Dovada raportului juridic civil

2.3.1 Notiunea, obiectul si sarcina probei

Termenul de proba desemneaza posibilitatile legale pe care partile le pot utiliza pentru a stabili adevarul cu privire la existenta unui raport juridic sau procedeele de infatisare a mijloacelor de convingere cu ajutorul carora se stabileste adevarul cu privire la raportul juridic respectiv.

Probele sau dovezile se refera la actele si faptele juridice care au generat raporturi juridice, in continutul carora intra drepturile subiective si obligatiile corelative ale partilor astfel ca dovedind actele si faptele juridice care genereaza raporturile juridice se dovedesc insusi drepturile si obligatiile partilor.

Obiectul probei il formeaza intotdeauna faptele care au generat drepturile si obligatiile partilor si care intra in continutul raportului juridic.

Cel care invoca un drept al sau va trebui sa faca dovada faptului care a dat nastere dreptului respectiv, iar in situatia in care cel ce invoca dreptul sau nu poate dovedi faptul care a generat raportul juridic poate sa recurga la fapte vecine si conexe pentru a fi admise in probatiune si care trebuie sa fie pertinente si concludente.

Faptele sunt pertinente daca sunt utile si pot sa contribuie la solutionarea cauzei fiind strans legate de faptul generator de dreturi si sunt concludente daca pot forma convingerea judecatorului cu privire la existenta faptelor generatoare de drepturi.

Exista unele situatii in care faptele generatoare de drepturi nu trebuie dovedite, putand fi retinute de organele judiciare si anume:

1. fapte legalmente constatate – pe care legea le considera existente si pe care le deduce din anumite fapte vecine si conexe;

2. fapte notorii – fapte cunoscute de un cerc larg de persoane, cu privire la care trebuie facuta doar dovada notorietatii lor si nu a faptelor in sine

Comform codului civil, cel care face o propunere in fata judecatii trebuie sa o si dovedeasca. Cum primul care face o propunere in fata instantei este reclamantul , sarcina probei ii revine lui . O data ce reclamantul a facut dovada faptului generator al dreptului sau situatia se schimba in favoarea sa si paratul este obligat sa iasa din pasivitate, sa se apere, rasturanadu-se astfel sarcina probei asupra sa, iar daca reclamantul considera ca afirmatiile probate de parat nu corespun in totul sau in parte realitatii sarcina probei se rastoarna din nou asupra sa.

Pentru garantarea aflarii adevarului, a realizarii drepturilor subiective ale partilor, a justei solutionari a litigiilor si a infatuirii rolului educativ al justitiei este prevazul principiul rolului activ al judecatorului pentru descoperirea adevarului si prevenirea orcaror greseli in cunoasterea faptelor.

Codul civil prevede “Judecatorii sunt datori sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperii adevatul, pentru a da partilor un ajutor activ in ocrotirea drepturilor si intereselor. Presedintele este in drept sa puna intrebari partilor sau sa puna in dezbatearea lor orice imprejurari de fapte sau de drept care duc la dezlegarea cauzei, chiar daca nu sunt cuprinse in cerere sau in intampinare. El va putea ordona dovezi pe care le va gasi de cuviinta chiar daca partile se impotrivesc.”

2.3.2 Inscrisurile ca mijloc de dovada

Inscrisurile sunt consemnari grafice ale partilor sau ale tertelor persoane cu privire la actele sau faptele juridice generatoarea de drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice concrete.

Inscrisurile se clasifica in:

• inscrisuri autentice

• inscrisuri sub semnatura privata

In categoria inscrisurilor intra:

• biletele si tichetele emise pentru a constitui mijloace de proba

• registrele si hartiile casnice

• mentiunile facute de creditori pe inscrisul constatator al creantei

• scrisorile obisnuite

• telegramele

Dupa cum partile au urmarit la intocmirea inscrisului scopul de a-l folosi sau nu ca mijloc de proba, ele se clasifica in

• inscrisuri preconstituite

• inscrisuri neconstituite

La randul lor inscrisurile preconstituite se impart in:

• inscrisuri primordiale pe care partile le intocmesc pentru a constata un act juridic pe care il incheie

• inscrisuri recognitive prin care partile inlocuiesc un inscris primordial care a disparut sau care este in pericol de a disparea

• inscrisuri confirmative pe care partile le intocmesc pentru a confirma un act juridic anulabil

A. Inscrisul autentic

Comform codului civil, actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public care are dreptul de a functiona unde actul s-a facut.

In aceasta categorie intra:

• inscrisurile partilor autentificate si redactate la cererea acestora de organele noratiale prin notarii publici sau de stat si alte organe carora legea le da in competenta autentificarea inscrisurilor (testamente, declaratii, conventii)

• inscrisuri intocmite de functionarii de stat in cadrul atributiilor si competentelor lor (actele de stare civila, deciziile autoritatii tutelare, hotararile judecatoresti)

• alte inscrisuri carora normele speciale le confera aceasta calitate (contracte de inchiriere incheiate de regiile autonome cu privire la fondul local de stat)