorului uman şi alte asemenea elemente care subliniază cerinţa obiectivă a responsabilităţii şi competenţei celor ce controlează. (5) Exercitarea eficientă şi competentă a acţiunilor de control contribuie în mare măsură la realizarea funcţiilor controlului, de cunoaştere şi informare, de educare şi formare a cadrelor.

3. Principiile de organizare şi funcţionare a controlului în administraţia publică

La baza organizării şi funcţionării controlului administrativ stau principiile supraordonării autorităţilor administraţiei publice şi a specializării lor, în activitatea de organizare a executării şi executare în concret a legilor, pentru satisfacerea interesului general, care se realizează prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin prestaţii efectuate persoanelor fizice si juridice.

Potrivit articolului 102 din Constituţie(6), Guvernul este definit ca fiind autoritatea publică centrală, supraordonată, cu competenţă materială generală, care are rolul de a asigura conducerea generală a administraţiei publice. La nivel central sarcinile administraţiei publice sunt realizate de către ministere şi alte organe care au denumiri diferite. Ele sunt specializate într-un domeniu sau într-o ramură de activitate şi se află în subordinea directă sau indirectă a Guvernului. Pe plan local sarcinile administraţiei de specialitate sunt realizate de către serviciile publice ale ministerelor şi a celorlaltor autorităţi centrale, deconcentrate teritorial şi conduse de prefect. Înfăptuind sarcinile administraţiei de stat, aceste autorităţi se află într-un sistem ierarhic, în fruntea căruia se află Guvernul, care are dreptul de control asupra tuturor autorităţilor guvernamentale, ca un atribut al funcţiei de conducere generală a administraţiei publice.

Complexitatea sarcinilor administraţiei publice şi diversificarea lor continuă, a impus necesitatea specializării controlului în funcţie de multiplele laturi ale activităţii economice şi sociale. Specializarea controlului este un principiu valabil atât pentru controlul efectuat în cadrul fiecărei autorităţi administrative, pe compartimente, cât şi pentru controlul ce se exercită din afară, de către organisme special create, pe domenii de activitate.

Cea mai frecventă formă de control intern specializat este controlul financiar propriu prin care se asigură, în toate compartimentele administraţiei publice, disciplina financiară şi bugetară. Acest control se exercită de regulă de către contabilul şef şi de către corpul de control financiar intern.

Organele de control extern de specialitate sunt diferite inspecţii şi inspectorate de stat, înfiinţate potrivit legii, având rolul de a verifica anumite sectoare de activitate, cu metode şi forme specifice.

Preview document

Contenciosul Administrativ - Pagina 1
Contenciosul Administrativ - Pagina 2
Contenciosul Administrativ - Pagina 3
Contenciosul Administrativ - Pagina 4
Contenciosul Administrativ - Pagina 5
Contenciosul Administrativ - Pagina 6
Contenciosul Administrativ - Pagina 7
Contenciosul Administrativ - Pagina 8
Contenciosul Administrativ - Pagina 9
Contenciosul Administrativ - Pagina 10
Contenciosul Administrativ - Pagina 11
Contenciosul Administrativ - Pagina 12
Contenciosul Administrativ - Pagina 13
Contenciosul Administrativ - Pagina 14
Contenciosul Administrativ - Pagina 15
Contenciosul Administrativ - Pagina 16
Contenciosul Administrativ - Pagina 17
Contenciosul Administrativ - Pagina 18
Contenciosul Administrativ - Pagina 19
Contenciosul Administrativ - Pagina 20
Contenciosul Administrativ - Pagina 21
Contenciosul Administrativ - Pagina 22
Contenciosul Administrativ - Pagina 23
Contenciosul Administrativ - Pagina 24
Contenciosul Administrativ - Pagina 25
Contenciosul Administrativ - Pagina 26
Contenciosul Administrativ - Pagina 27
Contenciosul Administrativ - Pagina 28
Contenciosul Administrativ - Pagina 29
Contenciosul Administrativ - Pagina 30
Contenciosul Administrativ - Pagina 31
Contenciosul Administrativ - Pagina 32
Contenciosul Administrativ - Pagina 33
Contenciosul Administrativ - Pagina 34
Contenciosul Administrativ - Pagina 35
Contenciosul Administrativ - Pagina 36
Contenciosul Administrativ - Pagina 37
Contenciosul Administrativ - Pagina 38
Contenciosul Administrativ - Pagina 39
Contenciosul Administrativ - Pagina 40
Contenciosul Administrativ - Pagina 41
Contenciosul Administrativ - Pagina 42
Contenciosul Administrativ - Pagina 43
Contenciosul Administrativ - Pagina 44
Contenciosul Administrativ - Pagina 45
Contenciosul Administrativ - Pagina 46
Contenciosul Administrativ - Pagina 47
Contenciosul Administrativ - Pagina 48
Contenciosul Administrativ - Pagina 49
Contenciosul Administrativ - Pagina 50
Contenciosul Administrativ - Pagina 51
Contenciosul Administrativ - Pagina 52
Contenciosul Administrativ - Pagina 53
Contenciosul Administrativ - Pagina 54
Contenciosul Administrativ - Pagina 55
Contenciosul Administrativ - Pagina 56
Contenciosul Administrativ - Pagina 57
Contenciosul Administrativ - Pagina 58
Contenciosul Administrativ - Pagina 59
Contenciosul Administrativ - Pagina 60
Contenciosul Administrativ - Pagina 61
Contenciosul Administrativ - Pagina 62
Contenciosul Administrativ - Pagina 63
Contenciosul Administrativ - Pagina 64
Contenciosul Administrativ - Pagina 65
Contenciosul Administrativ - Pagina 66
Contenciosul Administrativ - Pagina 67
Contenciosul Administrativ - Pagina 68
Contenciosul Administrativ - Pagina 69
Contenciosul Administrativ - Pagina 70
Contenciosul Administrativ - Pagina 71
Contenciosul Administrativ - Pagina 72
Contenciosul Administrativ - Pagina 73
Contenciosul Administrativ - Pagina 74
Contenciosul Administrativ - Pagina 75
Contenciosul Administrativ - Pagina 76
Contenciosul Administrativ - Pagina 77
Contenciosul Administrativ - Pagina 78
Contenciosul Administrativ - Pagina 79
Contenciosul Administrativ - Pagina 80
Contenciosul Administrativ - Pagina 81
Contenciosul Administrativ - Pagina 82
Contenciosul Administrativ - Pagina 83
Contenciosul Administrativ - Pagina 84
Contenciosul Administrativ - Pagina 85
Contenciosul Administrativ - Pagina 86
Contenciosul Administrativ - Pagina 87
Contenciosul Administrativ - Pagina 88
Contenciosul Administrativ - Pagina 89
Contenciosul Administrativ - Pagina 90
Contenciosul Administrativ - Pagina 91

Conținut arhivă zip

  • Contenciosul Administrativ.doc

Alții au mai descărcat și

Referat pentru Practica Judiciara - Judecata in Fata Primei Instante

Noţiuni introductive Judecata reprezintă o activitate procesuală complexă şi de multe ori îndelungată, care începe o dată cu introducerea cererii...

Contracte Speciale

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE Sectiunea I. Notiune, reglementare si caractere juridice 1. Notiune. Vânzarea-cumpararea este un contract prin...

Norma Juridică

3.1. Definitie si trasaturi specifice Normele juridice sunt celulele din care este alcatuit dreptul obiectiv. Ca si normele morale, religioase,...

Clasificarea Normelor Juridice

CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE Se face dupa : 1) obiectul reglementarii -exista atatea categorii de norme juridice câte ramuri de drept exista...

Elemente de Drept Succesoral

REGULI GENERALE PRIVITOARE LA MOSTENIRE Mostenirea legala consta in transmiterea patrimoniului defunctului catre mostenitorii sai, in temeiul...

Contractul de vânzare-cumpărare

§1. NOŢIUNEA CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE 1. Importanţa și domeniul de aplicare a contractului de vânzare-cumpărare Alături de contractul...

Elemente de Procedura Civila

1) Conditiile de exercitiu ale actiunii civile A. afirmarea unui drept subiectiv civil/ unei pretentii; B. interesul; 2) Conditiile de...

Penal Special

CAPITOLUL I INFRACTIUNI CONTRA SIGURANTEI STATULUI Sectiunea I. Consideratiuni generale privind infractiunile contra sigurantei statului...

Ai nevoie de altceva?

''