Drept Civil - Drepturile Reale

Patrimoniul. Notiuni generale

Dreptul civil studiaza raportul juridic civil potrivit prin elementele sale structurale. Raportul juridic civil este prin definitie o relatie sociala reglementata de norma juridica civila. Asa cum s-a studiat deja, el are un caracter dublu volitional, in sensul ca doua vointe prefigureaza relatia sociala si anume, vointa legii exprimata prin norma juridica si vointa subiectelor exprimata prin acte si fapte juridice. Elementele structurale are raportului juridic civil, sunt trei si anume: a) subiectele; b) continutul; c) obiectul raportului juridic civil. Subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si juridice intre care se stabilesc drepturile si obligatiile civile. Continutul reprezinta drpeturile subiective si obligatiile corelative care revin subiectelor, iar obiectul raportului juridic civil este insasi actiunea sau abstentiunea la care este indreptatit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv. Datorita stransei corelatii care exista intre continutul si obiectul raportului juridic civil studiul lor se face concomitent, astfel incat referindu-ne la drepturile subiective si la obligatiile ce le corespund vom evoca si problemele care tin de obiectul lor inclusiv, sau dupa caz chiar la cele ce privesc lucrurile la care se refera. Stiinta dreptului civil studiaza printre altele drepturile subiective si obligatiile cu continut economic, exprimat frecvent in bani. Altfel spus, se preocupa de drepturile si obligatiile patrimoniale. Dar drepturile subiective patrimoniale por fi abordate in doua modalitati: intr-o prima modalitate, fiecare drept subiectiv este privit separat, ca apartinand unui anume subiect. In aceasta abordare, dreptul subiectiv luat in considerare sub toate caracteristicile sale juridice, poate fi un drept real sau un drept de creanta.

Drepturile reale si drepturile de creanta

In componenta patrimoniului intra asa cum am vazut atat drepturi reale cat si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept subiectiv in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atribute asupra unui lucru determinat fara a fi necesara interventia altei persoane, in mod direct si nemijlocit. Dreptul de creanta, este dreptul subiectiv in temeiul caruia subiectul active numit creditor, poate pretinde unui subiect pasiv determinat numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Intre cele doua categorii exista urmatoarele deosebiri: a) Ca drept absolut, dreptul real presupune existenta unui subiect active determinat si a subiectului pasiv nedeterminat format din toate celelalte persoane. Altfel spus, dreptul real este opozabil tuturor - "erga omnes". Ca drept relativ, dreptul de creanta presupune determinarea de la inceput atat a subiectului activ, cat si a subiectului pasiv, singurul obligat si singurul caruia ii este opozabil. b) Obligatia ce revine subiectului pasiv nedeterminat in cazul dreptului real este aceea de a nu face

nimic de natura sa stanjeneasca exercitarea de catre subiectul activ adreptului sau, ceea ce inseamna o obligatie generala negativa. Dimpotriva, in cazul dreptului de creanta, obligatia subiectului pasiv poate fi atat pozitiva – a da sau a face - cat si negativa - a nu face ceva. c) Drepturile reale sunt insotite de efecte specifice neintalnite la dreptul de creanta, si anume: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Dreptul de urmarire consta in facultatea recunoscuta titularului sau de a cauta si pretinde bunul in mana oricarui s-ar afla. Dreptul de preferinta consta in facultatea de a avea prioritate fata de orice alt drept, in sensul satisfacerii titularului sau inaintea titularilor altor drepturi. Drepturile reale se clasifica in doua catgorii: a) drepturi reale principale, care au o existenta de sine statatoare, independenta de existenta altor drepturi; b) drepturi reale accesorii, care sunt afectate garantarii unor drepturi de creanta, in consecinta existenta lor depinde in mod direct de existenta dreptului garantat. Un al doilea mod de abordare a drepturilor subiective si obligatiilor este acela de a le considera in totalitatea lor ca pe o universitate juridica apartinand unei persoane, facand abstractie de individualitatea fiecarui drept sau fiecarei obligatii in parte. Acest mod de abordare a dreptului si obligatiei conduce la notiunea de patrimoniu. De exemplu, "X" are drept de proprietate asupra autoturismului, plateste rate pentru achizitionarea apartamentului si are la randul sau de primit bani din vanzarea unei masini de scris. Toate aceste drepturi si obligatii luate impreuna si cu alte drepturi si obligatii cu caracter economic constituie patrimoniul sau. Asadar, definim patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica apartinand unei persoane. Daca doctrina a definit notiunea patrimoniului dupa indelungate abstractizari si consideratii stiintifice, legislativ nu avem nici o definitie. Referiri la aceasta notiune intalnim insa atat in Codul civil, cat si in alte texte legale. In cuprinsul lor articolele 781, 784 si 1743 Cod civil, fac trimitere la posibilitatea creditorilor unei persoane decedate sa opreasca confuziunea dintre patrimoniul acesteia si cel al mostenitorilor. Referiri la patrimoniu fac dizpozitiunile Decretului nr. 31/1954: art. 26 lit. e, precizeaza ca patrimoniul constituie unul dintre elementele structurale ale persoanei juridice, in vreme ce art. 41 arata ca, divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al persoanei juridice. De asemenea, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 151/1990 referindu-se la patrimoniu, dispune ca "Prin actul de infiintare a regiei eutonome se vor stabili, obiectul sau de activitate, patrimoniul, denumirea si sediul principal".

Caracterele juridice ale patrimoniului.

Patrimoniul se individualizeaza prin urmatoarele caractere juridice: 1) Patrimoniul este o universitate juridica (universitas juris). Aceasta inseamna ca: a) se infatiseaza ca o masa de drepturi si obligatii legate intre ele sau ca o grupare a mai multor astfel de mase avand fiecare un regim juridic determinat; b) drepturile si obligatiile, fiecare in parte, sunt distincte de universalitate, astfel incat schimbarile care s-ar produce in legatura cu aceste drepturi si obligatii nu altereaza identitatea universalitatii. Universalitatea care caracterizeaza patrimoniul cuprinde un activ care insumeaza toate drepturile si un pasiv cuprinzand toate obligatiile cu continut economic ale subiectului de drept. 2) Orice persoana are un patrimoniu.

Acest caracter priveste atat persoanele fizice, cat si pe cele juridice. Prin Constitutie dreptul la proprietate este recunoscut si consacrat "in terminis". In ceea ce priveste persoana juridica, existenta patrimoniului, este una dintre conditiile esentiale ale infiintarii ei. 3) Patrimoniul este unic. Unicitatea patrimoniului presupune ca fiecare persoana are un singur patrimoniu, aceasta unicitate insa nu exclude divizibilitatea patrimoniala. De aici rezulta o alta caracteristica si anume: 4) Patrimoniul fiecarei persoane este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, fiecare dintre aceste mase avand un regim bine determinat. Astfel, persoanele juridice au in patrimoniul lor spre exemplu mijloacele fixe, mijloace circulante sau obiecte de inventar. Persoanele casatorite pot avea potrivit art. 30-36 din Codul familiei: - bunuri comune, dobandite in timpul casatoriei, constituind masa patrimoniala ce poate fi urmarita doar de creditorii comuni; - bunuri proprii dobandite inainte sau in timpul casatoriei din care este constituita masa patrimoniala urmaribila de creditorii personali ai sotului tinut personal. O alta ipoteza a divizibilitatii patrimoniului este acceptarea sub beneficiu de inventar a unei succesiuni. Potrivit art. 704 din Codul civil, succesorul isi reduce raspunderea pentru datoriile defunctului numai in limitele activului succesoral primit. in felul acesta nu se mai ajunge la confuziunea dintre patrimonial defunctului si cel al succesibilului acceptant.