Cuprins
- unea de obligatie
- 1. Definitie
- 2. Terminologie
- 3. Trasaturile caracteristice ale notiunii de obligatie civila
- Capitolul al II-lea
- Structura obligatiei civile
- 1. Notiunea de structura a obligatiei.
- 2. Subiectii obligatiei.
- - persoanele fizice, persoanele juridice, Statul
- - determinarea subiectilor
- - terminologie
- 3. Obiectul obligatiei
- - notiune
- - terminologie
- - cerintele prestatiei
- - natura patrimoniala sau nepatrimoniala a prestatiei
- - clasificarea prestatiilor
- 4. Continutul obligatiei
- - notiune
- - dreptul creditorului de a pretinde prestatia ce i se cuvine
- - îndatorirea debitorului de a îndeplini prestatia datorata
- 5. Sanctiunea obligatiei
- - notiune
- - mijloace de constrângere a debitorului la executarea prestatiei datorate
- - mijloace de executare a prestatiei în caz de refuz al creditorului de a o primi
- Capitolul al III-lea
- Delimitarea obligatiilor
- 1. Preliminarii
- 2. Obligatiile negative si pozitive
- 3. Obligatia civila si alte îndatoriri de drept civil
- a) obligatii reale
- b) obligatii rezultate din raporturi de vecinatate
- Capitolul al IV-lea
- Clasificarea obligatiilor
- 1. Notiune
- 2. Criterii de clasificare a obligatiilor
- - clasificarea obligatiilor dupa izvoarele lor
- - obligatii contractuale, cvasicontrac-tuale, delictuale si cvasidelictuale
- - obligatii contractuale, cvasicontrac-tuale, delictuale, cvasidelictuale si legale
- - obligatii contractuale si legale
- - obligatii contractuale si extracontractuale
- - obligatii izvorâte din acte juridice si din fapte juridice
- - clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor
- - obligatii de a da, de a face si de a nu face
- - obligatii pozitive si negative
- - obligatii de rezultat si de mijloace
- - obligatii pecuniare si în natura
- - obligatii conjuncte, alternative si facultative
- - obligatii cu executare instantanee si cu executare succesiva în timp
- - obligatiile care privesc calitatile personale ale debitorului
- - clasificarea obligatiilor afectate de modalitati
- - obligatii simple si obligatii complexe
- - obligatii complexe
- - obligatii cu termen
- - obligatii conditionale
- - clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor
- - obligatii civile si obligatii naturale
- Capitolul al V-lea
- Izvoarele obligatiilor
- 1. Definitie
- 2. Libertatea actelor juridice civile
- 3. Contractul
- 4. Actul juridic unilateral
- 5. Faptele juridice licite
- a) Gestiunea intereselor altei persoane
- b) Plata lucrului nedatorat
- c) Îmbogatirea fara justa cauza
- 6. Raspunderea civila delictuala
- a) Raspunderea pentru fapta proprie
- b) Raspunderea pentru fapta proprie a persoanelor juridice
- c) Raspunderea parintilor pentru faptele copiilor lor minori
- d) Raspunderea cadrelor didactice
- e) Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor
- f) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri
- g) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale
Extras din curs
Capitolul I
Noti1. Definitie:
Obligatia este raportul juridic în temeiul caruia o persoana, numita creditor, are dreptul de a pretinde de la o alta persoana, numita debitor, o anumita prestatie, pe care aceasta este îndatorat a o îndeplini.
Obligatia evoca deci, sub aspect activ, un creditor si o creanta, sub aspect pasiv, un debitor si o datorie, iar sub ambele sale aspecte, legatura juridica dintre creditor si debitor, adica un raport juridic.
Creanta este un drept, un bun incorporal, o valoare, care face parte din patrimoniul creditorului, fiind un element activ al acestuia, iar datoria este o îndatorire, care face parte din patrimoniul debitorului, fiind un element pasiv al acestuia.
Definirea obligatie se poate face fie de la creditor catre debitor, fie de la debitor catre creditor.
Definirea obligatiei de la creditor catre debitor, pe care o preferam, poate fi motivata astfel: asa cum patrimoniul se defineste prin latura sa activa si numai corelativ prin latura sa pasiva, datoriile, tot astfel ar trebui definite toate drepturile patrimoniale, adica atât cele reale, cât si cele de creanta.
Iar definirea obligatiei de la debitor catre creditor poate fi motivata prin aceea ca astfel se evidentiaza mai pregnant ideea ca atât nasterea, cât si realizarea dreptului de creanta constau în fapta debitorului de a da, a face sau a nu face ceva în folosul creditorului.
Fie ca se porneste de la creditor spre debitor, fie ca se porneste de la debitor catre creditor, definirea completa a obligatiei sa exprime ambele laturi ale raportului juridic de obligatie, adica atât latura activa, cât si latura pasiva, atât dreptul de creanta al creditorului, cât si datoria debitorului.
Definitiile care enunta expres numai dreptul creditorului sau numai datoria debitorului sunt deficitare.
Definitia asupra careia ne-am oprit cauta sa raspunda cerintelor definirii complete a obligatiei, întrucât enunta expres ambele laturi ale raportului juridic de obligatie
2. Terminologie
Obligatie
Etimologic, termenul de obligatie vine de la ob-ligare, obligatio, care însemna a lega în vederea unui anumit scop care în dreptul roman evoca, la început, înlantuirea debitorului, aservirea acestuia fata de creditor, iar mai târziu, raportul juridic, legatura juridica (vinculum iuris) în temeiul careia creditorul putea cere debitorului, sub sanctiunea constrângerii (adstringimur), sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva (dare, facere, non facere). În dreptul civil contemporan, termenul de obligatie este folosit îndeobste într-un triplu înteles, si anume: într-un înteles larg, propriu-zis, pentru a desemna raportul juridic de obligatie cu ambele sale laturi: activa, creanta creditorului, si pasiva, datorita debitorului; într-un înteles restrâns, pentru a desemna numai latura pasiva a raportului de obligatie, adica datoria debitorului si în întelesul de înscris constatator al unei obligatii (instrumentum).
Creditor si debitor
La raportul juridic de obligatie, subiectul activ se numeste creditor, fiindca a avut încredere(credere) în persoana debitorului, iar subiectul pasiv se numeste debitor, fiindca datoreaza (debet) creditorului o anumita prestatie.
În dreptul roman, creditorul era numit si reus credendi, iar debitorul reus de bendi; iar cum reus înseamna pârât, aceste denumiri aratau ca, la nevoie creditorul îl putea pârî pe debitor; cu timpul, reus a fost rezervat numai pentru al desemna pe debitor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Civil.doc