Drept Civil

PERSOANA FIZICA- SUBIECT AL RAPORTULUI JURIDIC DE DREPT CIVIL

Subiecte de drept civil pot fi persoanele fizice sau persoanele juridice si pot beneficia de drepturi si obligatii civile.

Pentru ca o persoana fizica/juridical sa devina subiect al raportului juridic civil, trebuie sa intervina un fapt social (act sau fapt juridic), care sa fie capabil sa produca consecinte juridice. Astfel, omul devine subiect al raporturilor juridice civile din momentul conceptiei sale, iar persoanele juridice din momentul inmatricularii lor in registrul comertului.

Pot fi subiecti ai raportului juridic civil: omul-daca este in depline facultati mintale, fiind capabil sa-si asume drepturi si obligatii legale- si persoana juridical-daca dobindeste personalitate juridica.

Capacitatea juridica civila

Legea prevede ca pentru a-si asuma drepturi si obligatii juridice, PF sau PJ trebuie sa beneficieze de capacitate juridica civila, adica de capacitate de folosinta si exercitiu.

Aptitudinea PF sau PJ de a fi titulare de drepturi si obligatii civile si de a avea calitatea de subiect al raportului juridic civil reprezintă capacitatea de folosinţă.

In conformitate cu prevederile dreptului civil şi a Decretului 31/1954, capacitatea de folosinţă are următoarele caractere juridice:

- legalitate, deoarece derivă din prevederile legii;

- generalitate, adică toate persoanele fizice sau juridice sunt înzestrate cu capacitate de folosinţă de la naştere sau constituire;

- inalienabilitate, respectiv capacitatea de folosinţă nu poate constitui obiect de înstrăinare sau de renunţare;

- intangibilitate, adică nici o persoană nu poate fi limitată sau îngrădită la această capacitate doar în urma unei hotărâri judecătoreşti;

- universalitate, adică toate persoanele fizice beneficiză de aceleaşi drepturi şi obligaţii, iar persoanele juridice se bucură de drepturi egale;

- egalitate, adică persoanele fizice, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate, se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii.

Dobândirea capacităţii de folosinţă a PF

Art.7 alin.2 din Decretul 31/1954 prevede că PF se bucură de capacitate de folosinţă de la naştere, aceasta îl va însoţi pe om pe tot parcursul vieţii sale. Data naşterii PF va fi consemnată în certificatul de naştere, eliberat în condiţiile legii, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei, în cuprinsul căreia există o rubrică referitoare la luna-ziua-an.

Naşterea copilului trebuie declarată în 15 zile la primăria în a cărei rază teritorială s-a produs evenimentul. În cazul copilului născut mort, evenimentul trebuie declarat în maxim 3 zile.

Daca declararea naşterii se face mai târziu, din motive obiective, înscrierea copilului în documentele de stare civilă se poate face prin aprobarea primarului. În caz contrar, declararea copilului peste termenul de 1 an de zile şi înscrierea în Registrul de stare civilă se face în baza sentinţei judecătoreşti.

Art.7 din Decretul 31/1954 prevede că încă de la concepţie fătul are drepturi de care poate beneficia, doar dacă se naşte viu şi viabil (drept la nume si succesiune).

Conţinutul capacităţii de folosinţă a PF constă în aptitudinea acesteia de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile, cu excepţia celor interzise de lege şi a drepturilor prevăzute de alte ramuri ale dreptului românesc.

Dreptul civil românesc prevede că PF se poate bucura atât de drepturi patrimoniale- drept de proprietate, succesiune-, cât şi nepatrimoniale- drept de identificare, de autor, de proprietate intelectuală.

În anumite situaţii, legiuitorul poate îngrădi capacitatea de folosinţă a PF, fie cu caracter de protecţie- incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune de bunurile sale nepatrimoniale prin donaţie sau testament, incapacitatea soţilor de a vinde bunuri patrimoniale unuia altuia ori rudelor de grad I-, fie cu caracter de sancţiune- îngrădiri de sancţiune penală=masuri de siguranţă impuse ăn urma obţinerii unei sentinţe penale cu caracter definitiv şi irevocabil prin care se interzice posibilitatea unei PF de a se afla într-un loc, de a se înapoia, apropia de localitatea familiala= ori civil=decăderea din drepturile părinteşti urmare a relelor tratamente aplicate de părinţi minorilor, sancţiuni civile succesorale (nedemnitate succesorală, măsura acceptării forţate a moştenirii).

Încetarea capacităţii de folosinţă a PF

Art.7 alin.3 din Decretul 31/1954 prevede că capacitatea de folosinţă a PF se câştigă odată cu naşterea acesteia şi încetează odată cu decesul PF.

Constatarea decesului se face prin 2 modalităţi:

- constatarea fizică a decesului PF, executată de un cadru medical, care va completa certificatul medical constatator al decesului;

- declararea judecătoreasca a morţii, procedură juridică efectuată de instanţa de judecată care emite o hotărâre judecătorească de declararea a morţii PF.

Declararea morţii PF duce irevocabil la pierderea capacităţii de folosinţă producând consecinţe juridice după cum urmează:

- posibilitatea soţului/soţiei supravieţuitoare de a divorţa legal şi de a renunţa la numele de căsătorie;

- posibilitatea soţului supravieţuitor, copiilor sau rudelor de grad I de a introduce acţiune succesorală asupra patrimoniului decedatului;

- întreruperea acţiunilor de plată a pensiei viagere, a obligaţiilor pecuniare de orice fel a persoanei decedate.

Procedura declarării judecătoreşti a morţii PF

Dacă o PF dispare de la domiciliu, după trecerea unui an de zile de la obţinerea ultimelor date referitoare la aceasta, persoane interesate vor introduce la instanţele de judecată din raza teritorială a persoanei respective o cerere de declarare judecătorească a dispariiei acesteia. Instanţa va lua măsura afişării cererii de declarare judecătorească a dispariţiei timp de 45 zile la uşa judecătoriei, pe uşa ultimului domiciliu al PF dispărute şi la Primăria pe raza teritorială a domiciliului persoanei dispărute. La 45 zile de la afişare se stabileşte data şedinţei de judecată.

Hotărârea Instanţei de judecată de declarare a dispariţiei PF va fi afişată 30 zile la judecătorie şi primărie. Declararea nu produce modificarea capacităţii de folosinţă, deoarece dreptul civil prevede că persoana dispărută se consideră a fi în viaţă.

După scurgerea a cel puţin 6 luni de la data declarării judecătoreşti a dispariţiei PF, dacă au trecut cel puţin 4 ani de zile de la data obţinerii ultimelor ştiri referitoare la acea persoană, se poate introduce în mod legal cererea de declarare judecătorească a morţii acesteia.

Art.40 din D 31/1954 prevede că cererea de declarare judecătorească a morţii se depune la Tribunalul din circumscripţia teritorială a căreia dispărutul a avut ultimul domiciliu. Preşedintele Tribunalului va dispune informarea populaţiei cu privire la persoana dispărută prin intermediul organelor de poliţie şi Primărie.