Drept Civil Drepturi Reale

I. 1. Noţiunea de patrimoniu.

I.1.1. Preliminarii. Înainte de a defini noţiunea de patrimoniu este necesar să precizăm că din punct de vedere structural raportul juridic civil este alcătuit, de regulă, din trei elemente: subiecte, conţinut şi obiect .

Subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice sau juridice. Prin conţinutul raportului juridic înţelegem drepturile şi obligaţiile corelative care se nasc în favoarea şi respectiv în sarcina subiectelor sau părţilor sale. Obiectul raportului juridic constă în acţiunea sau inacţiunea (conduita sau prestaţia) la care este îndrituit subiectul activ şi la care este îndatorat subiectul pasiv. Drepturile şi obligaţiile subiectelor raportului de drept civil sunt susceptibile de diverse clasificări în funcţie de anumite criterii. Una dintre cele mai importante clasificări este în drepturi şi obligaţii patrimoniale şi drepturi şi obligaţii nepatrimoniale. Drepturile şi obligaţiile patrimoniale sunt acelea care pot fi evaluate în bani, în timp ce drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economică şi prin urmare nu pot fi evaluate pecuniar. Termenul de patrimoniu este circumscris exclusiv sferei drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. Drepturile şi obligaţiile patrimoniale pot fi privite globalist, ca o totalitate sau „universalitate juridică aparţinând unei persoane, făcând abstracţie de individualitatea fiecărui drept şi a fiecărei obligaţii în parte. Acest mod de abordare a

drepturilor şi obligaţiilor ne conduce la noţiunea de patrimoniu.”

I.1.2. Definiţia patrimoniului. Se ajunge de multe ori ca în materie juridică să se facă apel la conceptul de „patrimoniu” , amploarea sferei de acoperit fiind pe de altă parte foarte variabilă, nu numai în dreptul privat. În Codul Civil nu există o definiţie clară şi precisă a patrimoniului, un rudiment putând fi găsit în art. 1718 C. civ., care, fără a utiliza explicit termenul, precizează: „Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare.” Sintetizând diversele definiţii formulate în doctrină, putem spune că patrimoniul este o entitate juridică distinctă ce reprezintă totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin unei persoane. Astfel, activul patrimonial este format din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale iar pasivul patrimonial constă în valoarea tuturor obligaţiilor patrimoniale ale unei persoane. Drepturile ( latura activă) a patrimoniului şi obligaţiile ( latura pasivă ) se găsesc într-o strânsă legătură, putând fi asemănate cu un cont curent al unei persoane a cărui valoare este supusă unor fluctuaţii succesive, prin naşterea de noi drepturi şi obligaţii precum şi prin modificarea celor existente, aceste schimbări valorice neafectând existenţa şi identitatea universalităţii.

I.1.3. Caracteristicile patrimoniului. Trecând peste diversele teorii referitoare la patrimoniu, dintre care amintim succint teoria personalistă a patrimoniului, teoria patrimoniului afectaţiune sau teoria mixta (eclectică) a patrimoniului

A) Patrimoniul este o universalitate juridică. El se prezintă ca o entitate juridică independentă şi distinctă de elementele sale componente ( activ şi pasiv) . Drepturile şi obligaţiile patrimoniale, privite în individualitatea lor, pot suferi modificări (naştere, transformare, transmisiune, creştere, stingere, micşorare). Aceste modificări au ca efect creşterea sau micşorarea activului şi pasivului patrimonial, dar nu afectează existenţa

patrimoniului, ce entitate juridică de sine stătătoare. Ca o consecinţă directă, pe de o parte patrimoniul unei persoane, înţeles ca un ansamblu, răspunde de obligaţiile ce îl afectează; creditorii pot să urmărească bunurile

dobândite de debitor posterior naşterii creanţelor lor. Pe de altă parte, o altă consecinţă directă a universalităţii patrimoniului rezidă în subrogaţia reală despre care vom discuta mai jos. Patrimoniul, înţeles ca o universalitate de drept sau juridică, nu se confundă cu universalitatea de fapt. Spre deosebire de universalitatea de drept, universalitatea de fapt este un ansamblu sau o grupare de bunuri a căror unitate se întemeiază pe o simplă legătură de fapt, neprevăzută de lege ( de exemplu un buchet de flori, cărţile dintr-o bibliotecă, o turmă de animale, etc.) creată exclusiv prin voinţa persoanei căruia îi aparţin aceste bunuri. Bunurile care compun universalitatea de fapt nu sunt distincte de această universalitate, astfel explicându-se faptul că prin pieirea sau înstrăinarea lor universalitatea de fapt dispare.

B) Orice persoană are necesarmente un patrimoniu. Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice, fiind subiecte de drept, au în mod necesar aptitudinea permanentă de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, existenţa lor neputând fi concepută fără un patrimoniu. Patrimoniul este indisolubil legat de personalitatea juridică, fiind o emanaţie a acesteia. La fel, existenţa patrimoniului nu poate fi concepută fără un titular.

C) Patrimoniul este inalienabil. Patrimoniul este strâns legat de persoana căreia îi aparţine, atâta timp cât aceasta există ca subiect de drept. Persoanele fizice pot înstrăina drepturi sau chiar obligaţii ( în anumite cazuri) ut singuli, dar nu pot transmite prin acte inter vivos, întreg patrimoniul lor. Acesta va putea fi transmis numai prin succesiune, în momentul încetării din viaţă a titularului lui .

D) Patrimoniul este unic şi divizibil. Spre deosebire de indivizibilitatea