Drept civil - capitolul 2 - persoană fizică

Se admite în mod unanim principiul potrivit caruia

Într-adevar, dreptul se adreseaza oamenilor, fiind chemat a reglementa raporturile dintre ei.

Orice om are calitatea de subiect de drept – de persoana fizica. Acest principiu, indiscutabil

astazi, este rodul unei lupte istorice ce a strabatut veacurile.

Pe baza acestor precizari se poate formula definitia persoanei fizice.

În consecinta, pentru dreptul civil, „persoana fizica” este subiectul

Termenul de „persoana fizica” nu este, poate, cel mai potrivit. Stiinta dreptului nu studiaza

omul în integritatea lui. Ea nu studiaza omul din punct de vedere fizic si nici în întregime,

omul sub aspect filosofic. Stiinta dreptului priveste oamenii ca participanti la relatiile

sociale, si anume ca participanti la acele raporturi sociale care formeaza obiect de

reglementare pentru norma juridica.

Însusi cuvântul „persoana”, provenit din cuvântul latinesc „persona”, denumea masca pe

care o purta, pe scena, actorul antic. Preluându-se în drept acest cuvânt, s-a voit sa se

exprime tocmai ideea participarii omului ca actor la viata social-juridica.

Desi, asa cum aratam, desemnarea omului, ca subiect de drept prin cuvintele „persoana

fizica” nu este poate cea mai fericita; cu toate acestea, dat fiind faptul ca expresia este adânc

încetatenita în stiinta dreptului si în legislatia noastra, socotim si noi ca nu sunt motive sa se

renunte la ea1.

Numai oamenii, nu si animalele, sunt persoane fizice. Chiar daca animalele ar constitui

obiect de reglementare legislativa – si exemplele sunt multiple –, aceasta nu înseamna ca

ele au devenit subiecte de drept. Ceea ce se reglementeaza este în realitate atitudinea si

comportamentul oamenilor fata de anumite obiecte ale unor drepturi sau obligatii.

în mod egal si fara ca sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea sa

aiba vreo înrâurire (art. 4 din Decretul nr. 31/1954).

O parte componenta a capacitatii civile este capacitatea de folosinta.

În definirea capacitatii de folosinta a persoanei fizice, urmeaza a tine seama si de

prevederile art. 5 alin. (d) din Decretul nr. 31/1954: „

Pe aceste premise, definim

2.

În aceasta formulare sintetica se exprima, în ultima analiza,

3, a oricarui individ fara nici un fel de deosebire.

În cele din urma, capacitatea de folosinta prefigureaza, potential, toate drepturile subiective

pe care le poate dobândi o persoana fizica.

1 C. Statescu (

, 1968, p. 8) arata ca în literatura de specialitate s-a încercat a se înlocui

termenul de „persoana fizica” cu acela de „cetatean”.

2 Gh. Beleiu,

, Casa de Editura si Presa „Sansa”, Bucuresti, 1992, p. 249.

3 Art. 5 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 prevede: „persoana fizica are capacitatea de folosinta si, în